Răspunsuri Facebook 01.09.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Va rog sa scrieti un articol despre igiena intimă corectă. Notat!
Se poate slăbi „natural” după instalarea menopauzei? Dacă da, cum? Prin sport crește masa musculară, ceea ce pentru mine nu reprezintă o soluție. Da, și sportul chiar ajută! Alergatul te ajută să slăbești și să îți tonifici picioarele. Yoga sau Pillates ajută și cu restul mușchilor. Nu prea pui în greutate de la astfel de activități, ci de obicei rămâi la aceeași greutate însă arăți tonifiată/sculptată, nu ”atârnă” pielea sau inele de grăsimioară. Ce face masă musculară sunt exercițiile cu greutăți, de acolo te ”îngrași” cu mușchi. Grăsimea se dă jos mâncând mai puțin, mult mai puțin decât savurai înainte (metabolismul e mult mai încet așa că nu poți arde la cel fe multe calorii la fel de repede ca în tinerețe). Corpul se sculptează prin sport. Își recomand și ție aplicația de care am vorbit în articolul precedent, pentru că ia în considerare vârsta când face programul. Tot undeva la 1200 de calorii te vei încadra.
De aproximativ 3 ani încerc să rămân însărcinată. Am ciclu menstrual regulat, iar analizele mele și ale soțului sunt în regulă. Ce m-ați putea sfătui în această privință? https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/

Vezi în acest articol dacă ai făcut toate analizele. Dacă da, atunci mergi la un centru de infertilitate pentru a începe terapia hormonală. Baftă!

De mult timp am niște scurgeri urât mirositoare și recent a început să mă înţepe jos, cred că la ovare. Aș vrea să știu ce ar putea fi sau dacă are vreo legătură cu scurgerile. Ar putea fi o adnexită (răceala la ovare). Mergi la ginecolog pentru consult și tratament antibiotic/antimicotic.
Acum două săptămâni, am născut pe cale naturală,  în Germania. Am primit injecții momo-embolex 3000, până la următoarea vizită la ginecolog. De câteva zile, locul unde era o varice pe piciorul drept, pe partea interioară a genunchiului, mi s-a umflat, înroșit, mă doare și e cald. Este o reacție normală sau este nevoie să merg la un medic? Urgent la medic, sună a tromboflebită. Sper să nu fie:(
Am 4 luni de sarcina și cred că am candidoză. Timp de o zi mă mănâncă jos și îmi curge puțin un lichid galben sau branzos. Ce pot să fac ? Această situație ține aproximativ două zile. O zi, două am mâncărimi și apoi îmi trece, doar că după câteva zile situația se repetă. Pentru candidoză se pot lua preparatele obișnuite, de ex. Canesten. Însă mergi mereu la medic înainte pentru un control amănunțit.
Credeți că 4 tablete de magne b6 pe zi și o tabletă pe zi de femosun sunt prea multe vitamine pentru o sarcină de 16 săptămâni? Eu nu recomand femosun oricum. Magneziu se ia doar dacă ai dureri de burtică. Să nu ți se facă rău de la atâtea vitamine și minerale.
La examenul microscopic citobacteriologic secreție vaginală, rezultatul este acesta: frecvente celule epiteliale superficiale și intermediare. Relativ frecvente PMN. Frecvenți baciul Doderlein. Nu se observă levuri. Nu se observă Trichomonas vaginalis. Este vreo problemă? Arată OK.
Pe 12.07 am avut ultima menstruatie, iar pe 15.07 urma să încep un nou blister de anticoncepționale. Din dorința de a avea un copil, am renuntat sa mai iau după 8 ani de zile. Luna aceasta nu am mai avut menstruație și am făcut un test de sarcină care s-a pozitivat. Există riscuri pentru făt având în vedere faptul că la scurt timp după întreruperea anticoncepționalelor, am rămas însărcinată? Wow, baftă! Nu îți face griji pentru făt, efectele hormonale trec repede. Să iei acid folic! Chiar și două pastile pe zi. Mult succes la prima ecografie!
Sunt însărcinată în 29 de săptămâni. Îmi doresc foarte mult să nasc natural, dar am auzit că nu aș putea naște natural pentru că port ochelari.

Precizez că dioptriile sunt nesemnificative (-0,5). Care este adevărul? Și dacă ar fi o problemă, ce ar declanșa-o?

Ha ha! Medicul tău vrea doar banii pe operație. Îți recomand să îl schimbi sau să naști natural la spital cu oricine e în gardă. Miopia cu indicație de operație e de -6, de la -4 pacienta trebuie informată de riscuri. Ar trebui să scriu un articol cu titlul: Fugi de medic dacă…
Am alăptat 1 an și 7 luni, iar în tot acest timp nu am avut menstruație. Am încetat alăptarea acum o lună jumătate și săptămâna trecută am avut niște scurgeri și dureri foarte mari de cap. Este normal? Mai mult ca sigur corpul tău încearcă să își revină hormonal după înțărcare. Cred că a fost vorba de prima menstruație cu migrena de rigoare.
Îmi puteți spune cum sunt analizele la triplu test? Aceste analize se interpretează mereu de medicul curant împreună cu rezultatul ecografiei. Simplu, acest test nu spune multe.
Dupã o ecografie de confirmare sarcină  am aflat că sunt însărcinată în aproximativ 5 săptămâni. Există sac dar încă nu se văd bătăile inimii și se vede și o zonă de decolare în partea superioară. Eu nu am avut niciun fel de sângerări până acum sau vreo problemă cu prima sarcină (naștere vaginală acum 1,3 ani), iar medicul la care am fost mi-a spus să iau progesteron și că să nu-mi fac griji pentru că, probabil, nu este motiv de îngrijorare și că nu trebuie să fac nimic special (fără efort, o anumită nutritie, etc.).  Cât de îngrijorătoare este această zonă și pe lângă progesteron este ceva ce pot face mai mult? Medicii anunță risc crescut de avort când văd aceste zone pe ecografie. Este cazul să-mi fac griji? Din păcate, la începutul sarcinii e mereu risc mare de avort. Nu putem ghici la care pacientă se va întâmpla această neplăcere. Rămâi optimistă și ia tratamentul, dacă asta ți-a dat. Grijile nu ajută. Dacă e să fie, e să fie. https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Dacă am candida vaginală, poate fi și orală? Menționez că nu am avut relații sexuale de peste un an. Candida orală e foarte rară și se vede acea depunere albă. Deci nu cred că ai așa ceva. Candida vaginală se face și de la alți factori, nu neapărat contact sexual.
Am fost diagnosticată cu ovare polichistice și amenoree. Eu îmi doresc un copil, iar medicul mi-a zis că pot rămâne însărcinată doar dacă fac stimulare ovariană.

Este aceasta singura soluție pentru a rămâne însărcinată? Cât ar costa aceasta stimulare și de câte ori trebuie făcută?

Dacă chiar ai această problemă, te îndrum spre un centru de infertilitate. Trebuie mai multe teste înainte de stimulare. O stimulare simplă nu costă mult, medicamentele sunt undeva la 50 de lei.
Am o mâncărime externă a labiilor mari, am fost la medic și mi-a spus că e o alergie la tampoane, mi-a dat Tantum verde să dau local. Insã dupã utilizare nu mi-a trecut. Zona este curată, nu este iritată, nu este roșie, am doar această mâncărime.Ce mai pot face ? Poate fi vorba de candida. Încearcă cu creme antimicotice, cei de la farmacie pot să îți recomande mai multe produse.
De aproape 2 ani mă pătez tot timpul. Am o scurgere de sange, ori ceva maro. La 15 zile este sânge, 2 zile după care vine ciclu regulat la 28 zile. Am fost la medic și am făcut o ecografie. Mi s-a zis că nu se vede nimic. Nu am vreo tumoare, dar scurgerea persista. Uneori, mai miroase și am dureri mari de burtă. Ciclul este cu scurgere abundentă de sange si cheaguri. Mă puteți ajuta cu un sfat? Dacă ești tânără, e o problemă hormonală și se poate regla prin anticoncepționale. Dacă ai de exemplu 40 de ani, poate fi o dereglare hormonală în perimenopauză. Se reglează tot hormonal sau, dacă nu mai vrei copii, se poate cauteriza endometrul ca să nu mai ai astfel de probleme. Atât pot spune având în vedere faptul că nu există alte detalii.
Am născut de 3 luni și de fiecare dată când am contact sexual, cu prezervativ, mă doare și mă ustură foarte rău. Eu iau și Cerazette. Am început a doua cutie deja, fără pauza de 7 zile. Este în regulă să renunț la prezervativ și să mă bazez doar pe pastile? Menționez că am și o secreție verzuie după ce folosim prezervativul. Da, ai protecție acum de la pilule. Dar nu e totuși normal să ai dureri. Având în vedere secreția, cred că ai o infecție vaginală. Mergi la medic pentru tratament.
Vreau să am un al doilea copil. Am o fetița de 16 luni pecare înca o alăptez. De când am rămas însărcinată și până în ziua de astăzi, nu am avut menstruație. Medicul zice ca e în regulă, dar care este părerea dvs.? La control totul a fost OK și la fel și analizele. Ar trebui să mă opresc cu alăptarea? (numai seara și dimineața). Totul e ok. Unele femei rămân gravide și când alăptează, pe când altele au 100% protecție. Tu decizi. Ori continui așa, ori înțarci.
Nu îmi doresc copii momentan, fiind foarte tânără și nepregătită, dar pe viitor mi-aș dori să am. Anual îmi fac control la ginecolog și din cele spuse sunt bine. Locuiesc în străinătate și am deja o relație de 3 ani. La începutul relației, ne-am protejat  dar după 6 luni am încetat să o mai facem și nici în ziua de azi nu am rămas însărcinată. Știu că e neglijență din partea amândurora dar cert e că eu nu am rămas „gravidă” niciodată. Dacă ginecologul spune că sunt în regulă, ce ar trebui să fac? Ce analize trebuiesc făcute? Chiar dacă momentan nu vrei să ai copii, poți face următoarele analize menționate la finele articolului: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Cum pot da de dumneavoastră personal?

Nu știu ce investigații și ce analize să mai fac pentru a afla motivul pentru care nu reușesc să rămân însărcinată.

Aici ai mai multe sfaturi: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
În urma unui control și a unui test Papanicolau, doctorul mi-a spus că am candida. A trebuit să iau ovule 10 zile Tergynan, unguent Clotrimazol și apoi 3 zile de câte 2 ori Omicral. Partenerul a luat Omicral timp de 3 zile, de 2 ori pe zi și același unguent. Mi s-a recomandat să mă spăl cu bicarbonat. La refacerea testului mi s-a spus că am scăpat de candida. După cateva saptamani iarăși am avut simptomele specifice și nu înțeleg de ce. Tratamentul a fost suficient? Țin să precizez că am și candida bucală. Poate conta și acest lucru? Am încercat pentru candida bucală să rezolv cu Nistatin, dar degeaba. Dacă recidivează și ai și simptome bucale, poți lua Fluconazol oral 150 mg. Așa funcționează în tot corpul. Revino la medic pentru rețetă și să discutați ce e de făcut în continuare, pentru că uneori recidivează a 3-a oară destul de repede.
Am făcut HPV și mi-a iesit tulpina 31 Asc-us. Am făcut tratament și l-am repetat, dar am avut același rezultat. Doamna doctor mi-a recomandat să fac HPV ARN și mi-a ieșit pozitiv. Acum m-am programat pentru colposcopie/cotizație. Îmi puteți spune dacă după ce voi face cotizația voi scăpa? Sau care ar fi următorul pas? Următorul pas e colposcopia cu biopsie, nu conizație. Se ia o probă mică din țesut și se analizează. Dacă e ok, se poate amâna conizația încă 6 luni pe puțin.
Fiul meu și iubita lui locuiesc cu mine de 2 luni și folosim aceeași baie toți 3. De aproape o lună am niște probleme în zona intimă. Știu că fiul meu are un herpes genital, este posibil ca problemele mele să fie din cauza aceasta? Precizez că eu sunt văduvă de 10 ani și tot de atunci nu am mai avut relații intime. Herpesul genital se poate transmite și astfel dacă are perioade active. Mergi la ginecolog pentru consult. Recomand pe viitor să dezinfectați de fiecare dată înainte să folosiți toaleta.
La un consult ginecologic mi s-a pus diagnosticul de ovare polichistice. Mi-a prescris anticoncepționale. Însă, ulterior m-am trezit cu un nodul la san. Doctorul nu a fost de acord când i-am spus că iau anticonceptionale (acum nu mai iau). La următorul control am aflat că a mai apărut un al doilea nodul, mai mic. Când am întrebat dacă mi se recomandă un tratament, mi s-a spus că nu, așa că am luat singură decizia și mi-am făcut programare la endocrinolog să vedem ce aș putea să fac mai departe.Dumneavoastră credeți că urmând un tratament acestea s-ar micșora sau măcar ar stopa apariția lor? Depinde ce fel de noduli ai. Trebuie monitorizați ecografic și eventual mamografie. Endocrinologul nu îți poate spune multe despre sâni. Mastodynon ajută unele femei cu aceste probleme.
La cât timp după o naștere prin cezariană este sigură o nouă sarcină? Nu există niciodată sigură. Studiile au demonstrat că există mai puține riscuri dacă se așteaptă 1 an.
Sunt în Germania și de o perioadă îndelungată de timp, am probleme cu lubrifierea în timpul actului sexual. Mi-am făcut testul Papanicolau, secretie, dar nu am nimic. Am avut în trecut o infecție cu chlamydia și am luat timp de o săptămâna antibiotic de 1000 care cred că m-a afectat. Cum sa fac să-mi revin? Această situație îmi afectează foarte mult viața sexuală. E problemă de lubrefiere sau e problemă din cauza unei infecții? Trebuie să faci bine diferența. Lubrefierea se rezolvă cu gel special. O infecție cu candida, chiar dacă nu e evidentă, poate da usturime la contact. Îți recomand o nouă vizită la ginecolog și să îl bați la cap cu asta, pentru că unii sunt foarte expeditivi.
Am luat 3 luni Dufaston pentru reglarea ciclului, apoi doctorul mi-a recomandat o pauză să vedem cum vine, dar nu a mai venit ultimul ciclu menstrual a fost pe 24 iunie. Am fost la alt ginecolog și mi-a dat myo-sun pentru a rămâne gravidă, dar tot nu am avut ciclu. Sunt 41 de zile întârziere. Am făcut și teste de sarcină, dar toate sunt negative.

La testul Babes-Papanicolau a ieșit doar o infecție și mi-a dat Poliginax. În rest sunt bine. Sunt șanse să rămân gravidă?

De ce ai luat Duphaston? Aveai ciclu neregulat? Nu așa se reglează ciclul dacă vrei o sarcină. Trebuie direct stimulare ovariană dacă ai astfel de probleme. Însă înainte de a lua hormoni, vezi dacă ai făcut și încercat toate aceste opțiuni: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/

Nu trebuie să ai menstră ca să rămâi însărcinată. Am avut paciente care nu aveau cu lunile sângerare și tot rămâneau.

În luna Februarie ovarele mele aveau dimensiunea:

– Ovar stâng 3,75cm Lenght / 3,47 Height

– Ovar drept 3,79 cm Lenght / 3,59 Height

Eram la ovulație în perioada aceea, am și rămas însărcinată, dar sarcina am pierdut-o la 8-9 săptămâni.

Luna aceasta am fost la un control de rutină, și după ce am ajuns acasă am văzut că ovarele mele sunt foarte mari:

– Ovar stâng 5,40cm Lenght / 2,5 Height

– Ovar drept 4,60 cm Lenght / 2,27 Height.

Cu pixul este scris “aspect normal” dar nu mi s-a spus nimic în afară de “este în regulă”.

Este normal după 4 luni de la pierderea sarcinii să am ovarele atât de mari? Am făcut analizele și sunt în regulă, am doar Candida albicans de care nu am scăpat încă.

Ce dimensiuni ar trebui să aibă ovarele?

Ovare mărite înseamnă eventual infecție, dar eu văd că și lățimea e diferită – ai avut 2 examinatori diferiți, așa-i? Cred și eu că totul e în ordine. Dimensiunea ovarelor e momentan de neglijat. Tu vrei bebe, așa că nu te mai gândii la detaliile astea și treci la treabă 😀
Ma mănâncă jos și am o scurgere urât mirositoare. Ce poate fi? Poate fi candida cu suprainfecție. Mergi la medic pentru terapie, nu cred că ajunge doar medicația clasică.
Nu am orgasm. Mai exact nu simt nimic.  Medicul meu zice că e ok. Penisul e ok. Menționez că e primul și unicul partener de aproape 2 ani. În primul an, mereu am simtit dureri imense în timpul actului. Acum deja nu mai simt nimic. Nici vizita la psihoterapeut nu a ajutat. Vă rog să mă ajutați cu un sfat! O treime din femei nu au orgasm vaginal, și astfel nu simt plăcere în timpul contactului sexual. Ele au în schimb orgasm extern, clitoridian, cu ajutorul stimulării digitale (petting sau masturbare) sau orale. Încearcă tu să te descoperi încet, pentru că uneori bărbații, din exces de zel, se grăbesc și chiar petting-ul devine neplăcut. Există terapeuți sexuali care intră mult în detaliu. Caută și alte informații pe internet. Nu abandona ”căutarea”, e o experiență frumoasă. Vezi aici niște sfaturi: https://www.healthline.com/health/healthy-sex/types-of-orgasms#communication
Pe 22.08.2019 am făcut un screening mamar în Germania. Mi-au găsit o anomalie și mi-au indicat să-l repet. Ar putea fi  cancer la san? Eu noduli nu simt la nivelul pieptului, nici dureri nu am, nu am nici un simptom. Precizez că sunt la menopauza de 1 an. Dacă mamografia e anormală, se face ecografie și eventual biopsie. Asta trebuie să discuți cu medicul tău ginecolog. Există protocoale fixe și numai medicul tău îți poate da trimitere.
Aș dori să știu la ce clinică din Germania sunteți pentru că mi-aș dori extrem de mult un bebe. Însă am rămas traumatizata din cauza primei nașteri din care au rezultat tripleți! Am văzut că dvs. sunteți genul de om bun și blând de care am nevoie. Eu lucrez lângă Koln într-un spital. Tu ai nevoie de o clinică de infetilitate și eu de exemplu îți pot recomanda PAN KLINIK am Neumarkt în Koln. Au și săli de operație și psihologi, foarte bine dotați. Din păcate eu nu mă ocup direct de cazurile de infertilitate. O să anunț dacă mă mut pe acea supraspecializare.
Sarcină de 14 săptămâni. Am urmat tratament cu Nistatin ovule pentru candida (s-a recoltat secreție când aveam 11 săptămâni și era pozitiv), iar acum am din nou probleme cu mâncărimi, usturimi, plus o secretie alb gălbuie. Am o sensibilitate ridicată la buric. Am avut-o dinainte de sarcină, de când eram micuță fără să am alte probleme, însă acum parcă mă deranjează un pic mai tare. Ar putea fi ceva grav? Sensibilitatea la buric nu ține de sarcină, de ea se ocupă medicul de familie. Candida poate apărea și în acest caz se recomandă alt antimicotic, de exemplu Lomexim. Revino la medic pentru consult și tratament.
Am o fetiță care face pe 3 septembrie o lună. Azi dimineață la 04:00, când s-a trezit, și am schimbat-o, am văzut că avea puțin sânge uscat la buric. Ea mai avea doar o mică coajă la buric și i s-a rupt. E vreo problemă? E totul ok!
Sunt în săptămâna 35 de sarcină, posibil 36 . Săptămâna asta m-am internat la maternitate cu contracții si streptococ B. Contracțiile sunt mai puține acum și nu sunt dureroase, iau Spasmocalm. Streptotocul B l-am avut și anul trecut când nu eram însărcinată. Am luat Augmentin dar tot nu am scăpat de el.

Acum fac penicilina pentru streptococ și mă întreb dacă o să scap de acest microb, deoarece dacă mi-a tot ieșit la analize, nu înseamnă că sunt purtătoare? În acest caz, penicilina ar avea efect doar pentru bebe să fie protejat în caz că nasc acum? Dar dacă nasc peste 2 saptamani, mai este bebelușul protejat de antibiotic? Sunt îngrijorată că sunt purtătoare de streptococ B și mi-e teamă să nu se îmbolnăvească bebelușul la naștere. Credeți că am șanse să mă vindec de streptococ? Dacă rămân purtătoare, sunt și contagioasă pentru cel mic? După ce se naște și suntem acasă, ar trebui luate măsuri în acest sens?

Multe femei au Streptococ B dar nu știu de el și nasc fără probleme. Nu îți fă griji. Vei primi în timpul travaliului antibiotic, iar bebe va fi monitorizat postpartal 48 de ore. Dacă apar semne de infecție se va trata imediat. Nu îți fă griji. Majoritatea bebeilor sunt sănătoși!
Mama mea a făcut un screening mamar în Germania. Astăzi, am primit o scrisoare prin care este informată că au descoperit o anomalie la sân și trebuie să repete screening-ul. Întrebarea mea este: “anomalie” include și cancer la sân? Care sunt anomaliile la sân? Am răspuns mai sus.
În noaptea de 23 august, am avut un avort spontan cu 3 zile de sângerare, cu eliminare de țesut. Ultimul hcg, vineri ( 23 august), 273 iu/l, 24, 25 august am avut sângerări. Miercuri pe 29 august, la control, beta-hcg-ul era 577. Menționez că nu am avut nicio durere, doar sângerare. Iar uterul este vid. Trebuie internare în spital și chiuretaj. Dacă hormonul nu scade după operație, atunci e extrauterină! Fuguța la spital și sper să se rezolve doar cu operația mică.
Sunt însărcinată în 31 de săptămâni. La ecograf mi s-a spus că bebelușul este bine. Mâine avem morfologia de 31 de săptămâni. Cu toate acestea, mă confrunt cu pielea super amorțită la burtică și pe tot corpul Am senzația de burtică lăsată în jos și nu mai pot simți bine bebele. Este normal așa ceva? Menționez că sunt și constipată. Nu am poftă de mâncare. De o lună, mă confrunt cu simptomele acestea. Mai folosesc supozitoare cu glicerina să mă ajute. Simptomele pot fi normale, pentru că bebe a crescut și te vei simți în fiecare lună altfel. Încearcă să îți reglezi tranzitul, nu e normal să ieși mereu cu supozitor. 6/8 prune uscate dimineața ajută 100%!
Am născut anul trecut în luna mai. Am alăptat până la 1 an și 2 luni, iar după 6 luni de la naștere mi-a venit menstuația abundentă. In decursul unei luni se repetă episoadele de câte 2-3 ori dar ca și cantitate este mai puțin.

Am facut Papanicolau, o ecografie abdominală și mi s-a zis că totul este bine, că este o dereglare pentru că alăptez. Doctorul mi-a zis că am niște chisturi care sunt destul de mici.

Este posibil din cauza chisturilor să am sângerările neregulată sau pentru că am alăptat?

Încă este normal, dar dacă te deranjează, poți regla ciclul cu anticoncepționale.
Sunt însărcinată în 10 săptămâni. De vreo 3-4 zile am o scurgere maronie, gen „sânge vechi”. Ce credeți că ar putea fi? Îmi dă motiv de îngrijorare această scurgere? Ai aici toate posibilitățile: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Iau tratament pentru cocobacili. Menționez că alăptez. Trebuie să ia și soțul vreun tratament? Am fost la medicul ginecolog și mi-a prescris Augumentin dar nu aș vrea să iau să nu-i fac rău fetiței. Cocobacili în vagin? Nu trebuie tratați urgent, doar dacă fac probleme (secreție, dureri). Augmentin e ok în alăptare. Depinde ce cocobacili ai – în cazul unora trebuie tratat și soțul.
De la o vreme am dureri in timpul actului sexual uneori insuportabile, chiar si dupa terminarea acestuia. Am ovare polichistice si iau anticonceptionale. Din ce cauza am aceste dureri? Ce pot face ca sa nu le mai am? Ori infecție ori chist ovarian mare. Mergi la un control ginecologic.
La morfologia de la 12 saptamani, mi s-a spus că e fetița. Se mai poate schimba ? In ce săptămână cresc organele genitale la bebelusi. După 12 saptamani mai exista riscul ca sarcina sa se oprească din evolutie? La eco totul era bine. Niciodată nu se spune sexul 100%. Am avut surprize:D Sarcina se poate opri ORICÂND în evoluție. Riscul e însă foarte mic după 13 săpt. Rămâi optimistă! Nu te mai gândi la lucrurile care pot merge prost! Bucură-te de bebe!
Sunt însărcinată în 23 de săptămâni și 6 zile și mi s-a scurtat colul la 1,84 cm. Acum sunt în spital cu tratament gynipral perfuzie 48 de ore (urmând sa îmi dea după aceea nifedipin) utrogestan, magneziu, fier, no-spa și dexametazona. Medicul mi-a spus ca nu îmi mai poate face cerclaj. Sunt șanse sa duc cât mai mult sarcina? Îmi e frica pt bebe. El e bine e activ și are 660 de grame. Se poate pune un inel/pesar. Tratamentul e suficient. Sper că ai examen de secreție de col și tratament vaginal (de ex. VagiHex). Rămâi optimistă, stresul nu ajută deloc. Am avut paciente care au reușit să ducă sarcina până când bebe a fost destul de mare. Multă baftă!
In urma cu aproape un an mi s-a declansat o urticarie. Am fost  la derrmatolog si alergolog insa fara nici un rezultat. Dupa zeci de analize facute si zeci de tratamente incercate  mancarimile s-au ameliorat doar . Uneori s-au umflat buzele si ochii. Am luat cortizon ca sa se dezumfle. Ultima vizita la medic o fost acum 3 zile . Mi s-a  spus ca este o urticarie cronica. Momentan nu mai este atat de agresiva 2-3pete pe zi poate deloc. Mai pot face un copil? O sa il afecteze cu ceva? Va avea probleme  medicale din cauza acestei urticarii? S-ar putea ca alergia să se amelioreze în sarcină. Nu îți face griji pentru asta. Îți recomand totuși încă o vizită la dermatolog, la unul dintr-o clinică universitară. Ei văd multe cazuri diferite, poate te ajută.

6 gânduri despre „Răspunsuri Facebook 01.09.2019

  1. Larisa Bobutac

    Buna seara ,intotdeauna dupa ovulatie am dureri de sini pin la CM am facut analiza la prolactina si a iesit bine,care credeti ca ar fi problema ?Mentionez ca incercam de mult timp pentru sarcina si fara rezultat..

    Dum, 1 sept. 2019, 20:42 Dr. Laura Știrbu a scris:

    > Laura S.G. posted: „Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile! > Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din > România, promovând sănătatea astfel: dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. > Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventua” >

    Apreciază

  2. Lidia

    Buna … am ai eu o intrebare …
    Pina al avea pe primul copil aveam un ciclu neregulat . In timpul alaptarii la fel ,as spune ca nu prea lam avut .. Dupa ce am incetat alaptarea in mai mia venit cm incercam de 8 luni sa il avem pe bebe 2 si nu merge ,contr ginecologic lam facut in mai si e totu ok .mereu urmatoarea luna de a se incepe cm e la o diferenta de 2-3zile .O fi vrio problema .?

    Apreciază

Comentariile sunt închise.