Rezultatul testului Babeș-Papanicolau: cum îl interpretăm, ce e de făcut

Pentru că fie sursele media, fie grupul țintă, prezintă sau interpretează eronat informațiile medicale, în jurul infecției HPV s-a creat o mare isterie. Cumva, destule femei pun semnul de EGAL între infecție și cancer, asociere care le ridică pragul de stres la maxim.

Pe scurt: Liniștiți-vă, HPV nu înseamnă imediat cancer!

Screening-ul Babeș-Papanicolau:

  • pacienta merge la această examinare fără să știe exact ce este, iar medicul de obicei nici măcar nu îi explică cum stă situația;
  • screening-ul populațional înseamnă o testare a pacienților presupuși sănătoși (deci fără simptome) pentru a-i selecta pe cei care prezintă suspiciune de boală (doar suspiciune, deci nu se pune de obicei un diagnostic dorar pe testul screening); acestora li se vor recomanda teste mai exacte pentru infirmarea sau confirmarea bolii;
  • CÂND: deși sunt țări în care examinarea este decontată de casa de asigurări de sănătate de la o anumită vârstă, prima examinare ar trebui deja să aibă loc deja la câțiva ani de la începerea vieții sexuale (maxim 5 ani); de ce? pentru că durează multă vreme ca infecția să evolueze într-o patologie precanceroasă; astfel, dacă pacienta a avut primul contact la 15 ani, poate merge la control la 18-20 de ani.
  • cum decurge examinarea, în poză:

ex hpv.png

 

  • în România, în mod anormal, rezultatele intră des în posesia pacientului înainte ca medicul să ofere o interpretare; acest lucru este iresponsabil din partea sistemului, pentru că îngrijirea pacientului trebuie făcută de la A la Z; ca doctor, EU fac testarea, EU interpretez rezultatul și EU explic pacientei ce e de făcut în continuare; astfel, evităm stresul inutil și întrebările disperate pe care le primesc: DOAMNA DOCTOR, AM PRIMIT TESTUL PAPANICOLAU! E CANCER!?
  • rezultatul este CITOLOGIC, adică se examinează aspectul celulelor; infecția cu virusul HPV duce la modificări tipice celulare de diferite tipuri (vedeți poza)

rezultat pap.png

  • MAJORITATEA rezultatelor vor fi din tipul PAP I și II. Foarte puține femei vor dezvolta variante anormale și extrem de puține vor dezvolta o formă de cancer. Scopul este DE A DETECTA CANCERUL ÎNAINTE SĂ SE EXTINDĂ! Dacă există simptome (sângerări) atunci cancerul e deja avansat.

Testarea HPV

Dacă este indicată confirmarea prezenței virusului HPV (dacă e pozitiv, conduita medicală va fi mai agresivă), atunci se face un examen GENETIC. Recoltarea e asemănătoare cu testul Babeș-Papanicolau, dar tehnica de prelucrare este alta.

HPV

Colposcopia

Dacă este indicată, colposcopia ne dă noi date despre structura celulară a colului uterin și de localizarea modificărilor. Este exact ca la o examinare cu valve, la care se utilizează și un microscop direct pe pacinentă. Se aplică niște substanțe pe col pentru o evaluare mai bunăx se fac poze și se fac biopsii (se taie o bucățică foarte mică din țesut). Majoritatea colposcopiilor sunt NORMALE!

Conizația

Dacă și la colposcopie s-au evidențiat zone modificate, atunci se taie o bucată relativ mare din colul uterin (dacă uterul reprezintă coroana copacului, colul este trunchiul, așa că tăiem o bucată din trunchi). Astfel se îndepărtează zonele afectate, iar în urmă rămâne țesut sănătos. Prin conizație se îndepărtează majoritatea modificărilor, inclusiv cancerul în situ!

Histerectomia

Aceasta este operația prin care se scoate uterul și colul uterin. Se practică în funcție de caz, în special când nu se mai rentează sau nu se mai poate face conizația. De exemplu, unele femei cu PAP IV, dacă sunt la 40 de ani și nu mai vor copiii, optează, ca să scape de frică, pentru îndepărtarea totală a problemei.

 

De reținut:

  • testarea periodică Babeș-Papanicolau detectează din timp modificările patologice ale colului uterin și astfel, indirect, după aplicarea terapiei cuvenite, previne cancerul de col invaziv!
  • un rezultat anormal sau prezența HPV nu înseamnă automat CANCER! rămâneți optimiste și discutați cu medicul despre conduita medicală pe viitor.

Multă sănătate vă doresc! Nu uita te rog de SHARE pe Facebook! Crede-mă, chiar TU poți salva viața cuiva! Cine știe la cine ajunge mesajul!

Laura