Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!
Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:
- dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
- DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
- abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
- Mersi mult! Sănătate!
Am început primul blister cu anticoncepționale, înainte cu 2 zile până când trebuia să apară sangerarea. Menstra nu a mai apărut deloc. Este normal? | Este normal ca ciclul să fie dereglat în primele luni de la administrarea anticoncepționalelor. Se va regla în timp. Dacă după 6 luni încă mai ai probleme, discută cu medicul. Trebuie schimbate pilulele. |
Pe 2 octombrie am născut prin cezariană. Când pot face sport (bicicletă) ? Operația s-a vindecat foarte bine și eu mă simt foarte bine. | Dacă pacienta se simte bine, după primele 6 săpt. de lăuzie, este ”totul” permis. Însă nu exagerați după o operație. Corpul o să vă arate unde sunt limitele. |
Sunt insarcinata in 6 luni si mi se intareste burta mereu, si aseara am avut cam vreo 3 ore burta tare si respiram un pic mai greu ca de obicei. Este normal sa se intareasca in fiecare zi ? | Da, este normal să ai câteva contracții pe oră, în special seara. Trec după un duș cald, sau dacă vă relaxați. |
As dori sa stiu daca este vreun antibiotic compatibil cu alaptarea? Mi s-a umflat maseaua și ma doare de nu mai pot. | Sunt multe antibiotice compatibile cu alăptarea, însă ele trebuie date de un medic, dacă este vorba de infecție. Dacă nu trece durerea cu ibuprofen, atunci mergi la dentist. Nu lua antibiotice fără motiv. |
Am nascut de curand prin cezariana si mi se strange lichid. Ce pot face? | Nu recomand pacientelor să umble singure la cusătură. Dacă sunt probleme, trebuie mers la medic. Seromul (acel lichid) se poate stoarce cu mâna, dacă este deschisă rana, însă aveți grijă să nu se infecteze. De aceea este cel mai bine să te vadă un medic. |
Sunt insarcinata in 15 saptamani si ma cofrunt cu dureri de burta de la inceputul sarcinii! La inceput s-au simtit precum cele menstruale, acum se simt un pic mai profunde, mai ales in zona pelviana! I-am spus medicului, nu mi-a zis nici ca sunt normale,nici anormale. Cand sunt insuportabile iau un no-spa. | Durerile sunt de obicei normale, și sunt datorate întinderilor ligamentelor uterine. Unele femei le simt mai puternice decât altele. Dacă nici cu un NoSpa nu trece, mergi la control. Atât timp cât colul uterin nu se modifică, e totul mai probabil ok. Ce mai ajută, este Magneziul, 3 tablete pe zi. |
Sunt insarcinata în 21 de saptamani și, de câteva zile, am dureri de burtă dimineața. Sunt dureri mai puternice ca la menstruatie și trec după aproximativ o ora, timp în care stau în pat. Este normal? Nu fac niciun fel de efort nici dimineața, nici pe timpul zilei. Menționez ca am și placenta joasa și am avut trei iminente de avort pana în momentul de fata din cauza unor hematoame. | Exact ca mai sus, poate fi vorba de întinderile ligamentare uterine. Ia Magneziu de 3 ori pe zi și liniștește-te. E semn bun că trec repede de la odihnă. Dacă îți faci griji, mergi la control, să te asiguri că totul e ok. |
Am nascut in septembrie, in octombrie am avut ciclu menstrual, e posibil sa fie o dereglare, de ce nu imi mai vine menstra? Am facut un test si nu sunt gravida. Pot ramane gravida daca nu imi vine? | E normal să ai dereglări de ciclu în primul an după naștere. Da, poți rămâne gravidă și chiar dacă nu ai menstră. Mai așteaptă ca. 2 luni până să mergi la dr. |
La sfârșitul lunii septembrie am făcut un chiuretaj, aveam 7 săptămâni, am fost chemat la o săptămână și a zis ca este. Avut acele sângerări mult timp deoarece nu m-am păstrat, am ridicat fetele, mult stat în picioare, spălat vase mereu etc. Acum prin luna decembrie au început sa îmi curgă câteva cheaguri de sange. De ieri îmi curge exact ca la menstruație. Am dureri, parca m-ar strânge cineva înăuntru. Mă puteți ajuta cu un sfat? | Sună a menstruație, care poate uneori să fie mai dureroasă ca de obicei. Dacă se mai repetă, se recomandă un control ginecologic, pentru că după un chiuretaj poți face infecție la ovare, motiv de dureri mai mari la menstruație și intermenstruale. |
Sunt însărcinată în 17 săptămâni și medicul mi-a spus ca bebe are 3 chisturi de plex coroid pe stanga și cel mai mare are 2 mm. Este de îngrijorat? El mi-a spus ca nu este nicio problema dar as mai dori o părere. | Majoritatea chisturilor sunt normale, indiferent unde se află la bebelușii mici. Toate aceste modificări trebuie urmărite în timp. De obicei nu au semnificație medicală. |
Am nascut in urma cu 6 luni, toata sarcina am luat Aspenter iar din sapt 30 am inceput tratamentul cu Clexane de 0.4 mg, avand factorul V Leiden pozitiv. Din sapt 20 am inceput si tratamentul cu Dopegyt, fiindu-mi pus de catre dr cardiolog diagnosticul de „hipertensiune arteriala”; am pornit de la un comprimat pe zi si spre finalul sarcinii am ajuns la 6 comprimate de Dopegyt zilnic. Imediat dupa nastere am dat-o in extrema cealalta: hipotensiune. E posibil din cauza tratamentului destul de dur pt. hipertensiune sa apara dupa intreruperea Dopegyt-ului, hipotensiunea? Cat de periculoasa este o tensiune ce nu „sare” de 8 cu 5 (cea mai mare din ultimele 6 luni de dupa nastere). | Mi se pare normală reacția ta la medicamente. După naștere se renunță la medicația hipertensivă, dacă tensiunea își revine – și revine de obicei foarte repede la normal. Atât timp cât tu te simți bine cu tensiunea de 8 cu 5, atunci nu este nicio problemă. Dacă nu o suporți, discută cu medicul ce poți face. O cafea de dimineață ajută foarte mult. |
Câte kg ar trebui sa aibă bebe la 28 de săptămâni? | La 28. de săpt ar trebui să aibă circa 1 kg 🙂 |
Am fost la control la medicul de familie acolo erau 2 copilasi cu varicela. Nu am stat in aceeasi camera, doar am trecut pe acolo, dupa aceea am fost invitata la nasa mea unde, la fel, am mers fara sa stiu ca are baiatul cu varicela, chiar in prima zi de eruptie. Nu am avut niciodata varicela. Sunt insarcinata in 22 de saptamani. Ce riscuri sunt, daca cumva voi face il poate afecta pe bebe? | Ca să spui că nu ai avut niciodată varicelă, trebuie să ai făcut testul TORCH – confirmare 100%, pentru că tu poți să fi avut în copilărie și să nu își aduci aminte, sau să nu te fi dus părinții la medic (unele forme sunt foarte ușoare). Riscul este mic să fi fost infectată, dacă nu ai intrat în contact direct cu bolnavii. Dacă chiar nu ai imunitate, mergi să discuți cu dr. tău despre un eventual tratament cu imunoglobuline. Și fii atentă la simptome. Dacă te simți ca și cum te-ar lua răceala, trebuie să te prezinți la spital, dacă se poate la unul cu secție de boli infecțioase, pentru că dr. de acolo au cea mai multă experiență. După 22 de săpt,, riscurile sunt mai mici pentru bebe, iar cel mai rău lucru care se poate întâmpla este nașterea prematură. |
Am avut candida si am avut tratament cu ovule cervugid. Acum, dupa o luna, si pe sotul il ustura la contact cand pune prezervativul si spune ca e de la mine. Nu accepta sa mearga la medic si as vrea sa stiu ce pot face? Nu mai am niciun simptom ca inainte de mancarime sau sa se inroseasca zona. Pot face o colposcopie joi, 20.12.2018 daca ar trebui sa-mi vina ciclul menstrual dupa data de 21.12.2018? | Nu are cum să spună că e de la tine. Sexul se face în doi, deci problema e la ambii. Da, poate că și el are infecție, și nu trebuie să îi fie rușine să meargă la control. Tu nu poți face nimic ca să îi fie lui bine, cum el nu te-a tratat pe tine, ci medicul.
Poți face colposcopia, dacă așa te-a programat medicul. |
In zona inghinala mi-a aparut o umflatura care initial am crezut ca este un fir de par crescut sub piele. Din pacate, odata cu trecerea timpului, in locul umflaturii a crescut o „carne” de 1 cm, care cateodata sangereaza, alteori iese un lichid galben. Ce poate fi ? La ce fel de doctor sa apelez? | Poate fi totuși un fir de păr crescut în piele, dar mai adânc ca de obicei. Poți sa apelezi la orice dr. (de familie sau ginecolog). Poți încerca și singurică cu un ac steril, după ce aplici spirt pe zonă, să punctezi acea colecție, și să evidențiezi firul. |
La a doua sarcina oprită in evolutie săpt 10 doctorita ă trimis la anatomie patologie. Rezultatul spune: Macroscopic: fragmente tisulare palide și brune, neorientabile, sangerare mai mic 10 la sută, integral prelevate. Microscopic: fragmente de decidua cu edem, infiltrat PMN; rare atipii Arias-Stella; multiple vilozitati coriale imature slab vascularizare , cu edem stromal, proliferari reactive de trofoblast; sânge. Imi puteti spune ce inseamna vreau sa incerc sa raman din nou însărcinată. | Rezultatul e normal pentru diagnostic. Aici ai mai multe sfaturi în caz de pierderea unei sarcini și ce teste poți face data viitoare: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/ |
Am o fetita de 2 luni pâna acum avea scaun in fiecare zi dar in ultima saptamâna are la 3 zile, cu ajutorul termometrului. Care poate sa fie cauza? | Bebe nu trebuie să iasă în fiecare zi, și nu trebuie ajutat de fiecare dată cu termometrul. Se pare că își reajustează tranzitul intestinal, ce e normal. Dacă e și foarte tare, cel mai simplu ar fi o linguriță de apă extra, pe zi. Multe paciente care au urmat sfatul mi-au scris fericite că a funcționat:) |
Baietelul meu care implineste in ianuarie 3 anișori, se plange de durere de burtica. Precizez ca alte simptome nu are. Ce ar putea avea? Ar putea fi vorba de viermisori? | Există multe cauze, iar pentru un diagnostic corect, trebuie control pediatric. Stare de sănătate a copiilor este foarte grea de apreciat prin mesaje. |
De vreo 8 zile am o scurgere. Uneori e rozalie, uneori maronie sau rosu. E a doua oara luna asta când mi se întâmplă doar ca prima oara doar 2 zile am avut. Poate fi o răceală? | Poate fi o dereglare de ciclu, sau o răceală la ovare, sau chisturi ovariene. Dacă persistă încă o lună, mergi la control. |
Buna Ma numesc Violeta am 33 de ani m chinui de vreo 8 ani sa raman insarcinata am.ramas dupa 7 ani de incercari inutile fara sa fac nimic..adica fara tratament..din pacate sa oprit din evolutie fara sa imi dea un medic oare de ce…la interval de 1 an jumate am ramas din nou..si iar sa oprit din evolutie..am.cerut analize sa vad si eu cauza..am.trombofilie ereditara iau aspirin cardio si astept minunea..(pe langa asta medicul.mi-a recomandat Myosun.pe care l-am intrerupt..ce ar trebui sa.fac…va multumesc o seara frumoada
ApreciazăApreciază
Salut, pentru că în sfârșit rămâi fără ajutor, continuă așa. Aspirina e ok, deși eu o recomand dupa ce esti sigura ca esti gravida, adică testul de sarcina e pozitiv. Myosun nu e obligatoriu, eu nu îl recomand, dar nici nu îl interzic. Eu cred că ai aflat în sfârșit care era problema – trombofilia, așa că singura măsură este anticoagularea suficientă din moment ce afli că ești gravidă. Încearcă în continuare! Multă baftă!
ApreciazăApreciază
Multumesc doamne ajuta! Aspirina o iau zilnic pt ca as vrea sa raman si mai bine o iau…dr de hematologie mia spus sa revin peste 6 sapt..la control se gandea ca si raman..oare sa ma mai duc la control?
ApreciazăApreciază
Nu stiu de ce te-a chemat la control, asa ca mergi. Poate are legatura cu anticoagularea si nu cu sarcina.
ApreciazăApreciază