Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!
Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:
- dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
- DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
- abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe 🙂
- Mersi mult! Sănătate!
Sunt însărcinată in 21 de săptămâni. Am scolioza de prin copilărie, nu e forma cea mai gravă. Întrebarea mea este, persoanele cu scolioza pot face anestezia epidurala? | Depinde în ce zonă e scolioza. Nu e contraindicație. Am făcut la câteva mămici care nu aveau spatele drept. Merită să încerci! |
Sunt însărcinată in 7 sapt, problema este ca trebuie sa plec in vacanța, și zborul este de 14 ore dus și 14 ore întors. In momentul plecări o sa am 8 sapt și o sa ma întorc la 10 sapt. Îmi puteți spune dacă ar fi vreun risc pentru sarcina? Doctora care îmi supraveghează sarcina mi-a spus sa iau Aspenter, pt. ca mi-a ieșit la analiza de trombofilie mutația genei PAI și o sa iau și șosete pentru zbor. | Zborurile lungi, sarcina și trombofilia presupun un risc mai mare de tromboză venoasă. De aceea este foarte bine că iei Aspenter. Ai grijă cu ciorapii compresivi, să nu comprime în locuri nefavorabile. Studiile recente nu mai susțin folosirea ciorapilor, pentru că nu au efectele scontate. Aspenter, 100 mg pe zi, ar trebui să ajungă. Alte riscuri speciale nu sunt. |
Am 17 saptamani de sarcina si nu prea am luat in greutate decat două kg! E Ok? | Da, e ok. Cel mai mult te îngrași de la jumătatea a doua a sarcinii. Bebe e foarte mic acum, doar câteva sute de grame. |
De când am născut, nu mai pot avea relații intime cu soțul. Nici inainte nu le avem cum ar trebui ( orgasm ș.a.).Din ce cauza sa fie? Exista cumva tratament medicamentos? | Dacă tu consideri că viața voastră sexuală nu este în ordine, cel mai bine e să consulți un psiholog sexual – fără rușine! Ca să elucidați cauza, că așa chiar nu pot să îmi dau seama. Să știi că se merită, și veți avea o viață de cuplu mult mai plăcută. |
NU UITAȚI DE LIKE 😀 | Și de abonare la Newsletter :* |
Ciclu menstrual ma tine doar 2 zile, oare e normal? | E atipic să te țină menstruația 2 zile, dar nu înseamnă că e anormal. Cel mai bine e să mergi la un control ginecologic dacă nu ai fost deja, poate se găsește totuși vreo cauză. |
Sunt însărcinată în 28 de săptămâni. Am scurgeri albe după ce merg la toaletă în general. E normal? | Dacă sunt secreții albe, atunci mai degrabă e Candida. Mergi la medic pentru diagnostic și tratament. |
Sunt insarcinata in 11 sapt, de la 6 sapt am scurgeri maronii. Dr. a spus ca nu isi poate da seama de unde sunt, mi-a recomandat Arefam de doua ori pe zi. De la ce ar putea fi? Nu am dureri de burta. | Dacă nu găsește cauza la ecograf, de exemplu un mic hematom, atunci manipularea zilnică cu degetele și pilulele cu Arefam pot deasemenea cauza sângerări extra. Nu îți știu istoria medicală, dar dacă nu te știi cu avorturi spontane, nu are rost să iei Arefam. Ca medic, nu mi-aș face griji că sângerezi câte un pic (poate e colul sensibil), atât timp cât bebe e ok și placenta nu este previa. Dacă ai fi pacienta mea, ți-aș spune să aștepți pur și simplu, și ne-am vedea la următorul control. |
Sunt in sapt.35 si am probleme cu stomacul, cel putin noaptea durerile sunt mai mari. Ce as putea lua sa fie permis si in sarcina in afara de dicarbocalm? | Pentru probleme cu stomacul în sarcină: Rennie, Riopan, Omeprazol, eventual Metoclopramid. Numai un preparat o dată 😀 Și să dormi cu perne mari, stând mai degrabă în fund:( E cam neplăcut la sf. de sarcină. |
În urmă cu 2 luni am întrerupt alăptarea din cauza faptului ca nu am mai avut lăptic. Tot din luna respectivă, nu mi-a mai venit menstruația, mai exact în 24 august am avut ultima menstruație. Mi-am făcut și teste de sarcină, toate fiind negative. Credeți că poate fi vorba de o dereglare hormonală apărută în urma alăptării sau a nașterii (11 luni are bebe) sau mai degrabă pot fi alte probleme? | Mai degrabă e dereglare hormonală. Ce mai poate fi e un chist ovarian care persistă, de aceea se indică un control ginecologic cu ecografie. |
Este normal sa ma doară oasele bazinului destul de tare, inca de la 6 luni? Ma doare cand umblu, cand ma întorc în pat, cand ma ridic. Ma doare si pe sub burtă. Si dacă e normal, asta inseamna ca o sa nasc mai repede sau nu neaparat? Mai inseamna si ca probabilitatea de a naste natural e mai mare? | Din păcate, unele mămici au astfel de probleme. Unele de abia mai pot să meargă când ajung la termen. Nu înseamnă neapărat că vine bebe mai repede, decât dacă sunt contracții, și nu doar dureri de oase. Nu are relevanță acest fapt pentru nașterea vaginală. |
Eu alăpătez și am facut diaree. Fetița a facut si ea. Ce este de făcut? | Dacă e o problemă acută, mai probabil se va rezolva de la sine. Dacă bebe încă are probleme, mai bine mergi la medicul de familie sau pediatru pentru un consult, pentru ca cei mici suportă mai greu pierderile de lichide. |
Am mers la endocrinolog și mi-a comunicat ca am un nivel foarte scăzut de progesteron și o hiperprolactimie , am primit tratament Dostinex, utrogestan vitex și Duphaston pentru ca nu mi-a venit menstruația. Vreau bebe! Și mai am și MTHFR c6777 heterozigot. Ce părere aveți de tratament? Ce pot mânca pentru a creste progesteronul? | Progesteronul este făcut de corpul tău, nu îl poți lua din medicamente. Dacă ai făcut analiza progesteronului doar o singură dată, atunci trebuie neapărat un control înainte să iei medicamente (și depinde de ziua ciclului când se ia hormonul!). Și la prolactină se merită al doilea control, dacă valorile nu au fost foarte mari. Dacă vrei bebe, sfatul meu e să mergi în clinica de fertilitate, pentru că dr. de acolo știu să umble cu hormonii. Utrogestan și Duphaston sunt ambele progesteron, nu înțeleg de ce ai tratament cu ambele. Ciudat. |
Fata mea are cordonul ombilical de 2 ori in jurul gatului. Ce nastere ma sfatuiti sa fac, eu as vrea cezariana. Nu vreau sa pateasca nimic fata. | Circulara de cordon nu e indicație de cezariană. Cred că la fiecare a doua naștere am un bebe cu 1, 2, sau 3 circulare. Dacă face probleme în timpul travaliului, CTG-ul devenind patologic, atunci se poate face cezariana. PLUS că medicul se poate înșela la ecografie, sau te minte ca să te opereze din start. Tu decizi. Eu aș încerca cu tine natural:) Uite aici un articol despre indicațiile cezarienei, plus încă unul despre CTG |
Am un bebe de 3 luni te si ma confrunt cu o problema. este alaptat cu hipp pre dar face caca foarte greu si maxim de 3 , 4 ori pe zi, si tare concentrat. Eu am crezut de cuviință să ai fac laptele in ceai de musetel si nu stiu daca este bine. Parca iese un pic mai usor, dar tot nu face des. Mentionez ca este vioi si nu are burtica tare. | Bebe nu trebuie să aibă scaun în fiecare zi, unii ies la câteva zile. Eu cred că e totul ok. Nu mai adăuga ceai. Dacă vrei să diluezi lăpticul, fă cu apă plată. |
Am fetita de 1 an si 3 luni o alaptez inca din prima zi. Dupa 3 luni de la nastere am avut menstruatie, luna de luna. Luna asta nu am avut, am facut si test de sarcina. a iesit Negativ De ce nu am menstruatie? Trebuie sa merg la medic pentru consultatie? | Se acceptă ca uneori să întârzie menstruația, ușoară dereglare menstruală. Des vine de la sine la 1, 2 săpt. după. Mergi la control la 2 luni de întârziere. |
In urma unei conizatii, cat timp este necesar ca sa treaca pentru a putea concepe un bebe? | Fiecare medic va recomanda altceva. 3 luni sunt minim, ca să își revină colul. Multă baftă! |
Am 33 de ani, un baietel de 3 anisori. Ne mai dorim sa vina barza iar:) dar este a 4 a luna cand incercam fara succes. Mentionez ca la prima sarcina, in saptama cu ovulatia am avut contact zilnic, și a iesit din prima incercare:) Acum am avut contact in apropiere sau chiar in ziua ovulatiei, si nu se vad cele 2 liniute inca. Am luat si acid folic ultimele 2 luni (inclusiv teste de ovulatie). Ce sfat ne dati sa vina barza iar? (prima sarcina cu cezariana, am avut probleme cu tensiunea) Dintotdeuna am avut avut probleme cu colul, adica mereu inflamat. Sa fie asta o cauza? | Dacă încerci de 4 luni, mai ai 8! Aici e articolul cu sfaturi pentru concepție. https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/ Nu îmi fac griji, pentru că se pare că la voi merge:) Cezariana poate fi un risc de infertilitate, la fel ca și infecțiile vaginale (colul inflamat). Mergi la un control ginecologic dacă nu prinde după 6 luni. |
Aș dori să vă cer părerea in legatura cu 2 ecografii pe care le-am făcut la ginecologul meu, iar în ambele eco nu mi-a gasit ovarul stâng. E posibil sa fie ascuns? Țin să menționez că durata dintre prima si a doua eco e de 2 saptamani! | Uneori e ciudat poziționat ovarul, și nu are să fie dacă cândva l-a văzut un doctor. Nici eu nu caut intensiv ovarul – dacă nu îl găsești, 99% e totul ok cu el, pentru că vezi chisturile. Dacă nu l-a văztut niciun medic vreodată, sunt șanse, extrem de mici, să nu fie acolo. Eu una nu mi-aș bate capul cu acest aspect. Nu are relevanță decât dacă suferi de infertilitate. |
Am 30s si 5 zile, am fost vineri la control pentru ca aveam dureri de burta, ca nişte tăieturi, când ma ridicam din pat şi il simt pe bebe foarte jos. Şi am şi contracţi, unele dureroase. La doctor nu mi-a făcut ecograf, cu alte cuvinte nu mi-a făcut mai nimic. Încă am acele dureri şi încep sa ma îngrijorez. Mi-a dat buscopan, şi m-a chemat luna viitoare pentru internare ca sa îmi facă analizele. Ca şi pastile iau calciu, d3, şi femosun. De la ce ar fii acea durere, tăieturi sub burtă? Cand le am nici nu pot să respir de durere. | Sună a întinderi ligamentare uterine. Aici am un articol cu diversele dureri în sarcină. Îți recomand și Magneziu, de 3 ori pe zi, ca să relaxezi ligamentele. https://drlaurastirbu.com/2018/08/31/durerile-in-sarcina-scheme-rapide/ |
Ieri am fost la un control si au depistat cu polip în uter. Ma duc sa ma curete. Este ceva grav? Voi simti ceva in timpul „operatiei”? | Dacă e în uter și l-au văzut la ecografie, nu e sigur că e polip, ci probabil doar mucoasă uterină proliferată. O histeroscopie o să pună diagnosticul. De obicei nu e nimic grav, rar se găsește ceva în materialul trimis la patologie. Dacă ai anestezie totală, nu simți nimic. |