Am primit această poveste impresionantă de la o viitoare mămică, prin formularul de întrebări.
Sunt lăsată fără cuvinte de curajul tău! Pălăria jos colegilor ginecologici care te-au urmărit după punerea diagnosticului. Și tu, și ei, au încercat totul ca să îi fie bine bebelușului. Din păcate, unii copii cu Down au malformații așa de grave, încât nu au șanse după naștere. Ar fi murit mai probabil oricum înainte să ajungi să naști la termen, în burtică. Ai făcut o alegere bună, iar Dumnezeu ți-a dăruit acum o nouă șansă. Nu îți face griji, pentru că sigur de data asta o să fie totul bine. Urmezi terapia adecvată și, cel mai important, ești optimistă și lupți pentru minunea ta! Îți urez o sarcină minunată în continuare. Nu renunța la speranță! Așteptăm vești în câteva luni, după naștere!
| Acum 3 ani am ramas insarcinata, aveam 21 ani dar eram foarte fericita ca voi deveni mamica. M-am uitam cu sotul la un reportaj cu copii cu sindrom down si ii zic sotului „daca bebele are sindrom down il pastram!” Toate bune si frumoase pana am ajuns la morfologie (la Suceava) (aveam 22/23 sapt.) Acolo am aflat ca bebele meu avea tetralogie fallot, timus hipoplazic , a cazut cerul pe mine, doamna doctor m-a chemat si in spital la iasi sa ma mai vada un doctor, m-au vazut mai multi, apoi a inceput sa imi explice ca va trebui sa fac avort, ca nu va supravietui, am plans mult si am decis sa merg mai departe, tot cu ajutorul doamnei doctor am reusit sa dau de un medic foarte bun de la tg mures, am luat legatura cu el si m-a chemat la particular. Totul era exact cum mi s-a spus si la suceava si la iasi. Am făcut amniocenteza. Urmatoarea zi m-am prezentat la spital, eram intr-o camera mare, erau in jur de 15/20 medici; era si un medic cardiolog pe care a zis medicul ca e bine sa il aveam acolo pentru a hotara daca il putem opera pe bebe imediat dupa nastere, nu pot uita cum se uitau la bebele meu toti uimiti, eram asa intr-o stare de transa, nu stiam ce se intampla. M-au pregatit pentru amniocenteza, bebe era deja mare si era un risc destul de mare dupa amniocenteza de avort, dar m-am lasat pe mana expertului. Au fost toti foarte draguti, unul din ei ma tinea de vorba sa nu ma uit la ce se intampla, unul ma tinea de mana, unul cu ecograful pe burtica, unul tinea „punga” in care urma sa colecteze lichidul si domnul doctor incerca sa introduca acul sa nu il atinga pe bebe, bebe era agitat. M-a intepat de 2 ori pentru ca bebe se tot misca si se apropia de ac, nu a durut si speram ca totul sa iasa bine, ma tinut dupa amniocenteza sub supraveghere 2 ore intr-o rezerva singura, a tor venit la 20/30 minute sa ma vada. La final a iesit sindrom down, am inceput sa plang, nu stiam ce e cu mine. Domnul doctor a insistat cu mesaje pentru a ma linisti si m-a sfatuit mai pe ocolite, mai bland, ca e mai bine sa renunt la sarcina pentru a nu fi socul prea mare ca va muri la nastere, ca a vorbit cu cardiologul si nu erau siguri ca il vor putea opera avand si sindrom down nu va supravietui. Cu greu am decis sa il nasc pe bebe, prefer sa spun ca am nascut si a murit, nu concep ca am facut avort. Mi-au provocat nasterea, mi-au dat un medicament seara si unul dimineata, am stat in travaliu 8 ore si dupa 8 ore am nascut, am nascut foarte usor, spre surprinderea mea am stiut si cum sa imping. Am simtit fiecare particica din corp, nu am vazut-o, mi-a fost frica. A fost atat de urat sa plec din maternitate cu bratele goale, a fost ingrozitor. Am schimbat totul in casa pentru ca fiecare coltisor imi amintea de momentele cu bebe in burtica, m-am chinuit sa raman gravida, am plecat in belgia am zis ca schimb locul si poate poate… nimic. Cand nu am mai sperat intr-o minune, la inceputul acestui an la insistentele sotului am facut un test si surpriza era gravida! Am deja 23 sapt de sarcina, am dus-o greu pana acum, mai mult stau in pat, din cauza colului scurtat. Sper sa reusesc sa duc sarcina pana la capat, bebe e foarte bine, foarte activ, se dezvolta normal. Nici in ziua de azi nu am reusit sa depasesc trauma, si am ramas dezamagita de doctorita care m-a supravegheat la sarcina cu probleme pana la morfologie, pur si simplu si-a luat mainile, si de la iasi si de la tg mures au incercat sa dea de ea si nu au reusit. Am nevoie de incurajare si de un raspuns sincer: am sanse sa duc sarcina asta pana la capat cu repaus la pat si cu ovule de utrogest 600 pe zi? Uneori mai iau si nospa cand mi se pare ca e un pic cam tare burta. |
Femei de la A la Z 
Primul meu copil(fetita) am nascut.o la 23 de ani. Pana in ziua in care am nascut totul a fost perfect..Apoi…Are sindrom down. Teste peste teste…A fost un șoc pt mn dar nu vedem nici o diferenta..pt mn totul la ea era perfect normal. Mie nu mi s.a spus nimic in timpul sarcinii ca ar avea Dar ma bucur nespus de mult ca sincer nu stiu ce decizie as fi luat daca ma propuneau pt avort…m.as fi speriat cu siguranta. Am o fetita minunata de 5 anișori care mi.a oferit si imi ofera bucuria de mama alaturi de cei 2 frați ( un băiat si o fata). Problemele la inima s.au terminat. S.au inchis găurile singure nu este nevoie de operație. La târgu mureș au vrut sa o opereze pe la 2 ani dar am mers la bucurești si am cerut alta parere. Acel medic a spus că nu este cazul de operație pt ca el are încredere ca se vor închide. Si asa a fost.. Este foarte greu pt o mama sa isi piardă puiul sau sa renunte la el. Stiu ca am pierdut o sarcina la 4 luni trecute…Nu am cum sa uit acele zile…acea nastere prematură… va doresc din suflet o sarcina usoara si multă sănătate la bebe… sindromul down nu este o boala cruntă…oamenii si societatea este cruntă caci nu vor evolua niciodata..din pacate pt multi dintre noi.
ApreciazăApreciază