Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Am o problema care ma nelinisteste, mai exact sunt insarcinata in 6 sapt jumatate (spun medicii,insa eu simt ca e mult mai mica). Am fost la eco abdominal joi si se pare ca sunt prezente saculetul si vezicula vitelina insa nu se vede bebe!Sunt panicata pt faptul ca in trecut am avut o sarcina cu ou clar la 10 sapt! Bhcg am facut joi si acea valoare 42710,90 si sambata 55840,70! Intrebarea mea este daca se poate sa nu se vada inca embrionul, sau e oprita din evolutie dupa cum spune medicul! Semnele ar indica o sarcină oprită în evoluție, dar diagnosticul cert se dă la o săptămână distanță, prin ecografie. Pentru că există rar surprize.
Sunt în săptămâna 34 de sarcina (după ecografie, după ultima menstruatie in 33 sapt). Am fost pe 23 Mai și am făcut ecograf de sarcina și doctorita mi-a zis că sunt ok, doar că bebe nu e întors cu capul in jos. La început mi-a zis sa vin peste două săptămâni să mai vedem care e treaba. I-am zis că o să vin peste două săptămâni și câteva zile pentru că de pe 1 iulie până pe 9 iulie nu voi fii în oraș. Și ea mi-a zis atunci pai sa vii înainte să pleci cu o zi – doua înainte, să mă programez la cabinetul privat. Întrebarea mea, are rost să mă duc așa devreme iar la ecograf, sau m-a chemat așa devreme doar sa dau banii la privat. Eu m-aș fi dus după ce m-aș fi intors, gen pe 10, 12 iulie (când pot să-mi fac programare). Ce părere aveți? După ecografia de 34 de săpt, nu mai e necesară ecografie decât la termen. Dacă bebe nu e întors, se emrită ecografia doar dacă vrei vresiunea externă la 38. de săpt. Dacă nu, atunci se face ori la termen, ori când debutează travaliul. Nu știu dacă a mai avut motiv medical să te cheme la control, e plauzibilă invitația la control doar pentru bani.
Am 10 saptamani de sarcina si in fiecare zi simt dureri sub forma de înțepături în partea stanga. Uneori sunt mai intense,alteori nu. Durerile sunt suportabile si nu persista toată ziua. Este necesar să iau No-spa in fiecare zi pentru a nu le simti deloc sau ar trebui sa iau doar atunci când devin supărătoare. Am auzit pareri cum ca ar fi un risc sa nasc prematur daca las aceste înțepături sa se manifeste zilnic. Acele dureri sunt de obicei normale, atât timp cât controlul ginecologic a fost ok. Nu trebuie luat No-Spa non-stop. Încearcă magneziu de 2 ori pe zi și ai grijă să nu faci multă mișcare fizică, se pare că ești mai sensibilă. În trimestrul 2 o să fie mai bine, de obicei.
Acum 5 ani am pierdut o sarcina, motivul nu l-am aflat deoarece din punct de vedere medical eram ok însă cand am fost la primul ecograf inimioara nu se auzea si dr mi-a spus că sarcina este oprită din evoluție. O perioadă nu am mai incercat de teama sa nu se întâmple la fel însă acum am rămas însărcinată și suntem foarte fericiti dupa calculele mele am 3 săptămâni însă de la ultima menstruatie am 5 săptămâni. Dacă mă programez zilele astea imi poate confirma daca este ok sarcina sau trebuie sa mai astept? Controlul ideal e de la 6/7 săpt. Nu trebuie să îți fie teamă, trebuie să continui mereu cu optimism. https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Mă doare foarte tare în partea dreapta atunci când am act sexual. Nu se întâmplă des acest lucru,sunt momente când mă doare și așa dintr-o dată când stau în pat sau merg. Poate fi vorba de vreun chist? Da, poate fi vorba, și dacă nu trece în curând, ar fi bine să mergi la un control.
Am luat pastile ca sa imi vina menstruatia, trebuia sa imi vina in 3 zile dupa ce le-am terminat si a trecut o saptamana si nu mi-a venit, este posibil sa fiu insarcinata sau e altceva? Mentionez ca am facut 2 teste de sarcina si amandoua sunt nevalide, nu sunt nici negative si nici pozitive, e normal sa ma doara sanii? Sună mai degrabă a sindrom premenstrual cu o dereglare de ciclu. Dar fă un test mai un să știi sigur, și mergi la medic indiferent de rezultat.
Cit de grav este daca nu fac pauza dupa 21 zile de pilule contraceptive, dar incep urmatorul blister imediat? Nu e nicio problemă gravă. Pur și simplu nu vei avea menstă, un lucru practic în concediu. S-ar putea ca după aceea să ai o menstruație mai abundentă, când faci pauza.
Am nascut acum 4 luni intr-un spital din Germania, prematur la 36 de saptamani, dar pana la dilatatia 9 nu am avut dureri iar de la 9 la venirea bebelusului pe lume au fost 4 ore de contractii intense, cum explicați acest lucru? Am cerut moasei care era de gardă epidurala , și au spus că dacă mi-o pun o sa-mi incetineasca cumva nașterea, este adevarat? Tin sa mentionez ca bebelușul s-a născut perfect sănătos la 2520 si 47 de cm. Epidurala se pune și la dilatație 10, dacă este necesar. Fiecare naștere e diferită, așa că nu pot să îmi dau cu părerea dacă nu am fost acolo. Eu aș fi montat epidurala. Probabil ai avut dureri mai intense că deja apăsa cu capul. Indiferent ce a fost, e bine că e sănătos bebe! Multă sănătate!
Încerc de mult timp sa raman insarcinata, insa fara rezultat. Am chisturi ovariene, in urma tratamentelor pe care le-am urmat erau mai mici sau mai mari dar nimic grav din ce spun medici. Analizele hormonale sunt normale, dar menstruatia mea vine la 32-35 zile. Ce ar trebui sa fac, ce analize, unde sa merg? Îți trebuie set de monitorizare a ovulației (poate vine mai târziu de ziua 14, cred că în ziua 19 la tine) și un control la o clinică de infertilitate. Nu uita de analiza bărbatului! Vezi aici pașii: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Am avut o sarcina de 12 saptamani iar la ecografie mi-a confirmat ca este oprita din evolutie la 9 saptamani dupa care am facut avort medicamentos! In urma investigatiilor am aflat ca am trombofilie,poate fi aceasta cauza opririi din evolutie a sarcinii? Si TSH ul mi-a iesit 5.53! Dupa cat timp pot incerca sa raman din nou insarcinata? Da, trombofilia și hipotiroidismul pot cauza oprirea sarcinii în evoluție. Poți încerca la 3 luni și neapărat îți trebuie tratament. Discută cu medicul tău.
Am ciclu de un interval regulat de 31 de zile, adica pe 7 imi vine ciclu mereu. Pe data de 25 am avut un contact neprotejat, el vine acasa o data la 2 saptamani. Noi pana acum nu am incercat, dar sa intamplat acum o singura data, eu cred ca am fost fertila pe 22-23 sunt sanse sa raman gravida? Îmi mai doresc un bebe si timp pentru conceperea lui nu poate, sta doar o noapte acasa. Cate sanse sunt? Dacă sexul nu este regulat, atunci șansele sunt mai mici, dar există. Rămâi optimistă! Poate a prins deja!
Exista mentruatie de o singura zi? Mi-a venit ieri pe data de 27 iar asta nu mai am deloc, ma tinea cam 4 zile. Da, există. Deregalre hormonală sau sarcină. Fă un test.
Medicamentația pentru tensiune a soțului meu (seviker și tenaxum) ar putea avea efect negativ asupra viitoarei sarcini? Nu. Dar tot se merită să faci spermograma, dacă nu prinde.
La contactul mai intens apare candida. Este a 2 luna consecutiv. Se poate sa nu fi fost zona suficient de bine lubrifiata? Candida nu apare de la contact intens, sunt alte motive. Trebuie tratată, inclusiv și partenerul dacă recidivează. După tratamentul anitmicotic, să iei și lactobacili 3/6 zile, și pauză sexuală de 2 săpt, să își revină mucoasa vaginală.
Sunt însărcinată în 8 saptamani iar ieri am avut un control la un alt medic, spunandu-mi ca inimioară bebelusului nu mai bate si că poate fi suspect oprire din evoluție! Mi-a dat sa fac doua dozari de HCG (una astăzi si una luni). Oare mai am vreo mica speranță că bebele meu sa trăiască? Ajungea și un al doilea ecograf la câteva zile. Sper că e totul ok. https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Exista sau nu incompatibilitate de grupa sanguina si ce tratament se impune in caz de rezultat pozitiv in sarcina? Ce riscuri sunt pentru fat? Eu 01 RH pozitiv, sotul A2 RH pozitiv. La prima sarcina am efectuat regulat dozarile de anticorpi, la a doua sarcina am repetat analiza la 6 si 20 sapt de sarcina (absenti) insa medicul care m-a preluat ulterior spune ca nu exista incompatibilitate de grupa, doar de RH. Există rar și alte incompatibilități, dar nu se testează. Se diagnostichează de obicei după naștere, când bebe are icter grav. Nu îți fă probleme, totul e ok. Sunt extrem de rare cazurile și nu se justifică alte examinări. Doar dacă mama are Rh negativ.
Este bun premergatorul pentru bebelusi? E o chestie facultativă. Mulți îl folosesc. Nu e interzis. Cum e mai bine pentru viața voastră de familie.
Prima sarcina s-a oprit din evoluție la 8 săptămâni motiv pt care a fost necesar sa fac avort medicamentos , durerile simțite la acel avort pot și echivalent cu durerile din timpul travaliului (sunt însărcinată din nou in 34 de săptămâni ) sau in travaliu durerea va fi mai mare ? Nu se compară crampele de la 8 săpt. cu travaliul. Nu îți fă griji și asteaptă desfășurarea normală a lucrurilor. Ești o femei puternică și corpultău face față la asta.
Am ovare polichistice din fericire dupa 2 luni de tratament chisturile s-au mai diminuat. Iau Diane 35. Dar problema mea este pilozitatea aparuta pe tot corpul care ma deranjeaza foarte tare. Chiar nu stiu ce sa fac? Eu credeam ca medicamentele o sa ma ajute. Acuma iau a 3 a luna tratamentul. Ce as putea lua ca sa nu mai creasca parul. Am pe piept, sani, spate, brate. Pe fata mi-a aparut un puf blond mare. Diane nu se mai recomandă decât în cazuri rare. Schimbă pe un derivat estrogen/progesteron, o să aibă același efecte pe chisturi și diminuează pilozitatea.
Poate inhiba duphastonul ovulatia? Da,
Am născut prin cezariană pe 22 mai și încă nu am lohii. Astăzi se implinesc 12 zile si nimic încă. Ar trebui să mă îngrijorez? După cezariană sângerezi foarte puțin. Dacă nu ai avut deloc, se merită un control ecografic la ginecolog. Să nu fie stază lohială.
Sunt insarcinata in 30 de saptamani si mi s-a descoperit un streptococ de grup B in secretia vaginala, medicul nu mi-a prescris nici un tratament momentan spunandu-mi doar ca in timpul travaliului mi se vor administra antibiotice. As dori sa stiu care sunt riscurile pe parcursul sarcinii si daca ar trebui sa fac si alte teste. Nu trebui să faci alte teste. Multe femei au bacteria și nu se testează. Ar putea duce la naștere prematură sau la infecția bebelușului. DAR rar se întâmplă ceva și ajunge antiboticul în timpul travaliului. Fi optimistă și nu te mai gândi la asta. De obicei se face testul la 36 de săpt nu la 30.
Ultimul ciclu menstrual l am avut pe data de 3 mai , iar pe data de 31 mai trebuia sa imi vina din nou, dar nu mi-a venit , si am facut trei teste de sarcina si au iesit pozitive . Normal dupa calcule la aceasta data a trebui sa am in jur de 4 saptamani si 4 zile ( 04.06.2019) , daca ma duc la doctor in aceasta saptamana apare ceva la ecograf ? sau ma duc pe degeaba ? Mergi la 6 săpt. și se vede foarte bine și inimioara.
Am o durere severa de măsea,privind faptul ca sunt în 33 săptămâni de sarcina, as avea voie la tratament medical stomatologic de specialitate incluzând anestezia locala? Tratamentele stomatologice sunt permise în sarcină. Toate! La urgență, se permite și radiografia dentară, chiar și anesteziile mai complicate.
În cazul unei sarcini toxice, a doua de altfel,ce s-ar putea face,pentru a ameliora,măcar, permanenta stare de rău și vomă? Întreb pentru o cunoștință, pe care nu am reușit încă sa o adaug pe grup. La prima sarcina a vomat pe toată perioada acesteia.Acum este la a doua sarcina, și îi este foarte rau. I s-au recoltat ieri analize și așteaptă rezultatele, dar am avea nevoie și de opinia dvs.Ar putea lua vreun tratament,compatibil cu sarcina? Se poate lua Metoclopramid, Vomex, Agiorax, combinat cu Rennie sau, in cazuri grave, Omeprazol. Medicamentele ajută, dar uneori nici ele nu sunt de ajuns.
Sunt normale contracțiile nedureroase la o sarcina de 19 săptămâni? Precizez ca sunt zilnice și destul de frecvente. Iau 3 no-spa pe zi de 80 mg la indicația medicilor. Depinde cât de dureroase sunt și dacă sunt contracții sau doar întinderile ligamentelor uterine. De obicei nu se dă niciun tratament atât timp cât colul uterin e lung.
Mi s-a descoperit la examenul bacteriolog ca am streptococ beta hemofilic și as vrea sa știu dacă se transmite într-un fel pentru mie mi s-a prescris ampicilină dar voiam sa știu dacă trebuie sa ii dau și iubitului meu. Dacă nu ai simptome vaginal, nu îți trebuie nici măcar tratament. Partenerul ia tratament doar dacă infecția recidivează. Mai discută cu dr. tău.
Sunt însărcinată in 34 de sapt iar toată sarcina am dormit doar pe partea stânga dar de curând cineva mi-a spus ca nu trebuia și ca afecteaza copilul,întrebarea mea este dacă este bine ca am dormit doar pe parte stânga și dacă pot sa dorm in continuare tot la fel fără ca acest lucru sa îl afecteze pe bebe? Totul e ok, nu îți fă griji.
De mai bine de un an tot incerc sa raman insarcinata si nu reusesc am facut toate analizele ,trompete sunt ok spermograma soțului este bunicica, iar medicul mi-a dat vitaminele Proxeneed pentru sot. Sunt bune, ce parere aveti ajuta la ceva la imbubatatire sau nu? Da, de obicei ajută. Nu are voie să bea, să fumeze, să facă băi fierbinți. Ajută dacă slăbește câteva kg.
În luna August am concediu doar ca este in perioada ciclului menstrual, ce imi recomandați sa fac ca sa pot pleca liniștita in vacanța? Am inteles ca o varianta ar fi anticoncepționalele dar nu stiu exact cum se administrează. Aici am și un articol pe tema asta: https://drlaurastirbu.com/2018/07/26/menstruatia-si-concediul-cum-intarziem-ciclul/
Sunt suspecta de toxoplasmoza pe care am luat-o in timpul sarcinii, mai exact pe la 16 saptamani, acum am 18 si aud numai păreri negative in legatura cu aceasta. Pana luna aceasta am repetat in fiecare luna analiza si nu aveam imunitate. Doresc parerea d-voastra petru ca nu imi trece prin minte da renunț la copilul meu. Nu există suspectă de toxoplasmoză. În urma analizelor, ai infecșie acută sau nu? Adică IgM ridicat și IgG mic. Poți trimite ultimele rezultate pe pagina de facebook.
Sunt insarcinata in 6 saptamani insa la ecografia transvaginala medicul a observat o excrescenta nevascularizata pe col. Poate fi ceva grav? Medicul a zis sa stau linistita ca timpul va arata ce este acea excrescenta dar nu pot sta linistita. Nu îți fă griji, pentru că uneori prin ecograf poți vedea doar ”jocuri de lumini” , adică nu există ce vezi, în special pe un uter gravid. O să se facă o nouă ecografie și cred că o să și dispară acea imagine. Mă mir că s-a legat de așa ceva.
De 4 ani iau anticoncepționale mercilon.La sfarsitul celor 21 de pastelute in alea 7 zile imi vine menstruația.Cand am inceput pentru prima data sa iau le terminam mereu ultima pastila joi iar sambata imi venea menstruatia.Cu timpul nu imi mai venea sambata venea duminica,iar acum imi vine lunea.Si le iau la ora fixa(bine uneori nu imi amintesc sa fie fix fix dar totusi le iau)Este vreo problema sau asa lucreaza ele in ani?. Nu e nicio problema, asa se modifica ciclul in ani. Atât timp cțt te simți bine, e ok.
Durerea mea emoțională începe în 24 mai cand în urma morfologiei tr2, am avut nenorocul sa aflu ca am colul foarte deschis, foarte scurt (5mm),dar și subțire. Mi s-a montat pesar. Nu am contracții dar știu ca în orice moment se poate întâmpla o nenorocire. Vreau sa știu dacă ați mai cunoscut astfel de cazuri și ce șanse sunt să duc sarcina cât mai departe. Menționez ca am 24s2z. Dacă colul e chiar așa de scurt, șansele sunt mici ca să treci de 34 de săpt, dar cu repaus la pat și medicație, poți avea surprize plăcute. Tu faci deja tot ce trebuie. Stai liniștită, fi optimistă și gândește-te la copilașul tău minunat din burtică. Până se naște, oricând ar fi asta, e mai bine să fii fericită decât tristă.
Am 33 de saptamani de sarcina. Cum pot scapa de candida? Am inteles ca se transmite la copil la nastere. Dr mi-a dat kadefyngin, dar nu si face efectul. Am mancarimi groaznice si o secretie abundenta. Ma spal zilnic si folosesc chilot de bumbac, dar nu mai pot. Si ma gandesc decat sa nu aiba copilul meu nimic. Dacă secreția e abundentă, atunci e nevoie în acest caz de o spălătură vaginală inițială (cu irigator). Doar una, apoi terapia antimicotica. Dacă Kadefungin nu ajută, schimbă cu o altă substanță, de exemplu Miconazol, atât vaginal cât și vulvar. Nu îți face griji pentru bebe, se rezolvă până la naștere. Păstrează calmul și fi optimistă că următorul tratament va funcționa/
De doua zile simt copilul ca loveste jos. Sarcina 30 sapt. Cateodata am impresia ca scoate cate un piciorus ceva si ma sperie. Sunt normale aceste miscari? Ultima eco colul era de 4 cm. Ar trebui sa ma ingrijorez? Este normal. Simți cum trag ligamentele uterine în diferite poziții. Dacă colul e lung, totul e perfect.
Am nascut acum 10 luni si am alaptat fetita doar 2 luni ,iar acum dupa 8 luni mi-a mai curs foarte putin lapte, dupa care ceva incolor asa ca apa. Este normal sau e ceva grav? Este normal, dar dacă nu trece în câteva luni, mergi la un control. Poate îți trebuie medicație să oprești lactația.
Mi-a venit menstruatia timp de 3 luni, a 4 luna când trebuia sa îmi vina nu mi-a venit, am așteptat, am făcut test și a ieșit negativ. Specific alăptez și iau anticoncepționale cezzarete, ce poate fi? E totul normal. Nu îți fă griji. Alăptatul provoacă dereglările hormonale.
Am fost la ginecologie de 2 ori de la inceputul anului pana acum. Mi-am facut cele uzuale,ecografia transvaginala care mi-a iesit un chist de 3,6 pe ovarul stang si un fribrom de 1,7 cm. Mi-a spus ca nu este de speriat, trebuie sa il urmarim o data pe an. Tratament mi-a dat extract de mladite timp de 2 luni. Problema e ca i-am explicat ca tot am mancarimi in zona intima, si dureri la actul sexual, la secretia vaginala mi-a iesit ca as fi racita. Mi-a prescris ovule timp de 12 zile plus un antibiotic timp de 5 zile. Mentionez ca am facut si PapaNicolau care a iesit bine.Am terminat tratamentul, insa acea mancarime in zona intima tot persista.Ce este de facut? Pentru mâncărime să iei ceva pentru candida, se dă la farmacie fără rețetă. În special că ai luat acum și antibiotic.
Am un baiat de 11 luni alaptat pe timp de noapte de 2 3 ori; astazi mi-am facut un mic tatuaj, iar acum vine nedumerirea: pot alapta in continuare sau ar fi bine sa opresc cateva zile? am rezerve de lapte matern in congelator, dar mereu i-am dat sanul noaptea ca sa adoarma. Am citit opinii pro si contra pe internet, dar dumneavoastra sunteti in masura sa ma lamuriti. Tatuarea nu are treabă cu alăptarea. Dacă sunt substanțe ce trec în sânge, sunt de cantități infime. Problema sunt de fapt infecțiile transmise prin saloanele de tatuaj: Hepatită B, C, HIV (risc totuși minim de transmitere). De aceea nu se recomandă tatuarea în alăptare.
Ieri la controlul de 18 saptamani mi s-a spus că am placenta joasa. Și sa evit relațiile sexuale si efortul. Eu am mai avut acum 4 ani încă o sarcină cu placenta joasa insa nu am avut probleme in afara ca sangeram si oboseam repede am nascut la 40+4. Insa dna doctor de acum m-a speriat foarte tare ca se poate porni hemoragie si sa am mare grije si mia dat ovule Cyclogest 400 dar pana acum nu am sangerat. Pentru ce sunt aceste ovule? Dumneavoastra ce părere aveti? Depinde ce înseamnă placentă joasă, atinge sau nu colul uterin? Dacă atinge, trebuie evitat efortul și contactul sexual. Mai discută cu ea. Progesteronul nu prea influențează situația, nu e necesar.