Răspunsuri Facebook 09.05.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Am nascut acum 8 luni, de at ciclu meu e complet schimbat si imi e groaznic de rau. Medicul mi-a schimbat si anticonceptionalele si am mers pe ideea ca din cauza lor nu sunt eu ok, dar am mers la control. A zis sa renunț la pastile pentru o luna. Tot timpul asta am avut niste stări de greață, oboseala, mâncăm continu, analize perfect sanatoase (endocrinologie). Nu am cum sa fiu gravidă, sigur nu e ok ceva cu mine. La ce medic sa ma mai duc? Endocrinologul ma trimite la ginecolog, ginecologul la endocrinolog. Pentru astfel de simptome, nu se merge la ginecolog. Se merge la medicul de familie, iar de acolo se dă trimitere la medic specialist. E bine că s-au putut deja exclude cauze ginecologice și endocrinologice. Măcar știi ceva. La o femeie sănătoasă ce a născut, problemele hormonale ar fi cauza acestei stări de rău de care te plângi, datorată scăderii de estrogen. După 8 luni ar fi trebuit nivele să revină la normal (ajută plasturi cu estrogen). Pe internet e greu să îmi dau cu părerea, tot îți recomand o discuție pe larg cu medicul de familie. Ce pot spune din experiența mea, e că des este vorba doar de STRES, suprasolicitare, probleme de anxietate, toate legate de schimbarea majoră pe care o aduce un copil. Dacă organic nu ai nimic, poate e vorba de psihic.
Revin la dvs pe un subiect sensibil și rar analizat în Romania : incompatibilitatea RH. Pe pagina dvs YouTube am aflat prima data informații clare despre aceasta situație. Și doar 5 Medici am găsit în toată țara, care au știut să analizele situația mea : după prima sarcina pierduta nu am făcut vaccinul. După ce am rămas gravidă din nou, am aflat de izoimunizatea Rh , un lucru nou pentru noi. Eu = rh -, soțul rh+, bebe rh +. Am inceput cu titru anticorpi 1/4 și am reușit să nasc un bebe sănătos la titru anticorpi 1/1024. Mi s-a recomandat sa aștept înainte de administrarea vaccinului. După 6 luni, anticorpii sunt la același nivel . Mai exista vreo șansă să pot duce o sarcina sănătoasă la termen!? Gândul de a trece din nou prin 7 luni de calvar , îmi pare prea crunt. Situația mea a fost îndelung discutată la seminarii, am găsit și alte mame în aceeași situație de curând. Sunt medici care recomand avortul sau adopția, din lipsa teoriei in acest sens. Fac vaccinul? Mai aștept ? Renunț la a rămâne însărcinată ? Medicul meu a făcut AVC înainte să nasc și doctorii care au preluat cazul erau depășiti de situație, nu găseau cărți să se informeze. Mereu rămân șocată să văd cât de prost este înțeles un subiect așa de ușor. În articol am scris deja cum se procedează: se vaccinează după avort, se vaccinează după naștere dacă bebe e rhesus pozitiv. PUNCT. Așteptăm, ce? Ca femeia să dezvolte anticorpi cât timp așteptăm? Medicii aceia ar trebui să poată fi dați în judecată dacă apar consecințe grave la următoarea sarcină. Cât despre cantitatea de anticorpi, nu este dramatică (a fost prezentat un caz la congrs cu 66.000). Dacă ai fi pacienta mea, nu te-aș băga în sperienți. Vaccinul nu se face la femeile negravide, că nu are sens. Nu este un vaccin care induce imunitate. El în sine aduce imunitate, care dispare după 12 săptămâni. Se administrează doar în cazurile amintite în articol. Apucă-te de făcut bebe. La început de trimestru 2 se face ecografie pentru a vedea semne de incompatibilitate, care se repetă la câteva săptămâni. Recomand săpt. 13 și 16 (eco din 1. trimestru e des inconcludenta). Deasemenea, se analizează și titrul de anticorpi. Dacă eco sunt ok și anticorpii nu cresc, bebe are risc mic de a dezvolta probleme pe viitor. Dacă bebe are ascită pronunțată, în România se face avort terapeutic, în alte țări cu resurse se face transfuzie intrauterină. Faci vaccinul normal la 28 de săpt sau dacă sângerezi înainte. Pentru paciente, e greu de înțeles. Pentru medici e o schemă simplă.

https://drlaurastirbu.com/2017/12/19/care-e-treaba-cu-rh-ul-grupele-sangvine-si-incompatibilitatea-de-rh/

Am 23 saptamani si bebelușa este activa, dar in unele zile nu este la fel de activa ca in alte zile . Este normal? Atât timp cât este foarte activă uneori, e ok. Problema e dacă nu își revine din moleșeală.
Sunt insarcinata in 21 saptamani si de curand am aflat ca am un polip de pe col (de la care am mici sangerari) si din cauza asta e intredeschis (spre exterior) si ca am colul scurt de 22/23mm. Am sanse sa duc sarcina macar pana la 7 luni? Bebe se dezvolta normal si stau doar la pat de cand am aflat , am tratament cu utrogestan 600 si nospa. Un polip sângerează, dar nu ar trebui să ducă la scurtarea colului. Colul e scurt din alte cauze – să se excludă infecția vaginală. Ai șanse mari să duci bebe peste 7 luni, nu m-aș mira dacă ai reuși chiar până la termen. Deja faci tot ce trebuie. Stai liniștită și ia tratamentul, eventual o să ți se pună pesar dacă colul rămâne scurtat.
Anticonceptionalele Cerazette afecteaza ficatul? Ar trebui sa iau pe timpul alaptarii dar nu stiu ce sa fac. Anticoncepționalele moderne nu dăunează ficatului.
As dori sa știu unde as putea face reanastomoza tubara, ce rata de succes ar avea si daca riscurile, in afara de sarcina ectopica, sunt altele? Nu știu exact cine face așa ceva, dar nu cred că se bagă mulți medici la așa ceva. Caută la spitalele mari din centrele universitare. Sarcina extrauterină e deja cel mai mare risc. Aici mai multe info: https://drlaurastirbu.com/2018/07/14/legarea-trompelor-anticonceptia-definitiva/
La ce spital lucrați dumneavoastra in Germania? As vrea sa imi fac si eu analize si control am aflat acum de curând ca sunt însărcinată. În Germania, trebuie mers la un medic de la cabinet pentru monitorizarea sarcinii. Medicii de la spital se ocupă de obicei doar de etapa nașterii.
Hpv înseamnă neapărat cancer? Banuiesc ca am acest virus sau cum se numeste jos jn zona intima! S-a format ca o conopidă! ce tratament se poate lua? Am luat si ovule cervugig si degeaba,nu trec! HPV e doar infecție virală, ce poate cauza în timp cancer (rar). Ce ai tu sunt condiloame de la HPV, nu sunt grave dar trebuie tratate. Prima oară trebuie să te vadă un ginecolog. Se va decide dacă se face tratament konservativ sau se operează, dacă leziunile sunt mari și multiple. Cervugid e apă de ploaie pentru HPV.
Cordonul ombilical bivascular este indicație de cezariană? Eu aș dori să nasc natural, însă mi-a spus cineva că aceasta malformație poate provoca suferinta fetala la naștere. Doctorul meu a spus că nu sunt probleme, însă aș dori si părerea dumneavoastră. Pentru acești bebei, riscul e crescut de moarte intrauterină pe tot parcusrul sarcinii si de moarte intrapartală. NU este indicație de cezariană, dar este un semn ca bebe să fie monitorizat constant cu CTG în timpul travaliului. Dacă apar patologii, se face imediat cezariana secundară. Am avut multe gravide care au născut natural fără probleme.
De când ma știu am scurgeri urat mirositoare la ginecolog am fost dar nu mi-au spus o cauza și as dori dacă se poate un sfat de la dvs, țin sa specific ca am și pietre la rinichi poate ar fi și asta o cauza. Dacă secreția vaginală este normală, atunci ar trebui examinată urina, uneori e vorba de infecție urinară slab simptomatică. Dacă ai acest miros de când te știi, ar putea fi vorba doar de mirosul tău specific. Vagiflor sau Viviflor sunt ovule cu lactobacili, benefici pentru mucoasa vaginală. Încearcă un tratament de 6 zile, și urmărește situația în următoarele luni. Poate ajută.
Cum este normal sa arate incizia de cezariana dupa 9 luni? Cumnata mea a nascut recent cu acelasi doctor si a ramas cu o linie fina. Cu cât ai mai multe operații, cu atât mai grosolane vor fi cicatricile. Dacă cumnata ta nu este mulțumită, să meargă să discute cu acel doctor. La o adică se poate face operație estetică, prin care se excizează complet țesutul vindecat prost și se coase la loc.
Acum 4 ani am fost diagnosticata cu cin 3, am facut multe teste dupa conizatie, dupa aceea controalele au fost 3 luni, 6 luni 1 an, dupa aceea la 2 ani si acum am programare peste 3 ani, nu vi se pare totusi mult? Tin sa precizez ca de fiecare data a iesit totul super bine, fara urma de boala. Dacă ai avut o dată CIN 3, ai risc toată viața să reapară modificări patologice. E bine că ai controale dese. Cancerul de col este groaznic. Sper că ai și tipizare HPV. Dacă nu, asta aș recomanda la următorul control.
Am avut un avort medicamentos in octombrie 2018 din cauza că s-a oprit din evoluție. Am un cm foarte dereglat (nu de la avort) de când mă știu dar nu îmi întârzia niciodată mai mult de 6,7,8 zile, însă în luna mai trebuia să îmi vina pe data de 16.04.2019, după 10 zile mi am făcut un test (adică vreo 4) toate negative ,țin să precizez că ne dorim un bebe. Puteți să mi spuneți ce ar putea fi? Este posibil că în timpul acesta sa fi rămas? Pe un ciclu neregulat este greu de monitorizat ovulația. Dacă ai întârziere și testele sunt negative, atunci e vorba doar de o întârziere mai îndelungată. Dacă persistă 2 luni (da, se poate aștepta mult), mai fă un test. Dacă tot nu ești gravidă, mergi la doctor la control (eventual provocarea menstrei).
Daca am consumat conserve de ton , poate fi afectat bebelusul? Am 24 saptamani de sarcina. Alimentația din conserve nu este recomandată gravidelor, din cauza riscului de infecții (de ex. listerioza). Însă șansele sunt extrem de scăzute să se fi întâmplat ceva. Pe viitor încearcă să eviți conservele și sucurile la doză.
Infectie gardnerela in sarcina este grav ? Si HPV este grav si daca se trateaza in sarcina. Nu este gravă înfecția, dar e necesar tratamentul și ulterior aplicarea de ovule cu lactobacili. HPV nu este nici el grav, insa tratamentul in sarcina e de obicei de prisos, pentru ca sistemul imun al gravidei e la pamant, si infectia sau condiloamele reapar des.
Acum 3 ani am fost diagnosticata cu Boala Crohn in stadiu avansat(stenoza pe ileonul terminal de aproximativ 25cm). Am tinut cure cu Prednison,Imuran,Medrol,am fost si pe tratament biologic-Remicade la care am dezvoltat anticorpi,am participat si la un studiu clinic. Cu toate acestea boala a avansat iar acum 3 saptamani m-am operat-IleoHemicolectomie dreapta laparoscopica cu anastomoza. Eu deja ma simt foarte bine si imi doresc ca anul acesta sa raman însărcinată, dar trebuie sa reiau un tratament pentru boala in scurt timp-Humira(adalimumab). Daca voi fi pe acest tratament voi putea tine o sarcina in siguranta? Va afecta copilul in vreun fel? Pentru aceasta boala voi lua tratament toata viata din pacate. De obicei, acesti anticorpri monoclonali nu afectează sarcina (Humira e chiar folosită în infertilitate). Tu ești o pacientă specială, așa că discuția aceasta nu ar trebui dusă cu medicul ginecolog, ci cu gastroenterologul tău. Multe boli imune sunt mai usoare in sarcina, însă totuși ai riscuri, nu neapărat pentru bebe, cât pentru tine. Sarcina schimbă extraordinar de mult organismul. Îți urez toată bafta din lume!
Sunt însărcinată 30 săpt, RH negativ. Am un copil de 7 ani pozitiv și o sarcina pierduta acum un an. La insistențele mele, doctorul primar mi-a facut injecția cu profilaxia undeva la 70 de h după pierdere. Acum la 28 săpt am refăcut injecția. Există riscuri pentru făt la naștere? Atât timp cât bebe e ok acum, riscul ca să se întâmple ceva e mic. Să te vaccinezi mai repede după naștere, dacă bebe e pozitiv.
Am și eu o nelămurire,in legătură cu toxoplasmoza. Acum trei luni mi-am făcut testul TORCH in urma căruia am depistat o toxoplasma IgG 60 și Igm 0.79 ,după ce am urmat 10 zile tratament cu clindamicina am repetat analiza după 2 luni și rezultatele au fost următoarele IgG 235 și IgM 0.73,  deci a crescut IgG-ul și-a scăzut IgM-ul cu foarte puțin. Dr infectionista spune că nu mai am interdictie de a concepe un copil. Dr ginecolog îmi spune că până nu negativizez IgM-ul nu trebuie sa ramana însărcinată. Dvs ce părere aveți? Nu înțeleg de ce ai făcut torch înainte să rămâi gravidă, pentru că serologic nu prea face sens. În fine. Erai sănătoasă și înainte să faci tratamentul. Ginecologul tău nu are habar de infecțiologie. Baftă la făcut copii! Ai imunitate pentru Toxoplasmoză.
Unde se face Inseminare artificială? Sunt multe clinici în țară. Caută pe net.
Ce părere aveți despre legarea trompelor? Ce consecințe pot apărea pe termen lung? Aici un articol detaliat: https://drlaurastirbu.com/2018/07/14/legarea-trompelor-anticonceptia-definitiva/
As dori sa știu când ar fi recomandat sa se meargă la o consultație la ginecologie, înainte sau după menstruație? Depinde ce vrei. Ca să poți face și testul Babeș-Papanicolau, mergi la câteva zile după menstruație.
Există ciclu peste sarcina? DA. Nu este neapărat menstruație, ci sângerare, din diferite cauze.
Daca mi-a iesit la analize valoarea 21 la celule epiteliale scuamoase si ele trebuia sa aiba valoare <5 ce inseamana? De ce ai făcut testul? Rezultatele se interpretează în context clinic. Sunt extrem de multe cauze. Revino la medicul tău, pentru o discuție amplă.
De la ce pot aparea lacune pe placenta? Care sunt riscurile? Des, sunt normale, în special la începutul sarcinii. Uneori sunt semne de infecție. Riscurile pot fi de dezlipire de placentă, retard de creștere intrauterin, moarte fetală. DAR de obicei, cum am menționat, nu au semnificație. Discută cu dr. tău: ce părere are conform ecografului? Normal sau nu?
Este bine sa iau Nospa pe timpul sarcinii? Nu că este bine sau rău. E permis, cu indicație medicală.
După a doua cezariana, cat timp trebuie sa astept pentru a rămâne din nou însărcinată? Se recomandă 1 an de pauză.
In urma unui control am aflat ca am ovare polichistice si hiperplazie grandulo-christică de endometru. Pe ecografie este ceva rotund de 2,36 cm. Cand am întrebat ce este, a evitat să îmi zică

Am întrebat dacă e grav sa am hiperplazie a zis sa iau duphaston sa imi pornească menstruatiei. Iau duphaston si tot cu ele îmi vine o data la 2,3 luni. Am avut 2 sarcini una după alta. Prima nastere naturală, a doua cezariana ,am nascut in aprilie si nu am alaptat decât 1 luna. Menstruatia nu a venit deloc. În august am făcut controlul. Am început tratamentul si in octombrie mi-a venit prima dată.

Unu la mână, dacă ai rămas așa de repede însărcinată, ovarele tale sunt mai mult ca sigur ok. Doi la mână, Hiperplazia de endometru nu se diagnostichează ecografic, ci histopatologic. Dacă endometrul tău e îngroșat și nu îți vine menstra, odată ce se exclude sarcina se administrează ori anticoncepționale, ori se face chiuretaj uterin (e de diagnostic și de tratament). Trei la mână, cum adică ginecologul a evitat să îți spună ce era formațiunea rotundă? Face examinarea pentru el? De știut: dacă ai născut în ultimul an, dereglările hormonale sunt normale; cezariana poate produce tulburări de ciclu pentru restul vieții; lipsa menstruației nu este așa de dramatică precum crede lumea. Pentru că ai un ciclu neregulat, iar tratamentul nu te mulțumește, renunță la el și mergi la un control endocrinologic în 2 luni. Vezi ce iese din acele analize, apoi revino la ginecolog dacă nu se găsește nimic.
Când am născut, doctorita a prescris anticoncepționale cezzarete. Asta este a patra luna care iau, luna trecuta mi-a venit menstruația pe 7 aprilie, m-a ținut 3 zile, acum când trebuie să îmi vina? Menstruația vine în săptămâna când faci pauză de la anticoncepționale. Atât timp cât le iei continuu, poate dispărea complet sub tratament.
La 9 saptamani s-a oprit sarcina în evoluție, medicul meu ginecolog nu mi-a dat un răspuns clar, am fost internată 2 zile, pentru ca nu am făcut avort spontan si a trebuit intervenit. Nici în spital nu mi-au dat un răspuns concret, sa stiu din ce motiv s-a produs asta.Tind sa cred ca eu am făcut ceva anume și de asta s-a oprit. De la intervenție am avut 2 scurgeri de sange si asta nu în zile consecutive, nu imi dau seama daca este vorba de menstruatie. Oare am sanse sa raman din nou însărcinată, după primul ciclu? Despre avort spontan, aici ai mai multe informații: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/

E normal să ai ciclu neregulat după avort. Ai răbdare. Nu te stresa, că o să mai rămâi cândva gravidă.

Am nascut acum 9 luni si jumatate natural si de fiercare data la inceputul actului ma doare foarte tare vaginul, pana la colul uterin, o durere de parca ma taie, ma zgarie. Am luni programare la ginecolog dar vreau sa mai aud o parere daca este normala durerea si cat timp o sa mai dureze. Durerea nu e normală. Ori e vorba de vagin uscat, ori ai o infecție, ori ai, de exemplu, un chist ovarian. Sper că te-a lămurit în detaliu ginecologul tău.
In urma cu 4 luni am avut o nastere naturala, in urma caruia am fost taiata si rupta, plus cusuta(in prima luna au cazut cateva ațe). Totul normal pana acum doua zile, cand am inceput sa am mancarimi si o secretie albicioasa-galbuie, observand mai apoi inca o bucatica de ata pe lenjerie. E normal sau poate fii o infectie sau altceva? Poate fi o infecție, sau poate fi o reacție la fire. Un control ginecologic o să îți dea răspunsul.
Mi-am comandat un doppler fetal, aparatul acela de ascultat bătăile inimii bebelușului acasa. Am 14 saptamani de sarcina, as dori sa stiu daca afectează în vreun fel sarcina folosirea acestuia. Prima data cand l-am folosit am apăsat putin mai tare in zona unde este bebelușul, si imi e teama sa nu il fi lovit sau ceva, desi stiu ca e aparat acolo in burtica. Ultimele studii pe aparetele doppler arată efecte negative asupra circulației fetale, de aceea nu se mai recomandă utilizarea lor intensivă. Aceste aparate nu sunt oricum recomandate medical. Firmele producătoare profită de isteria mamelor ca să câștige bani. Niciun medic ginecolog nu le recomandă, indiferent de caz. Tu faci cum vrei. Indiferent cum ții sonda, nu o să îl rănești pe bebe, stai calmă.
Mi-a aparut herpes bucal! Ce masuri trebuie sa iau? Mentionez ca sunt insarcinata in saptamana 31! Cum sa-mi imbunatatesc sistemul imunitar?

Mananc multe fructe si legume si iau si suplimente (femibion, fier, nifedipid si progesteron) De ce totusi reapare?

Aciclovir cremă. Atât. Nu poți să vindeci de tot herpesul, iar acesta va reapărea mai des în sarcină, din cauza scăderii sistemului imunitar. Din păcate, trebuie să trăiești cu el:( După naștere, dacă îți apare, să porți mască. Nu cumva să pupi copilul când ai herpes activ.
La varsta de 19 ani am suferit o interventie chirurgicala in urma careia mi-a fost scos ovarul drept. De la 19 ani pana la 27 (cand m-am casatorit) am luat anticonceptionale sub indrumarea si observarea periodica a medicului ginecolog. Dupa nunta, la 2 luni am ramas insarcinata, dar din pacate la 7 sapt am pierdut. In urma controlului ginecologul a constatat ca am ovulatia prea tarzie si din aceasta cauza nu se fixeaza sarcina. Au urmat 2 luni de stimulare cu clostilbergyt si ovitrell si acid folic. Fara rezultat. Am hotarat sa cer o a doua parerea si astfel am schimbat medicul. Dupa consult doamna doctor mi-a recomandat myo sun si la 2 luni am ramas gravida. Sunt in sapt 20,sarcina este perfecta. Intrebarea mea este: ma pot gandi la un al doilea copil avand un singur ovar di problemele acestea de ovulatie? Da, sigur poți avea mai mulți copii. Numai că nu te mai stresa cu tratamentele. După un avort nu se indică deja intervenție medicală. Trebuie intervenit doar după 1 an de încercări nereușite. Tu ai reușit prima oară după 2 luni! Sarcină ușoară în continuare și nu îți fă deloc griji pentru bebe 2!
Am 25 de ani si in februarie 2018 la 38 de saptamani de sarcina fetita mea a murit, am nascut natural, avea 3,5kg si 50 cm. In urma autopsiei, am aflat ca fetita a facut edem cerebral insa nimeni nu mi-a spus o cauza. Eu am trombofilie mutatia factor v leiden si mthfr c677t si pe toata perioada sarcinii am urmat un tratament cu injectii innohep de 4500 plus vitamine. M-am ingrasat 28 kg pe toata perioada sarcinii si la ultimele controale am avut tensiunea 160 cu 90 iar doctorul a spus sa iau pastile daca persista tensiunea asta, acasa imi luam tensiunea in fiecare zi si aveam 120 cu 80 asa ca nu am luat pastile. In saptamana 34 am facut si vaccinul antitetanos la recomandarea medicului de familie. Nu stiu unde s-a gresit sau care este cauza, imi doresc foarte mult un copil si as dori sa incerc din nou, dvs ce ma sfatuiti sa fac? Îmi pare rău pentru pierderea ta. Ai șanse mari să ai un bebe 2 perfect sănătos. Ai fost monitorizată bine în sarcina asta. Fă câteva luni pauză și încearcă din nou, fără griji. Din păcate, pentru majoritatea feților pierduți în uter nu se găsește cauza. Edem cerebral găsești mai la toate astfel de cazuri și e de așteptat, pentru că bebe stă fără viață mai multe zile în uter și încep procesele de descompunere. Discută rezultatul autopsiei cu medicul patolog, nu cu ginecologul, pentru că nu toți ginecologii pot interpreta limbajul altor specialități. CE aș discuta special cu tine este modalitatea nașterii. Se recomandă inducerea următorului bebe în jurul săpt. 38, pentru a minimaliza totuși riscul de a se întâmpla din nou o astfel de tragedie. Gravidele cu anxietate optează uneori pentru cezariană, dar eu cred că tu vei naște frumos următoarea ta minune, vaginal. Îți urez tot binele din lume!
In Februarie 2018 după efectuarea unui test papanicolau (tip 3 – ASC-H ) am fost diagnosticata cu virusul Hpv (31 , 44 , 61 , 73 ) . In urma căruia am efectuat tratament aproximativ 6 luni ! Repetând papanicolau am realizat ca rezultatele au rămas aceleași. Am efectuat și o biopsie in urma căreia a rezultat ca nu este vorba de un cancer ! Ce credeți ca este de făcut in aceasta situație ? Am fost deja la 3 medici ginecologi , din auzite fiind considerați unii dintre cei mai buni medici din Craiova și nici unul nu a fost capabil de rezolvarea acestei probleme. HPV nu se vindecă uneori niciodată, indiferent de ce tratamente faci, așa că nu te fixa pe a eradica infecția. Rar duce la cancer, de aceea, conduita în acest caz sunt controalele regulate Papanicolau. Dacă apar din nou modificări, conform rezultatului se va face colposcopie cu biopsie sau direct conizație. Rămâi optimistă. Deja faci tot ce trebuie.
Ce tratament mi-ați putea recomanda pentru a rămâne însărcinată?Am fost la ginecolog și nu am nici o problemă. Nici partenerul nu are probleme,dar nu știu ce aș putea încerca pt. a avea un copil. Aici ai foarte multe informații. Vezi dacă ai încercat de toate: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Imediat dupa ovulatie am avut timp de 12 zile scurgeri maronii apoi a venit menstruatia normal. Medicul a spus sa iau din a 15-a zi progesteron de 200, 10 zile. Eu cam atunci am ovulatia mai sigura, avand menstruatie la 32 de zile. Ne dorim un bebelus. Faptul ca introduc ovulul seara, nu afecteaza? Introducerea ovulelor în vagin nu afectează cu nimic. Problema e să nu iei progesteron înainte de ovulație, pentru că o poate perturba. Mai discută cu ginecologul despre planul său terapeutic, explicându-i ovulația ta neregulată.
Sotului, avand semne clinice, i-a iesit analiza TPHA pozitiv 3+ VDRL pozitiv. La mine VDRL negativ, efectuat dupa o luna de la ultima relatie sexuală. Azi a început trat. 2 fl moldamin si peste o săpt încă 2 fl si la 3 luni sa repete analizele. După trat mai este molipsitor putem incerca sa raman însărcinată? Doar o analiză negativă îți spune dacă pacientul mai este molipsitor sau nu. Să repeți și tu analizele ca să fiți 100% siguri. Și discută cu soțul despre sursa infecției. Cred că știi că nu se ia de pe toate gardurile. Acest lucu e important de clarificat, dacă vreți un copil împreună.
Mi-a ieșit ureaplasma pozitiv . Am luat tratament cu doxiciclina și eu și partenerul (la asta era sensibil) și când refac analiza este tot pozitiv. Nu știu ce sa mai fac sa scap de ea ,este a patra tura de antibiotice, iar analiza mereu pozitivă. Infecția cu ureaplasmă nu este gravă, așa că, dacă 4 cure de tratament nu au funcționat, fă o pauză de la toată povestea asta. Atât timp cât nu ai simptome, ești ok. Refă analiza de urină (recomand recoltare sterilă, cu cateter de unică folosință, direct din vezică, pentru a evita contaminarea externă) în câteva luni și trimite proba la alt laborator (plus antibiogramă).
Poți rămâne însărcinată cu trompele legate? După 4 ani. Trompele se ”leagă” fix pentru a nu mai avea copii, dar unele femei au ghinionul de a rămâne totuși gravide.
Am burta in partea de jos umflată, si am dureri la contact sexual. Ce poate fi? Durerile de burtă sunt des nespecifice și de aceea trebuie un control medical, pentru a vedea exact cauza. Mergi la ginecolog pentru o examinare.

Răspunsuri Facebook 28.04.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Mi s-a spus ca bebele meu s-a oprit din evoluție, la 7 săptămâni, eu acum as avea 13. În ecografie apare undeva sus 7.7cm/1.3/36HZ, chiar a încetat bebele sa se dezvolte? Maine seara a spus sa merg sa îl scoată afara. În cazul tău e vorba de avort ratat sau reținut, adică embrionul a murit la 7 săptămâni, dar corpul nu l-a eliminat, iar diagnosticul s-a pus când ai avut 13 săptămâni teoretice. Se întâmplă des acest lucru. Mai multe informații despre avort găsești aici: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Sunt însărcinată în 5 săptămâni și din săptămâna a 4-a am niște dureri în partea inferioara a abdomenului, apar și dispar pe toată durata zilei (semăna cu cele menstruale). Medicul mi-a recomandat nospa și ovule utrogestan. După o săptămână încă persista aceste dureri. Sunt normale? Ar trebui sa ma îngrijorez? Aceste dureri sunt de obicei normale, pentru că uterul tău crește. Atât timp cât embrionul se dezvoltă, nu sunt periculoase. Aici ai mai multe informații despre durerile în sarcină: https://drlaurastirbu.com/2018/08/31/durerile-in-sarcina-scheme-rapide/
La 2 ani dupa o nastere naturala cu epiziotomie, la urmatoarea sarcina, daca e necesara iar epiziotomia, se face in acelasi loc? Sau pe celalalt lateral inghinal? Pot opta discutand cu doctorul? Care e recomandarea? EPIZIOTOMIA nu se face decât în urgențe. Fiind al doilea copil, șansele să ai nevoie urgentă de epiziotomie sunt extrem de mici. Vorbește cu doctorul să evite să te taie. Știu că e o practică normală în România, dar în alte țări este în unele spitale chiar INTERZISĂ. Vezi poza de mai jos.
Am chisturi ovariene si am luat anticonceptionale pentru reglarea menstruatie. Acum nu le mai iau, chiar daca nu mi s-a reglat. Este posibil sa raman insarcinata? Da. Fără protecție adecvată, există mereu un risc.
Imi pot pune unghii cu gel daca sunt insarcinata? DA.
Sunt însărcinată în 11săptămâni si 6 zile si am făcut astăzi morfologia si mi-a iesit risc de sindromul down 1:10559. Ce părere aveți dvs, trebuie să fac analize la sange si aminocenteza ? Sunt foarte stresata nu stiu ce sa fac. Doar în urma ecografiei nu se estimează riscul de sindrom Down. Vezi în articolul acesta mai multe informații: https://drlaurastirbu.com/2017/10/18/sindromul-down-un-diagnostic-dificil-de-pus/
De aproape o saptamana am niste scurgeri maro in cantitati foarte mici,(sunt inainte de menstruatie).Mentionez ca ma confrunt frecvent cu diagnosticul de ovare micropolichistice. Iau tratament, dispar, dupa care la cateva luni de la terminarea tratamentului reapar, iar cand reapar, dispare menstruatia.Ar putea fi asta un semn ca au reaparut chisturile? Sau ar putea fi altceva? Dacă te știi cu ovare polichistice, atunci tratamentul ar trebui să fie luat fără întrerupere. Astfel poți regla ciclul hormonal. Îți recomand înainte o vizită la endocrinolog pentru mai multe analize. Vezi poza de mai jos despre chisturile ovariene.
Afecteaza conizatia la conceperea unei sarcini? Si dupa aceea, in sarcina, cat de periculoasa poate fi. Orice operație pe uter poate duce la probleme de concepere și ulterior la menținerea sarcinii 0 în cazul conizației, risc de naștere prematură din cauza scurtării precoce a colului. Riscul e mic, dar există.
Eu am nascut de 3 ani si ma îngraș pe zi ce trece. Am tinut regim, dar degeaba. Eu de atunci nu am mai avut relatie sexuală. Tot am auzit de la prietene ca ar putea fii de la hormoni. Este adevarat ? Dacă da, ce as putea lua. Nu, nu are treabă sexul cu luarea în greutate. Ca medic, aș vrea să știu DE CE nu ai mai avut relații? Că nu ai partener, sau nu ai libidou? Da, des e vorba de dezechilibru hormonal (lipsa libidoului, îngrășarea) și poți afla mai multe dacă discuți cu un endocrinolog (hipotiroidie?). După naștere se poate schimba metabolismul, iar femeile odată slabe se îngrașă relativ inexplicabil. Mergi la control.
Am născut de 1 luna si la bebe ii dau lapte stors cu pompa, ca nu am format mamelonul, si azi am observat sangerare pe chilot. Precizez ca eu nu am mai avut sangerari de la nastere. E problema? Atât timp cât te simți bine, de obicei nu e nicio problemă. Mergi la controlul medical la sfârșitul perioadei de lăuzie.
Luna trecuta mi-a intarziat menstruatia 7 zile, cand a vent m-a tinut 3 zile ,dar nu a curs ca de obicei , pe data de 2.04.19 am mers la ginecologie, am un folicul pe ovar. Mi s-a prescris doxicilina ,dupa care m-a chemat din nou la control, unde mi-a recoltat si secretia mi-a dat tratament pt aceasta secretie, ieri am facut un test de sarcina , si a iesit pozitiv. La ginecolog mi-a confirmat ca sunt insarcinat in 4 saptamani, dar mi-a zis ca, avand in vedere ca am avut tratamentul cu doxicilina, ar trebui sa fac avort, ca poate avea probleme copilul. Unu la mână, nu se dă doxiciclină după ureche, foarte neprofesional. Doi la mână, unei gravide ce a luat doxiciclină la început de sarcină nu i se bagă pe gât avortul. Da, există riscul ca bebelușul să aibă MALFORMAȚII, dar acestea se văd la morfologia de la 13 săpt, când încă e permis avortul terapeutic. Eu asta recomand. Să se aștepte, să se facă ecografia la un specialist, apoi să se discute opțiunile. Bineînțeles că pacienta decide până la urmă ce dorește să facă.
Menstruatia mea e la 32-33 zile. Ultima a fost pe 29 martie. Pe 6 aprilie am fost la un ecograf pt rutina , pt ca acum 5 luni am pierdut o sarcina. Eram ok. De pe 6 pana pe 16 aprilie am avut contact neprotejat. De pe 16 am scurgeri in cantitati mici maronii, suntem pe 25 aprilie si eu tot le am. Ce poate fi? Poate fi o sarcina? O dereglare? Ori, ori. Fă un test la 2 săpt. de la contact, să fii sigură.
Sunt însărcinată în 31săptămâni este prima sarcina , acum o luna am inceput sa simt o presiune in zona pelvina, de 2 săptămâni s-a transformat in durere, simt ca si cum s-ar rupe oasele. La ecografie s-a vazut ca bebelusa este deja întoarsă cu capul in jos. Este normala durerea? Daca bebelusa este deja întoarsă,asa o sa ramana până la nastere? De obicei, durerile sunt normale în sarcină. ÎNSĂ, dacă sunt așa de deranjante, vorbește cu medicul despre disfuncția simfizei pubiene (probleme de articulație). Unele femei nu mai pot merge bine din cauza asta, iar în cazuri grave se face operația cezariană Bebe mai are timp să se întoarcă de 1000 de ori până la termen. DAR de obicei rămâne cu capul în jos.
M-a lovit in burtica nepotica mea de 5 anisori. (am sarcina de 24 de sapt). E o problemă? De obicei totul este ok cu sarcina. Atât timp cât nu ai alte dureri, cât timp simți bebelușul și nu sângerezi, nu trebuie să te prezinți mai repede la control.

epiziotomia

polichistice

Răspunsuri Facebook 22.04.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
În urma unui consult ginecologic mi s-a pus diagnosticul de ovare polichistice, dandu-mi tratament (Siofor 1000, acid folic, mladite de zmeur). De curând am început a doua lună de tratament si am fost din nou la control spunandu-mi ca am avut ovulatie pe 6 luna aceasta (ceea ce nu mai avusem de 6-7 luni). Acum întrebarea este: Oare am sanse sa fi rămas însărcinată? Da, tratamentul ar trebui să ajute. Baftă! Vezi mai multe informații în poza de la sfârșitul articolului.
Din luna iunie ma chinui sa raman insarcinata, am ramas in decembrie dar la o sapt. l-am pierdut, din luna ianuarie am inceput sa folosesc teste de ovulatie dar degeaba, iar luna asta mi s-a dereglat de tot ciclul, e posibil de la dorinta prea mare de a ramane, sa nu raman? Un avort spontan PLUS stres: șanse mari de dereglare hormonală. Pentru că tu totuși ai rămas gravidă, totul merge bine la tine. Avort au multe femei, fără vreo explicație anume. Rămâi optimistă și continuă să încerci, fără alte intervenții. O să reușești!
Ce părere aveți despre Tonotil, ajuta cumva organismul sau este doar reclama de el? Știți părerea mea despre suplimente: nu le recomand decât în cazuri speciale, și atunci, uneori, cu efect de ”rugăciune”, adică sperăm să aducă un beneficiu. Dacă nu ai nicio problemă medicală, nu da banii pe suplimente. Mergi la piață și investește în fructe și legume.
Am născut prin cezariana acum 11 luni iar acum sunt iar însărcinată in 17,5 sapt. Problema este ca atunci când merg simt niște înțepături sub operație (in zona pubiană). Medicul meu spune ca este de la întinderea ligamentelor. Ecografic mi s-a spus va totul este Ok, ca placenta este posterioară dar ca este puțin lăsată si ca nu pune probleme, se va ridica o data cu avansarea sarcinii. Ma puteți sfătui? Totul sună normal în cazul tău:) Sarcină ușoară.
Acum 8 luni mi-am pus sterilet de cupru, iar de atunci am menstruatie lunga si abundenta. In ianuarie am fost la ginecolog si i-am spus, iar dansa mi-a recomandat fier si un tip de ovule pentru ca avea si infectie la momentul respectiv. In ultimele saptamani m-am simtit cam rau iar de vreo 3 zile am scurgeri anormale, care se fac atunci cand esti insarcinata . Exista riscul sa fi eliminat steriletul din cauza menstruatiei dese si lungi(14 zile in total) ? Steriletul de cupru provoacă des menstre lungi și abundente. Da, unele paciente pierd steriletul – ar trebui să nu se mai vadă la ecografie. Dacă nu l-ai pierdut, recomand totuși să îl scoți, că nu îți priește. Anemia ta trebuie tratată prin eliminarea cauzei de sângerare, nu prin suplimentarea cu fier. Oricât de mult ”ustură la buzunar”. Apoi, ori iei un sterilet hormonal, ori găsești o altă metodă hormonală de contarcepție.
Am născut pe 8 aprilie prin cezariana (a doua). Ieri am observat o umflatura de vreo 5 cm lungime pe operație în partea stânga. Este dureroasa când ma mișc! Care poate fi cauza și soluția? Ar putea fi o colecție de lichid. Trebuie examinată de medic și eventual extras lichidul. Mergi repede la diagnostic, să nu se infecteze colecția.
La 31 saptamani aveam col 39,4mm oci închis. La 34 saptamani mi-a gasit 2,79mm oci închis. Din cauza asta, medicul mi-a recomandat sa nu ma mai duc la servici, sa păstrez repaos la pat cât de mult si sa revin in 2 sapatamani la control. Se poate in 3 săptămâni sa se scurteze așa de mult? Si daca păstrez repaos, oare își mai revine? Pentru 34 de săpt un col de 2.7 e ok. Puțin scurtat, dar ai șanse să duci la termen. Bine că ai repaos. Nu îți face griji. E normal ca în următoarele săpt. să se scurteze și mai mult, pentru că se apropie termenul. Chiar dacă naști prematur (sub 37. săpt), bebe e deja mare și poate supraviețui fără probleme cu ajutor neonatologic. Păstrează calmul și bucură-te de ultimele săptămâni cu bebe 😀
Este normal in alăptare să am un CM neregulat? Luna aceasta la 14 zile, mi-a venit a doua oară. Credeți că necesită intreruperea alaptatului? (recomandarea ginecologului) E NORMAL și nu se recomandă întreruperea alăptatului. Ce pitici are acel ginecolog pe creier?
Din cauza contactarii varicelei in sarcina (16 sapt) mi s-a recomandat să fac Cordocenteza (de catre dr. ginecolog). Daca rezultatul indica ca in proba recoltata nu s-a detectat virusul varicelic, mai am de ce sa-mi fac griji? Medicul infectionist nu recomandă astfel de analize invazive doar din cauza varicelei (riscul fiind doar de 2% ca bebe sa fie afectat). Tu ești singura care ia decizia, analizând riscurile. Eu aș recomanda în schimb amniocenteza – și acolo se găsesc markeri de infecție. Ambele cu risc de avort 1%. Mamele care nu doresc acest lucru, pot opta pentru o morfologie extinsă (la un ecografist acreditat, fără risc de avort). DA, șansele să fie ceva sunt extrem de mici.
De ceva timp mi-a aparut un chist bartholin. Nu ma doare, nu e tare nici infectat si nu ma deranjeaza cu nimic, atunci cand fac sex rar sa ma incomodeze, e moale laatingere si nu e foarte mare, rareori se mai si mareste cand fac sex mai mult. As vrea sa stiu daca pot ramane insarcinata, sau daca imi va dauna sarcinii cu ceva? Nu afectează sarcina, nici dacă se infectează – dar atunci trebuie imediat incizie chirurgicală, că doare tare. Am avut câteva paciente de genul, și am rezolvat chistul în timp ce le-am cusut după nașterea vaginală.
Eu alăptez de 4 luni și aseară s-a întâmplat inevitabilul, in timpul actului sexual s-a rupt prezervativul din pacate. Am luat de la farmacie pastila de a doua zi și trebuie să intrerup alăptarea timp de o săptămână. Care este sfatul dumneavoastră să iau pastila și să intrerup alaptarea sau exista alta metoda? Sunt 2 pastile de a doua zi: cu UPA (Ulipristalacetat, se recomandă o săpt. pauză, adică te mulgi și arunci laptele) sau LNG (Levonogsestrel, 8 ore pauză). Altă metodă rapidă de anticoncepție nu e (unii recomandă steriletul, dar cât de repede ajungi la doctor pentru asta, în maxim 5 zile?)
Daca am probleme hormonale (exces estrogen) ,testul de sarcina poate fi pozitiv si sa nu fiu insarcinata? .Mentionez ca am facut deoarce mi-a intarziat menstruatia. Dr endocrinolog mi-a zis ca hormonii pot aduce infertilitatea, este adevarat ? Dacă testul e pozitiv, ești însărcinată. Da, un dezechilibru hormonal duce la probleme de fertilitate. Nu prea există hiperestrogenism la paciente tinere și sănătoase. Mai discută cu un alt ginecolog/endocrinolog pe valorile tale.
Sunt insarcinata in 29 de saptamani si azi dimineata am avut senzatie de vertij, m-am pus inapoi la somn cu speranta ca va trece, ceea ce s-a si intamplat, dar parca nu de tot, ar putea fi oboseala cauza? Da. De asemenea poți avea probleme tensionale sau anemie. Mergi la un control medical.
Am născut de curând (24 h). M-am prezentat la spital cu contractii din 5 in 5 min si s-a folosit ulterior o linie dublă de perfuzie cu Oxitocina și un calmant (banuiesc Mialgin). Apoi dilatatia neevoluând mi s-a dat altă doză de Mialgin ca sa mă odihnesc până dimineața. Dimineața s-a hotărât să nu se facă cezariana si s-a continuat declanșarea. Au fost folosite perfuzii cu oxitocin, iarăși Mialgin, Algifen si intradermic Atropina. Bebelușul a suferit, a eliminat meconiu și este de 24 ore la terapie intensivă la cort cefalic, glucoza și repaus alimentar. Încă nu respiră bine și nu e tonic dpdv neurologic deși după naștere a respirat bine si era activ. Mentionez că nu am avut nicio infecție. Eu însămi la 24 ore după naștere încă văd dublu și sunt amețită. Vă rog să îmi spuneți dacă in travaliu s-a procedat corect și ce șanse are la o evoluție bună ulterioară copil care a trecut prin așa ceva. Nu știu personal această schema de inducere, și oricum nu pot să îmi dau cu părerea pe internet. Îmi pare foarte rău că bebelușului nu  îi e bine. Există șanse totuși ca nu nașterea să fie problema. Pentru început, când ești mai bine emoțional, discută cu șeful secției și cu neonatologii. Dacă tu nu ești mulțumită, poți face reclamație (malpraxis?) la colegiul medicilor și cerută să se facă o anchetă. Actele vor fi analizate de o comisie medicală expertă și se va da verdictul.
Am 6l de cand am nascut si am luat cerazete, in urma cu 2sapt am avut prima menstruatie de dupa nastere, pot continua tot cu cerazete sau merg la dr sa mi recomande altceva? E ok cu cezarette cât timp alăptezi.
Sunt însărcinată in 35 de săptămâni și de aproximativ o săptămâna au început sa mi se umfle picioare și mainile cam mult. Azi m-am trezit cu degetele amortite ,nu prea le puteam folosi. Este normal ? Doctora mea este in concediu și nu știu dacă trebuie sa ma duc la un control la spital sau sa nu ma alarmez . Acest lucru este de obicei normal în trimestrul 3. Însă trebuie exclusă preeclampsia. Mergi la spital pentru analize.
Sunt insarcinata in 26 de saptamani. Este prima mea sarcina,dupa 5 ani de speranță. Dar toata lumea imi zice ca am burta prea mica pentru perioada asta. Sunt foarte panicata, credeti ca asta conteaza? Mărimea burtii? Nu. Fiecare femeie arată altfel în sarcină. De ex. am avut gravide la termen cu burtică mică și bebe de 4 kg.
Luna trecută am avut ciclul un pic dereglat. Am merg la ginecolog si mi-a facut si o ecografie si mi-a spus ca totul este in regula (A zis ca probabil a fost o cauza inflamatorie), insa luna acesta nu pare să imi mai vina ciclul. Deja a întârziat vreo 8 zile. Ce ma sfătuiți să fac? Sunt mai multe cauze de ce e dereglat ciclul. Vezi poza de mai jos.
Buna ziua in urma analizei secretiei a iesit Stafilococ auriu, momentan ca si tratament mi s-au dat ovule Poliginax. Mentionez ca acum 2 sapt am luat oxacilina 5 zile insa tot nu a disparut. Am 27 de sapt de sarcina, afecteaza in vreun fel acest Stafilococ bebelusul? Stafilococul nu afectează acum bebelușul. Orice infecție vaginală crește riscul de naștere prematură . O infecție vaginală poate fi transmisă fătului în momentul nașterii. DAR dacă 2 terapii nu au funcționat, nu se mai indică a treia (cred că e și vorba de contaminare, pt. că Staf. de obicei nu se regășește în vagin). După tratamentul cu Poliginax să repeți secreția la o săpt., dar din COL și nu din VAGIN. Să o ia în mod steril. Mulți o iau din introitus, unde sunt zeci de bacterii în mod normal. DE OBICEI sarcina și nașterea evoluează fără probleme.

polichistice

dereglari

Răspunsuri Facebook 11.04.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Mi-a întârziat menstra o lună jumate, însărcinată nu sunt am facut 2 teste si au iesit negative. De 2 zile ma simt ca la menstra. Ce am? Uneori e normal să întârzie menstra, din diferite motive. Dacă apare simptomatologia asociată perioadei menstruale, atunci e mai probabil sindrom premenstrual, iar sângerarea va apărea în curând.
Josamicina face parte din categoria antibioticelor permise in primul trimestru de sarcina? Ureaplasma pozitiva. Da, e permisă pentru tratarea Ureaplasmei.
Am mers la ginecolog in urma unei dureri de burta mai spre partea stanga. A descoperit că am chist de 4,6 cm. Mi-a dat tratament carpicon și supozitoare paracetamol. A spus că după o lună sa merg la control. Pe mine ma sperie gandul ca daca nu trece, o sa ajung la operație. Cele două medicamente sunt pentru tratarea durerii, nu a chistului.Dacă nu trece chistul într-o lună, trebuie să se încerce tratament cu Duphaston (duce de obicei la resorbția foliculului) înainte să se indice tratamentul operativ.
Sunt insarcinata in 38 de saptamani si 2 zile . De 2 zile am observat o scurgere de culoare roz  si cu o consistenta apoasa. Ce ar putea fi? Nu este tot timpul, insa dupa aproape fiecare urinare exista aceasta scurgere . În cazul acesta se recomandă control ginecologic pentru excluderea ruperii premature de membrane. Orice scurgere anormală de lichid vaginal trebuie examinat.
Sunt însărcinată în 34 de săptămâni, a doua sarcina(prima fiind cezariana), bebe sta în poziție transversală. Vroiam să stiu daca aceasta poziție influențează evoluția lui, aici referindu-ma la greutate, sau orice considerați dvs concludent, sau daca există posibilitatea ruperii premature a membranelor? De obicei bebe își va schimba poziția în timp. Nu va fi influențată creșterea sa. Nu crește riscul de rupere prematură de membrane.
Am făcut o procedura de vitro iar testul de sarcina este pozitiv. Am 7 săptămâni și o zi. Săptămâna trecută am avut un control intravaginal în care din păcate nu am reușit sa vedem inima bebelușului. Este normal? Am avut și o analiza de sânge cu testul beta hcg in care am fost înștiințata ca hormonul hcg era foarte scăzut. Adică 10.117. Este în grafic? Ar trebui sa imi fac griji? Majoritatea procedurilor FIV nu funcționează din prima. În cazul tău se fac două controale Beta-HCG sau 2 ecografii la distanță de câteva zile, ca să se pună un diagnostic clar. O sinhură examinare nu e de ajuns. Sper că o să fie ok următorul control. Dacă nu, sigur prinde următoarea procedură. Nu abandona speranța!
In urma cu trei saptamani am intrerupt sarcina (bebe cu malformații la 27 sapt). Mi s-a spus ca trebuie sa astept 14 sapt ca sa pot sa raman din nou insarcinata si sa astept rezultatele de la autopsie care dureaza tot 14 sapt pana ajung. As vrea sa stiu in cazul in care raman insarcinata mai devreme exista vrun risc? Este indicat? Exista sansa sa am din nou in copil cu probleme? Îmi pare rău pentru bebelușul tău. E bine să iei o pauză să își revină corpul. Dacă rămâi gravidă mai devreme, atunci baftă cu noua sarcină! Nu îți fă griji. Riscul nu e mai mare. Malformațiile apar de obicei accidental (excepție fac mutațiile familiare; o să afli mai multe la autopsie).
De aproximativ 2 luni l-am înțărcat pe bebe si încă nu a revenit menstra (la prima sarcina am avut CM si in timpul alaptari). De ce? Sau cand imi va reveni? De cand l-am înțărcat pe bebe nu ma simt prea bine, am stari de amețeală, ma simt obosita, nu am poftă de mâncare, am niște stări ciudate pe care nu le-am mai avut. Care este cauza? Tin sa menționez ca urmează sa fac analize. E totul normal la tine. Să îi dai timp corpului să își revină hormonal. E bine că faci analize, să excluzi niște patologii.
Pot sa mai raman însărcinată dacă soțul meu a diagnosticat cu sindromul Brugada? Da. Nu are treabă.
Am problema cu sânul stâng, mi s-a întărit în partea de jos si ma doare tare. Nici bebe nu mai vrea sa manance din el si cand il pun ma doare sanul foarte tare. Am fost la doctor si mi-a dat antibiotic. M-am muls dar degeaba. Nici un rezultat. Imi este foarte frica. Sună mai degrabă a stază de lapte provocată de înfundarea canalelor de lapte, care se rezolvă prin mulgere cu pompa, sau apeși foarte tare pe zona aia. Trebuie multă forță. Să faci un duș cald înainte, ca să se dilate canalele, apoi mulge-te. Dacă nu reușești, mergi din nou la medic.
Voiam sa va intreb de la cate saptamani de sarcina se intra legal in concediu prenatal? Medicul meu ginecolog imi spune una, medicul de familie imi spune altceva si nu mai stiu ce sa cred. Pot folosi o crema anticelulitica cu cafeina si macese pentru zona fesiera? Mentionez ca am 17 saptamani de sarcina. Uite aici ai toate datele și poți să îți planifici cum vrei: https://legislatiamuncii.manager.ro/a/126/3-conditii-de-acordare-concediul-de-maternitate.html

Cât despre cremă anticelulitică – de ce? Atât timp cât o suporți, poți să te dai, dar eu nu recomand, pentru că corpul gravidei oricum trece prin modificări cutanate, și să nu ai reacții nedorite. Cremele hidratante sunt permise.

Am facut colposcopie si totul este in regula. Astept sa refac PAP sa vad ce rezultate vor fi. Mi se pare ciudat ca in 6 luni a reaparut HPV. Am inteles ca este foarte greu pentru a scapa de Hpv 16. Nu exista nimic pentru a intari sistemul imunitar? Daca PAP este negativ as putea face vaccinul Gardasil 9? Mai este eficient? Vaccinul se poate face oricând, la cerere, și experții spun că funcționează oricând, pentru că va crește în sine imunitatea la HPV. HPV tot o să reapară, pentru că e peste tot. Scopul nu e să scapi de el, ci să urmărești modificările colului – nu la toate purtătoarele de HPV apare cancerul.
Am 35 de saptamani si cam de o luna am scurgeri constante de lichid. Fiind prima sarcina, initial am crezut ca e de la faptul ca urinez mai des, lichidul acela neavand o consistenta mai aparte si probabil nu reusesc sa ma tin ca inainte din cauza bebelusului, desi mergeam la toaleta regulat. Nu am vorbit cu moasa despre asta, dar totusi mi se pare un pic cam mult ca uneori ma patez pe haine in exterior, desi port absorbante zilnice. Zilele acestea cineva apropiat mi-a spus ca sunt fisuri ce provoaca scurgeri de lichid amnioti, dar ca nu e ingrijorator, pentru ca regenereaza. Ar trebui sa imi fac griji? Bebelusul meu e in siguranta? Un control medical va spune ce e. Unele femei au o cantitate mare de secreție vaginală, foarte supărătoare. Dacă e chiar pierdere de lichid, e persiculos pentru bebe, pentru că se poate infecta amniosul. Trebuie mers la dr. pentru diagnostic.
Pot sa iau anticoncepționale carissa chiar dacă nu am timp pentru un set de analize? Trebuie să discuți cu dr. tău, pentru că nu se recomandă la unele femei (nu la fumătoare, obeze, trombofilie). Analizele nu sunt obligatorii.
Efectiv sunt disperata. Varsta : 30 de ani. Am facut dublu test la 12 saptamani si zi o zi si mi-au iesit urmatoarele rezultate:

MoM Nt: 0,88

Risc varsta 1:669,

Risc biochimic t21 1:104

Risc combinat trisomie 21:1: 638 Risc Tr 1<10000

Doamna doctor a zis ca la ecografie s-a vazut prezent osul nazal si ca nu si-ar face griji. Dar pt linistea mea sa fac amniocenteza. Nu e problema,o fac, dar dupa experienta dvs, cate teste duble s-au adeverit? Am inteles ca este ceva statistic,dar totusi! Mie mi se par niste valori urate

Riscul e puțin crescut. Nu pot să îți răspund la întrebarea cu statistica, pentru că nu o să te liniștească. Și 5% e mult, dacă tu te afli fix în alea 5%.  Dacă tu îți faci griji, amiocenteza mi se pare o variantă extremă. Există teste de sțnge care îți spun dacă bebe e afectat sau nu. Maim ulte denumiri: Veracity, Harmony, Panorama. Mai bine fă un test de genul, pentru că nu are risc de avort, pe când amniocenteza e mai periculoasă.
Am născut acum 5 luni natural. Nu am alăptat, deci am început sa iau anticoncepționale mercilon. Nu am avut probleme pana acum câteva zile. Mai am o săptămână pana trebuie sa fac pauza dar găsesc de fiecare data când merg la baie sânge pe chilot, nu mult, dar este. Oare de ce? Mercilon nu e suficient pentru tine. Mergi la medic să îți schimbe anticoncepționalele.
Am nascut prin cezariana acum o luna. Parca sunt umflata jos si amortita,ca nu pot sa ma epilez. Simt disconfort, mai mult pe partea stanga. E normal, sau sa-mi fac griji? De obicei, durerile și problemele de sensibilitate după cezariană sunt normale. Mergi totuși la un control medica să fii sigură.
Am 19 saptamani de sarcina si am dureri foarte usoare de mijloc, am o stare de agitație, de neliniște și scaune mai dese decât de obicei. Este normal sa ma simt asa? Durerile de burtă sunt uneori normale. Aici ai mai multe informații: https://drlaurastirbu.com/2018/08/31/durerile-in-sarcina-scheme-rapide/

Cât despre starea de agitație, pot fi multe cauze, majoritatea psihogene. Discută mai multe cu dr. tău.

Sora mea a aflat ca are ovare polichistice in urma unei ecografii abdominale facuta din cauza altei probleme. Medicul care i-a facut ecografia nu i-a prescris nimic pt chisturi. Ce o sfatuiti sa faca, unde sa mearga? Mentionez ca asteapta si analizele endocrinologice. Ovarele polichistice nu se vad bine la ecografia abdominala. Trebuie să mearga la un ginecolog. Poate nici măcar nu e vorba de așa ceva.
La cat timp dupa o sarcina oprita din evolutie este recomandat sa raman iar insarcinata? Ce analize sunt indicate pentru a preveni avortul spontan ? De obicei se recomandă 3 luni. În principiu nu se recomandă nicio altă analiză. Vezi aici: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Sunt însărcinată în 36 de săptămâni, de câteva zile simt dureri în zona de sub burta, am senzația de urinare, mai ales pe timpul nopții și dureri sau mai bine spus înțepături în zona de jos. Sunt semne ca se apropie nașterea? De obicei nu. Cu cât crește burtica, cu atât vor fi mai puternice contracțiile false (întinderile ligamentare uterine). Pentru problemele de urniare, trebuie examinată urina.
Am un băiețel de 1 anisor,alaptez inca. Am avut contact neprotejat pentru ca ne dorim și un al doilea bebeluș. 21de zile intarziere, dar la test iese negativ. Am avut acum o saptamana o pata rosie pe absorbant,azi dimineata la fel. Un sfat, sa merg sa fac analize de sânge? Nu. E mai probabil vorba de dereglare hormonală. La 21 zile întârziere ar fi trebui să fie testul pozitiv.
E normal ca in sapt a 15 de sarcina sa am dureri pelvine si dureri abdominale? Iau si no spa de 80 mg. https://drlaurastirbu.com/2018/08/31/durerile-in-sarcina-scheme-rapide/

În articolul de mai sus ai mai multe informații. Magneziul ajută mai bine ca No-Spa. Nu îl lua așa mult în sarcină.

Insarcinata in 40 de saptamani, baietel, ieri am fost la monitorizare, toate bune. Bebe nu da semne sa iasa, dilatatie 0, colul era inchis lichid aveam destul a zis.Aseara dupa dus m-a udat și am avut mici dureri ca la menstruatie. Ce a fost? Sper că ai fost la spital, că poate fi vorba de ruperea membranelor. Uite aici ce să faci dacă depășești termenul: https://drlaurastirbu.com/2018/01/12/ce-facem-daca-depasim-termenul-nasterii/
22 de ani si de aproape 8 luni ma confrunt cu menoragia, imi curge foarte foarte mult si adeseori am cheaguri foarte mari , însoțite de stări de moleseala si dureri puternice de burta. Am fost la medic si mi-a recomandat pentru asta sterilet cu rezervor de progesteron. Am refuzat fiindca nu am o viata sexuală activa. Nu vreau sa recurg la această măsură, ce imi puteti recomanda in afara de sterilet? Dacă ai astfel de probleme, se face o hemoleucogramă (poate ai anemie) și aș recomanda un chiuretaj biopsic și terapeutic. Când ai rezultatele, și sunt ok, se recomandă terapia cu anticoncepționale orale.
Am facut acum 1an si jumatate PAP la care mi-a iesit o infectie pt care am avut tratament. Trebuia sa repet pap dar am neglijat. M-am simtit mai rau, in sensul ca aveam mancarimi, durere la contact sexual, rar sangerari. La insistentele sotului am facut acum doua luni testul pap la care mi-a iesit lsil si hpv. Am facut si colposcopie si aici mi s-a spus ca am cervicita cronica. Am tratament cu Isoprinosine 2/3x zi, iar seara Cicatridina ovule si Polygynax si la 6 luni sa repet pap. Pe mine m-a speriat si o prietena pt ca are acelasi diagnostic si a mai facut si alte teste si are cancer grad 0. Ce inseamna acest diagnostic? Poate fi cancer? Ce parere aveti? Ce imi recomandati? E bine că faci tratament. După aceea trebuie repetat PAP-ul si colposcopia, eventual luatedin nou biopsii. Da, se poate ascunde un cancer de grad 0, iar acesta se îndepărtează doar prin conizație. Repetă testul la 6 luni și discută atunci cu medicul ce faceți pe viitor.
Sunt însărcinată in 12 săptămâni , de câteva zile, dimineața când ma trezesc, iau micul dejun și după ce încep activitățile in casa ma simt foarte obosita și inima îmi bate mai repede, iar câteodată am o bătaie ciudata , ma simt amețită. Ultima data tensiunea o aveam 90/60 ! Apa încerc sa beau cât mai multă , sa mănânc sănătos , ar trebuii sa ma îngrijorez ? Nu. Sunt normale aceste stări în sarcină (oboseală, tahicardie cu aritmie rară). Să îți faci și o hemoleucogramă. Des e vorba de hormoni, dar uneori se ascunde și o anemie în spatele simptomelor.
Bebe 9 luni acum 2 zile mi-a facut febra 38,6 + ca de atunci face caca din ora in ora. E ok si ce as putea face ?

După control medical: Bebe 9 luni are enterocolita. Ce tratament ii pot administra fiindca de la spital nu mi-a dat nimic?

Majoritatea tulburărilor gastro-intestinale la copii trec repede și e nevoie doar de hidratare corespunzătoare. Dacă febra persistă și bebe e obosit (îl vezi tu schimbat la comportament), trebuie mers imediat la medic pentru consult și eventual terapie specială. Dacă medicul nu constată nimic grav, atunci rămâne valabilă recomandarea de mai sus: lichide suficiente (supă strecurată, pireuri de fructe și legume pentru a-și procura repede vitamine și minerale). Sunt și preparate farmaceutice, dar nu le amintesc, pentru că nu sunt pediatru. Poți discuta cu dr. tău sau farmacistul.
La ecografia de trimestrul 2 rinichii bebelusului pareau a fi dezvoltati normal, insa bazinetul si calicele erau la limita superioara a normalului(respectiv 8 si 5 mm). Am fost dupa aproximativ 3 saptamani la control, iar doctorul a spus ca dimensiunile au ramas aceleasi. Cand am fost la eco 2, mi se spusese ca astfel de probleme pot cauza anumite sindroame. Sunt motive de ingrijorare? De obicei totul e în ordine. Nu îți fă griji. E bine că nu au crescut dilatațiile. Majoritatea bebelușilor se nasc cu un grad de stază renală sau cu dilatații pielo-caliceale minore. Trebuie urmărit bebe în continuare, în specila dacă e băiat (au mai des astfel de probleme, care de obicei trec de la sine).
Am nascut acum o saptamina prin cezariana de cand pot sa folosesc cezarette si cum? Mergi la controlul ginecologic de la 6 săpt post-partum și acolo discuți această situație. Nu lua de capul tău pilulele.
Sunt insarcinata in 18 saptamani, de la 5/6 saptamani odata la ceva timp tot sangerez (2/3 picaturi ba maroniu, ba roz) pana la 14 saptamani de cate ori sangeram se tot vedea cate un hematom acum „verdictul”: placenta imi este destul de jos ( o distanta de 3 intre col si placenta era la 15 sapt, bebe e bine sa dezvoltat normal chiar este cu o saptamana mai mare decat trebuie. Dar totusi de la ce apar sangerarile? Odata am starnutat si imediat am sangerat , altadata abia ce m-am trezit si cand am fost la baie am stranutat, evident de cate ori aveam o sangerare fugeam la urgente, am fost credca de 10/11 ori. Acum m-au internat pentru 3 zile si mi-au marit doza de arefam la 600 mg si nospa injectabil . Ce riscuri am? Ce sa fac sa pot duce si eu sarcian asta pana la capat? Sunt multe femei cu placentă joasă care sângerează destul de des toată sarcina, apoi nasc copii perfecți. Dacă ai fi pacienta mea, ți-aș spune să te calmezi, să rămâi optimistă, și să nu te sperii la fiecare strop. Stresul e rău pentru bebe. Își trebuie odihnă și arefam. Atât. Mergi la dr. repede doar dacă sângerezi ca la menstruație, că se umple tamponul. În rest, doar controale regulate. Ce vrei să faci? Să stai în spital până naști? Atât timp cât colul e lung și nu ai contracții, sarcina evoluează norma, chiar și cu mici sângerări.
În februarie pe 11 am avut o sarcină oprită din evoluție și de atunci nu mi-a m-ai apărut menstruația și ieri am facut un test de sarcină și mi-a ieșit pozitiv. ar putea avea probleme copilul dacă îl păstrez sau ceva? va rog sa imi raspundeti sunt foarte îngrijorată miercuri am programare. Nu e nicio problemă, indiferent ce îți spune medicul tău. Multă baftă cu această sarcină! Să îți dea Domnul un bebe perfect de tura asta!
Exista posibilitatea sa nu ramai deloc insarcinata fara nici un fel de protectie? Da. Ori ai baftă, și nu prinzi niciodată ovulația, ori e vorba de infertilitate (la tine sau la partener). Dacă vrei copii, mergi la medic să discuți despre problema asta.
Alaptarea influenteaza in vreun fel fibromul uterin? Alaptarea ar putea duce la stagnarea cresterii miomului sau chiar și la micșorarea sa. De obicei nu are efecte considerabile.

Răspunsuri Facebook 07.04.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Am Rhesus negativ și am născut o fetiță sănătoasă, acum 7 luni, având anticorpi 1024 ( titru RH) , care s-au dublat la naștere. Nu am făcut vaccinul cu imunoglobulină. Cât ar trebui sa aștept înainte de a face vaccin și de a spera la o noua sarcina? Vaccinul se face după naștere, dacă bebe este Rhesus positiv (deci trebuie să se facă grupa de sânge a fetiței). Dacă e Rhesus negativ, ești ok. Dacă e Rhesus pozitiv, trebuie să îți dozezi anticorpii să vezi dacă ai dezvoltat imunitate puternică. Dacă da, atunci următoarele sarcini sunt cu risc, pentru că nu ai fost monitorizată cum trebuia. Sper să nu fie cazul.
Sunt însărcinată in 15 sapt si de aproximativ 4-5 zile mi-a apărut o sângerare maronie (nu foarte mult cantitativ) . Medicul meu spune ca sunt 2 chegulete langa placenta care sunt in proces de reabsorbție si ca atata timp cât sângele este maroniu înseamnă ca este mai vechi si sa nu îmi fac probleme ca nu este nimic grav, atata timp cât nu este roșu. Vroiam sa va întreb care este părerea Dvs? Sunt de acord cu colegul. Trebuie așteptat, iar atât timp cât sângele e vechi, nu ai de ce să îți faci griji. Fără efort, fără sex, multă odihnă.
Ce parere aveti despre nasterea naturala cu anestezie? O sa nasc natural  nu am nicio contraindicatie- momentan) dar nu ma pot decide in ceea ce priveste anestezia. În cazul nașterii naturale se poate face analgezie cu derivate de morfină sau se aplică epidurala. Aici ai un video despre epidurală: https://www.youtube.com/watch?v=hvv2sD74Xxc&t=2s
Este normal ca după 6 săptămâni de la cezariana,după ce au trecut lohiile și ciclul menstrual, după primul contact sexual, la câteva ore sa sangerez ușor (culoare roz)? Nu aș zice că e ”normal”, adică nu trebuie să se întâmple asta la toată lumea. Dar nu e patologic. E NORMAL pentru tine, nu îți fă griji, dar nu uita să mergi la controlul de 6-8 săpt. la medic.
Am avut un chiuretaj pe 18 noiembrie in urma unei sarcini pierdute, rezultatul fiind o mola partiala. Daca raman insarcinata sau incerc sa raman mai repede de 6 luni exista vreun risc? Nu. Atât timp cât ți-a venit cel puțin o menstruație normală, totul e ok. Multă baftă!
Am 2 chisturi ovariene , de 5 cm si 3 cm de care stiu de ceva timp , insa acum alaptez si nu mai pot interveni cu tratament. Am observat ca dupa menstruatie , care nu mai este dureroasa cum era inainte de sarcina , ma doare foarte tare in partea stanga , unde este cel de 5cm. Este normal sa doara dupa menstruatie ? Mai am momente cand simt durere si in alte momente ale lunii , dar mai rar. Nu e nicio problemă. Tu ai putea să tratezi chisturile și în alăptare (se dă doar tratament cu progesteron). Dacă nu trec, atunci s-ar indica operația în cazul tău. Poți alăpta la 6 ore după anestezia generală.
Mie imi venea ciclul regulat, niciodată nu imi întârzia. Din luna februarie nu mi-a mai venit, am făcut teste dar au iesit negative, de aproape 3 saptamani am o durere foarte mare în partea stângă jos, uneori și cand stau pe burta. Știți ce ar putea fi? As putea fi însărcinată dar sa nu imi arate testul? Dacă multe teste sunt negative, nu e vorba de sarcină. Dacă ai și dureri, poate fi vorba de persistența de folicul ovarian, care se descoperă la ecografie. Mergi la consult pentru diagnostic și tratament.
Am alaptat 1 an si 9 luni(20 martie) , pe 2 februarie am avut prima menstruatie dupa sarcina. iar pana in prezent nu mi-a mai venit. Am facut 4 test dr sarcina si toate sunt negative(niciun simptom ca as putea sa fiu gravida). Luna asta o sa merg la control. E posibil sa mi se fi dereglat ciclul dupa nastere? Da, e încă posibil ca organismul tău să se regleze altfel după ce ai oprit alăptatul. E totul în ordine. Bine că mergi la control, să fii sigură.
Acum 2 ani am facut o conizatie de col pt Hpv 16( februarie 2017). Am facut testul Papanicolau din 6 in 6 luni pana acum cand a reaparut Hpv( 2 teste positive la Hpv si unul negativ efectuate in luna februarie si martie 2019.). Momentan fac „tratament” cu gelul vaginal Papilocare dupa care trebuie sa refac testul Papanicolau. Medicul mi-a spus ca va trebui sa fac o mica interventie cu laser. Colul uterin arata bine, nu am rana. Ce ma sfatuiti sa fac? Sa mai astept, sa merg la alt medic sau sa fac interventia? Locuiesc in Italia. Dacă testul PAP și o colposcopie sunt în ordine, nu se justifică terapia laser. Ce să tratezi, dacă nu ai ”rană”? Asta e varianta de răspuns simplificată. ÎNSĂ tu ai o istorie cu HPV și deja o intervenție mare. Tind să cred că e mai mult la mijloc, ceva ce nu îți spune medicul. Fă tratamentul, repetă testul PAP și neapărat colposcopie cu biopsie dacă medicului nu îi convine ceva. Cauterizarea cu laser se face doar dacă s-au exclus leziunile maligne.
Este permisa crema depilatoare in sarcina , 30 de saptamani? Da.
Am 32 de sapt , iar de vreo doua săptămâni , după ce ajung acasă de la sevici și stau întinsa , când vreau sa ma ridic nu reușesc, am o durere in zona pelviană și toată zona genitală ma doare. Abia peste 2 sapt merg la control, noaptea este cel mai rău când trebuie sa merg la baie, abia ma pot ridica și din cauza dureri mie frica sa urinez. Pentru astfel de probleme, se recomandă un control ginecologic mai repede. Nu e necesară ecografia. Ca medic aș vrea să testez urina și să îți fac câteva probe de mobilitate. Dacă chiar ai astfel de dureri, se poate indica și concediul pe motiv medical.
Nepotica de 4-5 luni plange foarte tare cand face caca uneori chiar nu face si plange continuu. Doctorul ia spus ca are 18% vitamina D in loc de 50% si de aceea e asa. E posibil asa ceva? Nu numai lipsa vitaminei D produce constipație, un motiv pentru care bebelușii simt un disconfort mare. Dacă într-adevăr are deficiență de vit D, trebuie suplimentare, ca să i se întărească oasele. Pentru constipație, ajută cel mai simplu o linguriță de apă pe zi (unii copii sunt mai deshidratați). Nu aș apela direct la produse din farmacie.
Sunt insarcinata in 11 sapt, am mutatii de trombofilie si fac clexane de la 3 saptamani jumatate. Am primit rezultatul de la analize la 7 saptamani si am vazut valoarea TGP destul de mare 109, intervalul fiind 0 – 41. Valoarea TGO este in interval. Am repetat la 8 saptamani si era 70, apoi saptamana trecuta 77. Mentionez ca inainte sa raman insarcinata aveam valoare normala. E ingrijoratoare valoarea sau e normal sa creasca pe sarcina? Pentru 11 săpt. e valoare ok. Se pare că așa e corpul tău, mai sensibil la hormonii de sarcină. Aș recomanda câte un control la o lună.
Sunt însărcinată în 31 săptămâni, sâmbătă am fost la morfologia de trimestru III unde totul arata perfect. Colul avea 3.9 mm inchis, iar ieri, după 4 zile colul a ajuns la 2.4mm… tot ieri am avut o scurgere maronie, o picătură destul de mică. Am mers la medic și mi-a recomandat sa stau cat mai linistită, sa nu mai fac efort, dar cu toate astea sunt extrem ee îngrijorată. Exista risc de nastere prematura? Ce e de facut in cazul acesta? Pentru un col scurtat ața de repede se ia secreție de col și se dă terapie antispastică (de exemplu Magneziu, chiar și No-Spa). Dacă în secreție apar bacterii, se dă tratamentul adecvat. Colul se va monitoriza la câteva zile, și eventual se va pune pessar. Odihna e importantă. DES este vorba de măsurătoare greșită însă. Un col peste 3 cm nu are nevoie de nicio intervenție.
In sarcina, din cauza unor „vene paianjen” aparute, am folosit 2 saptamani gel Troxevasin si mi-a aparut dermatita exact pe zona unde am aplicat gelul,numai acolo.Am intrerupt aplicarea gelului deja de 1saptamana si folosesc gel dus Atoderm si crema Xeracalm. Calmeaza mancarimea dar tot apare de 2 ori pe zi. Ce ar trebui facut? Nu as vrea sa incerc alt gel cu heparina pana nu trece dermatita,dar nu dispare.Nici ciorap compresiv nu mai port de teama ca irita pielea iar. Eu nu mai recomand nicio cremă pe acea zonă, dacă nu au funcționat. Lasă pielea în pace să își revină, și nu mai aplica nici după aceea heparină, pentru că văd că ești foarte sensibilă. Acele vene păianjen sunt normale, nu vor trece în sarcină cu terapie, pentru că nu poți îndepărta cauza lor (staza venoasă accentuată de sarcină). Eu asta aș recomanda pacientei mele, să stea cumințică. Dacă te deranjează așa mult, mergi la un medic dermatolog pentru o părere. Ei vor analiza leziunea îndeaproape.
Dupa tratamentul cu antibiotic, la ce perioada pot incepe operatiunea” bebe”? Precizez ca avorturile s-au petrecut la interval de sase luni . Primul a fost chiuretat iar al doilea curatare de la sine, fara interventie. Așteaptă un ciclu normal după terapie și începe cu operațiunea!Baftă!
Am un baietel de 1an si 3 luni ii curge nasucu si este ragusit. Cand se trezeste din somn are o tuse urata”latratoare” si parca il strange cineva de gat, asa se aude.Ce ii pot da ce ii pot face? La dr pediatru nu pot ajunge din motive personale. Din păcate trebuie să mergi cu bebe la pediatru sau măcar la medic de familie, să vadă care e cauza. Până atunci, poți doar simptomatic cu bomboane cu miere să îl ajuți, dar asta nu va rezolva problema de bază. Fă-ți timp și mergi la dr. Bebe e important.
Am recoltat urocultura bebelusul de 6 luni si i-a iesit klebsiella. Am început tratamentul cu Sumetrolin dar nu a dat rezultate. La următoarea recoltare i-a iesit din nou această bacterie ca si cum nu am facut nimic! Acum urmam tratament cu zinnat (+ linex baby). Am fost cu el la spital, am dat de o dr foarte repezita. Nu i-a făcut nimic. Doar s-a uitat la el și a zis că ea nu are ce sa zica. Poate are vreo malformatie sau reflux. Dar nu se face eco abdominala cand are infectia. M-am speriat rau. Credeti ca sumetrolinul nu a dat rezultate pt ca poate nu e ceea ce ii trebuie lui? Poate zinnat va fi mai bun? Ce părere aveți? E posibil ca eu sa am si sa ii dau si lui? (alaptez) sau poate fi purtător? Dată viitoare cand ii recolteze am sa duc si de la mine un sumar de urina. Stau in stres acum. Bacteria aceasta nu se transmite de la mamă la copil, în acest context. Da, zinnat ar putea ajuta mai mult decât primul tratament. Eco se face abdominal indiferent dacă are sau nu infecție, dar trebuie să aibă o indicație clară. Pentru a descoperi eventualele probleme genito-urinare, trebuie mers cu bebe la un nefrolog pediatru. Ei au mai multă experiență. Cu programare, nu în urgență, că acolo nu se fac investigații decât dacă sunt urgențe adevărate. Nu te stresa. Atât timp cât bebe se simte bine și nu are febră, e doar o problemă minoră.
Sunt însărcinată în 30 de săptămână , sarcina decurge normal fără nici-o problema. As vrea sa merg în vizită în Germania pentru o săptămână cu microbuzul , eu sunt o persoana foarte activa , ce ma sfătuiți? Nu recomand gravidelor în trimestrul 3 excursii lungi în spații mici. Mai degrabă avionul, dacă vrei neapărat. Tu poți face ce vrei, dar eu cred că nu îți va prii, și vei avea eventual greață, vărsături, dureri de cap, probleme cu respirația.
Iau anticonceptionale Marvelon 21 , ultima pastilă fiind in ziua de vineri , de obicei cm apărea în ziua de marți, dar de două luni imi vine joi , si foarte putin , a doua zi curge mai mult si ma duce pana sambata -duminica , cand eu incep următoarea folie , sunt putin stresată. Am controlul pe 12.04. Nu e nicio problemă. Se mai întâmplă să se modifice ciclul. Mergi fără griji la control.
Inca din sarcina am avut candidoza vaginala, locuind in UK mi-au prescris Canesten pesar (doza unica), dand pe repede inainte ajung in ziua de azi, copilul are deja 1 an jumate si eu inca ma lupt cu acea Candidoza, am tot fost la medic, de fapt la 5 medici pentru ca ei nu considera problema ca fiind una serioasa, nu mi-au dat trimitere la ginecolog desi am cerut ei au continuat sa imi dea Canesten Pesar ulterior am citit pe prospectul acestuia ca nu este ok mai mult de 2 doze anual, eu deja am 7 sau 8 doze administrate. Clinica privata nu am decat la 3 ore distanta de mers cu masina. Imi influenteaza viata extrem de mult, am libidoul la pamant, secretiile alb-verzui si mirosul ma complexeaza, ma simt murdara in permanenta, secretia este atat de abundenta incat trebuie sa port absorbant constant. Am incercat si spalaturi vaginale cu ceai/bicarbonat si leacuri babesti si ovule Cervugid si tot felul de geluri si creme pentru reglarea pH-ului si a florei vaginale. Uneori aceste infecții sunt groaznic de enervante. Ai făcut bine, că ai încercat diverse preparate. Se pare că ai o infecție serioasă, dacă și miroase (Candida nu miroase). Cervugid ar fi trebuit să ajute. Eu nu îți mai recomand gelurile de spălat, folosește doar apă, ca să nu mai iriți pielea și să o faci sensibilă bacteriilor. Fără dușuri vaginale. Fără baie în cadă sau mers la saună. PAUZĂ! Neapărat mers să ți se facă examenul de secreție de col (plus analiza urinei pentru Chlamydie; să se facă și nativ pentru Trichomonas!) și PARTENERULUI SEXUAL trebuie să i se ia cultură a secreției uretrale, eventual cultură microbiologică din spermă. Amândoi trebuie să vă tratați corespunzător, pentru că imediat îți dă înapoi infecția. După aceea tratament corespunzător, eventual și ție tratament oral (poate ai și infecție la nivelul ovarelor). Fără diagnostic corect, mă mir că tot ți se dă același tratament. Foarte neprofesionali.
Am născut prin cezariană pe 10 februarie, lohiile au durat decât 8 zile, la controlul ginecologic de după naștere mi s-a recomandat anticoncepționale pe bază de progesteron ca metoda contraceptiva deoarece alăptez, si ecograf, care urmează să-l fac pe 15 mai. Am inceput anticoncepționalele pe 1 aprilie si de ieri a început să imi curga sange negru si cheaguri, azi sange normal, pare a fi menstruație. Aceste sangerari sunt normale, fie de la anticoncepționale ca se obișnuiește corpul cu ele, fie menstruația normala si pot aștepta pana la controlul ecografic de pe 15 mai, sau dau o fuga la urgențe? Menționez că am dureri ascuțite pe zona cezarienei si doctora a zis ca pot avea un pic sângerări pana se obișnuiește corpul cu anticoncepționalele, dar e prima oara cand imi curg cheaguri si sânge negru. E posibil sa fie o infecție si de asta sa fie sangele asa negru? E totul perfect normal. Sângele negru e doar sânge vechi.

Răspunsuri Facebook 24.01.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Sunt in saptamana 13 si pofta de mancare nu am decat seara, dar incerc sa nu exagerez. Orice mananca, chiar si apa daca beau, ma balonez groaznic si simt ca mi se crapa burta si am dureri mari de stomac. Tin sa mentionez ca sunt si foarte constipata, fac undeva la 7-8 zile. Nu stiu ce pot face si ce pot lua. Simt ca nu pot nici sa respir. Problemele tale sunt de la constipație. Acut, trebuie să iei ceva care te ajută imediat (de exemplu Dulcolax). Apoi, încearcă să îți schimbi alimentația, și să te hrănești cu alimente care stimulează eliminarea scaunului. Iaurt, cereale, semințe care se umflă (Chia de exemplu), prune uscate, ș.a. Trebuie să ieși cel puțin la 2 zile la vârsta ta!
Am 28 de ani si am rh negativ,sotul are rh pozitiv.primul copil a avut rh negativ,al doilea rh pozitiv si dupa nastere am fost vaccinata.as vrea sa stiu daca mai pot avea un copil fara probleme?mai trebuie sa ma vaccinez? Totul sună foarte bine, ai fost urmărită bine de dr. tău. Poți să rămâi gravidă. Să îți faci anticorpii Anti-D regulat la medic.
Am 32 de ani,incercam de 6 luni sa rămân însărcinată ,însă fără niciun succes. Ciclul meu menstrual este foarte regulat. Am avut o întârziere de 3 zile,am făcut un test de sarcina și mi-a ieșit slab pozitiv, însă dimineața mi-a venit menstruația. Acum un an,  am patit același lucru. Anul trecut am făcut și analiza beta Hcg la 48 de ore și a ieșit o valoare mica. Dr mea ginecolog mi-a spus că am avut un avort menstrual. Eu având rh negativ am avut dubii legate de imunizarea cu anti rh, cu toate dubiile am făcut vaccinul, deși părerile erau împărțite între 3 dr. Întrebările mele sunt doua: credeți că anul acesta am avut parte tot de o sarcina chimica? 2. Ce se întâmplă dacă am făcut vaccinul și totuși nu era nevoie? Nu e problemă că ai făcut vaccinul. Din principiu, nu se face vaccin la sarcină sub 5 săptămâni. Se poate să fi avut din nou o sarcină mică, pe care ai pierdut-o, sau poate s-a înșelat testul. Pentru că ai probleme de genul, îți recomand un medic specialist în infertilitate, să te ajute în continuare. Se pare că ai nevoie de susținere hormonală.
Am nascut de curând si am vb cu medicul de familie pt măsuri contraceptive. mi s-a spus ca trebuie sa iau anticonceptionale, deoarece nu este recomandat sterilet. Eu as dori implantat in mana. Ce îmi recomandați? Steriletul se pune după 6 luni. Poți primi implantatul în braț, sau o injecție la 3 luni. Cum vrei tu.
Sunt însărcinată în 18 sapt si astazi dim am avut o scurgere roz, nu stiu daca e atat de grav încât să fug la doctor, sau e ceva normal. Mentionez ca sunt pe tratament cu clexane pt ca in prima sarcina am facut embolism pulmonar. Puțină sângerare nu e gravă. Trebuie controlată, însă nu în urgențe.
Am fost la ginecolog si doctora mi-a spus că trebuie să îmi puna sterilet. Eu am 23 ani si am nascut de 1 an si 4 luni, este normal? De la ce varsta se poate pune ? Mai pot rămâne însărcinată după scoaterea steriletului? Steriletul se pune doar dacă cuplul zice că vrea o contracepție de lungă durată. Dacă mai vrei un bebe în 1,2 ani, nu se recomandă. Poți să îl ai la orice vârstă, și nu te împiedică să rămâi gravidă pe viitor.
Am nascut acum 7 săptămâni si primele 3 săptămâni am avut lohii foarte putine,   a curs putin sange . In luna ianuarie mi-a venit cm pe data de 7 ianuarie, si pana astăzi am sangerari abundente, cu cheaguri de diferite mari si ma înțeapă si ma doare înăuntrul uterului cand ma aplec, sau cand ma ridic din pat si cand am bebelusul in brate.Ce trebuie sa iau sa nu imi mai vina asa abundent sange? Sa fie de la trompe ca le am legat după naștere? E normal să ai dereglări de cilu după naștere. Dacă problemele persită peste 2 săpt, trebuie mers la medic pentru control și, eventual, tratament hormonal.
Buna ziua! Sunt insarcinata in 36 de sapt, fetita mea nu prea ia in greutate, are abia +/-1800. Astazi cand a luat masuratorile, medicul mi-a zis ca cel mai bine e ca in maxim 10 zile sa imi induca nasterea. Sunt foarte speriata, nu inteleg de ce nu asimileaza, mi-e frica ca e prea micuta pt nastere. Motivul pt care nu ia in greutate, ar fi ca am placenta prea groasa, credeti ca este posibil ca doar asta sa fie cauza?! ( ei altceva nu gasesc, zic ca este totul in regula) P.s: fetita are si cordonul ombilical dat de 3 ori peste cap, ma gandesc ca ar fi caz de cezariana!? Da, retardul de creștere în trimestrul 3 se datorează unei placente îmbătrânite, și uneori nu există o cauză evidentă. Acești bebe trebuie scoși mai repede. Ori se induce, ori se face cezariană (dacă există și alte indicații), iar bebe trebuie să stea apoi pe secția de pediatrie, pentru că bebe mici au nevoie de ajutor la început.
Depresia dupa nastere poate ucide?Prietena mea a nascut acum 2 luni, si ieri a gasit-o sotul fara suflare! Motivul:depresie Depresia după naștere poate duce la suicid. Medicul legist poate spune care a fost cauza exactă (a luat otravă, de ex.). Depresia e doar factorul care a dus la această tragedie. Condoleanțe familiei. Este o tragedie 😦
La sora mea de 17 ani i-a iesit un nodul la san, a fost la medic, si i-a facut un ecograf. I-a zis sa meargă la Iasi pentru un control, si sa il scoată prin operație. E bine că a trimis-o la alt medic. Nu toate formațiunile mamare trebuie imediat operate. Unele remit chiar în timp, pe motiv hormonal. În poza trimisă, eu nu văd nodulul. De aceea tind să cred că a fost o întărire a sânului din cauza hormonilor. Un control la alt medic (palpare, ecografie) o să elucideze întrebarea.
Am facut fiv, iar la 9 zi dupa procedur,a rezultatul a iesit negativ la hcg. Credeti ca mai am vreo sansa sa fie sarcina ?Merita sa mai repet testul la 48 de ore sau nu? hcg mia iesit 0,8. Nu cred că a prins de data asta. Nu trebuie să repeți testul. Baftă pe viitor!
Sunt mămică de1 an si o lună și tot de atunci alaptez.Ma simt slăbită si am si slăbit f mult. Am.fost la medicul de familie si mi-a spus sa iau elevit ca in sarcina. As mai putea lua si altceva de exemplu magneziu sau calciu? Alăptatul duce la pierderea în greutate, că bebe fură tot de la tine. În loc de vitamine, ar trebui să îți schimbi alimentația: multe fructe, legume, carne. La început poți bineînțeles să ajuți cu suplimente alimentare, dar nu o să te îngrași dacă nu mănânci corespunzător.
Astăzi am fost la ecografie – 26 s 5 z. Biometrie in parametrii, fluxurile bune, ce m-a îngrijorat este grosimea placentei – 3 cm – și gradul de maturate – 2. Până acum a fost gradul 1(ultima ecografie a fost la 22 săptămâni, placenta avea 1.6 cm, gradul 1). Mentionez că am tratament cu Aspenter pentru o trombofilie usoară. Este normal să se prezinte așa placenta la 26 săptămâni? Pot face ceva schimbări in dietă pentru a încetini procesul de măturare, ajută anumite vitamine? Placenta o să crească, odată cu bebe. Cât timp greutatea și indicii doppler sunt normali, e totul bine. Gradul de maturare e diferit în fucție de medic și aparat. Nu asta ne zice starea sarcinii.
De ceva timp eu si sotul meu ne chinuim la al 2 lea bebe, cam de 2 ani. Am fost la analize si nu avem nicio problema niciunul, dar doctorul ar fi spus că este dorința prea mare. Poate fi si aceasta cauza? Stresul poate fi un motiv. Uite aici mai multe sfaturi: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Am nascut pe 12 noiembrie si de cand am iesit din spital, numai probleme intampin. A fost un șoc pentru mine in urma unor analize sa constat ca am Stafilococ Auriu. Slava Domnului fata mea nu are. Mi s-a dat sa iau timp de 7 zile Tobrex, picături pentru nas si pentru bube crema Fucidin, dar nu este de ajuns. Mi- au apărut din nou. Stafilococ auriu au multe persoane, și nu e grav, decât dacă ai o situație de sănătate precară. Văd că ești foarte agitată, și îți spun că nu ai de ce să îți faci griji. Fă o pauză de la tratament. Repetă testul când ai terminat cu alăptatul. Poate a și dispărut de la sine.
Pe data de 02 ianuarie mi-a venit menstruatia, pe 6 deja era terminata,pe 07 ianuarie a fost curat iar pe 08,09,10 am picurat ceva singe cu ceva intepaturi ca si la menstruatie. De cind ma tin minte nu am patit asa ceva. A venit fiindca nu am avut relatii citeva luni si organismul meu s-a stresat? Daca sotul vine odata la 3 luni acasa, pe o saptamina, dupa menstruatie, care sunt sansele sa ramin gravida? Dereglările de ciclu sunt normale uneori, nu au treabă cu activitatea sexuală. Dacă nu se mai repetă, nu trebuie să mergi la medic. Ca să pui de un bebe, trebuie să ai sex la momentul oportun, care diferă uneori, de la luna la lună. Dacă ai sex neregulat, ai șanse mai mici. Aici afli cum poți să obții o sarcină mai repede: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Sunt graviduta in saptamana 14 si 3 zile de sarcina. La varsta gestationala de 13 si 4 zile am facut dublu test – ecografie si recoltare sange. Rezultatul a venit cu risc crescut sindrom down 1:10 si pt edwards 1:48 !!!! Suntem disperati!!! Am 37 ani, un baietel perfect normal de 8 anisori, nicio sarcina pierduta sau alte probleme. Totul la ecografie arata perfect normal, inafara de traslucenta nucala, care masura 2.9 mm, dar despre care medicul ginecolog nu s-a ingrijorat sau nu a pomenit nimic (cum ca ar fi marita). Osul nazal prezent! CRL 75.3 mm, bataile inimii 164, toate celelalte masuratori in grafic. Testele de sange nu au fost inafara graficului de referinta! Oare de ce acest pronostic de 1:10? Doar datorita translucentei? Sau celelalte date nu arata bine? Maine voi face un test panorama, cat de mult ne poate ajuta? Este mai bine sa optam pentru amniocenteza? PANORAMA este un test non-invaziv pentru bebe. Asta recomand, dacă e posibilitatea efectuării sale. Vârsta mamei și un NT mare duc la creșterea matematică a riscului, deși bebe e normal.
Am 6 luni de la cezariana,la 2 luni mi-a venit menstruația,dar fluxul este foarte abundent in primele 3 zile? Este normal? Da, este normal să ai un ciclu diferit după naștere. Atât timp cât te simți bine, nu e problemă.
Astăzi am fost la morfologia de trimestrul 2, unde sa descoperit că am colul deschis 15mm. Este ceva grav ? întreb pentru că doctorul meu nu este in spital doua săptămâni am vb cu dânsu la telefon unde mi-a recomandat până la întoarcerea lui repaus la pat și două ovule arefam dimineața și seara,iar la cea mai mică durere sângerare sa merg de urgență la spital pt cerclaj. Am avut multe paciente cu col deschis (în partea de sus) și la care s-a închis de la sine la următorul control. Repaus la pat, și control în două săptămâni, dacă nu ai dureri mari sau sângerare.
M-am ingrasat 5 kg dar nu prea mai mananc, poate fi de la profecund? Ingrasa? Ar putea fi, pentru că aceste preparate pot schimba apetitul, ducând la creșterea poftei de mâncare. Pastila în sine, nu îngrașă.
Mi-a intarziat menstruatia 6 zile. Din prima zi de intarziere am tot facut teste de sarcina si sunt negative. Credeti ca as putea sa fiu insarcinata si sa nu iasa la test? Mentionez ca niciodat nu mi a intarziat asa mult, alte simptome nu am. Nu cred că e vorba de sarcină. Dacă nu vine menstra după 2 săptămâni, cu test negativ de sarcină, mergi la dr ca să fie provocată. Poți aștepta însă și 2 luni. Teoretic.
Am varsat de vreo 6 ori si tot imi venea sa vars asa ca am mers la urgenta. Ma durea si burta foarte tare. Mi-au facut perfuzii cu SF,SG, RINGER,METROCLOPRAMID,NO-SPA,RANITIDINA,VIT B6 SI VIT B1. Acum ma simt bine dar sunt ingrijorata. A fost afectat bebe in urma tratamentului? Bebe o să fie ok. E important ca tu să îți revii.
Am 6 luni jumatate de cand am născut, și inca nu am menstruație (alaptez). 2 medici ginecologi au refuzat sa imi monteze sterilet. Motivul lipsa menstruației. Asa e aici? E contraindicat in cazul meu? Fiecare medic decide dacă să facă sau nu o manoperă. Dacă ecografic endometrul tău e subțire, eu ți-aș pune sterilet. După cezariană, se recomandă cel mai bine 1 an de așteptat. Discută cu ei să îți provoace menstra, dacă le e frică de ceva. Apoi să îți pună steriletul.
De la ce se poate face helicobacter pilory? Bacteria se transmite de obicei prin apă, alimente.
Fetita mea de 2 luni si 2 sapt. face greu cacuta. Ii dau lapte praf nan confortis . Astazi a facut pt ca i-am facut micro clisma data de pediatru. Ce as putea face in situatia asta? Laptele asta ii dau de cand s-a nascut. Bebe poate ieși și la câteva zile, nu trebuie zilnic. Cel mai simplu, poți să îi dai o linguriță de apă pe zi, sau să diluezi foarte puțin formula de lapte. Mai sunt și câteva preparate care stimulează tranzitul, poți întreba la farmacie. Masajul burticii ajută deasemenea. Poți să îi stimulezi fundulețul cu termometrul, sau un bețișor de urechi, însă nu pe termen lung, pentru că poți provoca leziuni.
Am luat un pliculete de coldrex max grip lenin ptr ca sunt răcită! Oare îmi face rau? E ok, dar data viitoare ia paracetamol simplu si vitamina C, ca două preparate individuale. Clorhidratul de fenilefrina, al treilea component, funcționează sistemic, și nu pot spune dacă interacționează sau nu cu sarcina (mai exact, cu vasele de sânge). Pentru nas înfundat, Olinth funcționează local.
Pe data de 7 am fost la control si sunt bine din punct de vedere am facut si papanicolau si mi-a ieșit destul de bine. Pe data de 10 am avut menstruatia si sa terminat pe 16 si de aseara am niste scurgeri cum ar fii prima zi de menstruatie si imi fac griji. 3 zile am luat sedatif pc. Poate sa fie de la pastile? Nu cred că e de la pastile. Uneori, aceste sângerări sunt normale, și apar rar. Nu îți fă griji.
Sunt în săptămâna a 15-a de sarcina. De o săptămână am dureri pelviene (sub burta) însoțite cu dureri de spate dacă stau puțin în picioare, pe scaun sau merg. Dacă stau întinsă se mai ameliorează. Este normal? Da, sunt întinderile ligamentelor uterine, mai dureroase după efort. Rar e vorba de altceva.
Sunt însărcinată în 19 săptămâni si ma confrunt cu candida , doctorul mi-a recomandat Nistatin ovule , dar de 2 zile eu am terminat tratamentul si nici un rezultat! Ce îmi recomandati, măcar ceva crema? Încearcă cu Canesten Ovule și cremă pentru exterior.  După aceea, 3 zile cu ovule cu lactobacili, pentru restaurarea pH-ului vaginal. Dacă revin problemele, recomand un examen de secreție, pentru că uneori nu e vorba numai de Candida.

Răspunsuri Facebook 17.01.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Am nascut prin cezariana acum o lună jumate, si pare inflamat jos, înăuntru si în afară, si ma tem. Ce poate fi? Menstruatia la cat timp vine? Dacă e senzație de disconfort jos, atunci ar putea fi de exemplu o infecție. Menstruația vine dereglat după cezariană, nu îți fă griji. Deci, dacă simptomele te deranjează, mergi la un control.
In urma colposcopiei mi s-a spus că am o rana pe col, si vom aștepta rezultate analizelor, nimic mai mult. De la ce este aceasta rana, daca eu nu am niciun avort si nici o naștere? Care sunt consecințele acestei răni in viitor? Rănile pe col sunt date de infecții cronice. De aceea trebuie tratate. Rănile pe col trebuie monitorizate, ca nu cumva să se ascundă un cancer. De aceea se face colposcopie cu biopsie. Mergi regulat la dr.
Sunt însărcinată in 21 de săptămâni și pe bebe o simt zilnic mișcând in jurul buricului, dar de cele mai multe ori cel mai puternic o simt sub linia de la lenjeria intimă, specific ca nu am dureri, nu este prea jos? Doamna doctor la morfologia de acum doua zile, mi-a zis ca e totul ok și ca bebelina este poziționată cu capul in partea de jos. Totul e perfect. Acolo e capul bebeului, care apasă exact pe simfiza ta.
Pot ramane insarcinata daca iau cerazette fara întrerupere si nu am menstruatie? Am citit povestea unei mamici care a ramas insarcinata dupa 2 ani de folosire a pilulelor, si răspunsul dr. sau a fost ca s-a obisnuit corpul cu ele. E foarte puțin probabil, însă orice e posibil în medicină. Tind să cred totuși că a fost altceva la mijloc, de a avut o dereglare hormonală ce i-a permis ovulația. Nu recomand extra protecție dacă luați corespunzător anticoncepționalele.
Cumnata mea este însărcinată în 12 sapt si 4 zile. A fost la control si i-a spus ca are un hematom destul de mare, si ia perforat putin placenta, i sa spus ca daca nu il va elimina pana in 15 sapt, va riscă un avort spontan! Ei acum ii este foarte frica! Nu sunt de acord cu medicii care bagă în sperieți pacientele. Da, se poate întâmpla orice, inclusiv pierderea sarcinii. Însă trebuie să rămânem optimiști. Să se odihnească, concediu medical, și să aștepte. De obicei evoluează sarcina perfect!
am facut , luni 7 ianuarie , chiuretaj hemostatic biopsic, şi de vineri 11 ianuarie am început din nou tratament cu duhpaston. e normal ca dupa biopsie la 5 zile, să mai curga o scurgere colorat galben- maro? nu este cu miros specific. şi noaptea am bufeuri, ba imi este cald, ba frig. nu stiu ce se intampla. o fi si de la anemie? Cu aceste probleme trebuie să te prezinți la medicul tău, pentru că se pare că e un caz mai special. Fără să te văd și să știu alte detalii, nu îmi pot da cu părerea. Bufeurile pot fi semn de infecție, așa că mergi la dr.
Am născut pe 22 noiembrie cu epidurala am avut o mica epiziotomie care a necesitat 3 copci. Acum am niste sângerări și simt o jenă, simt tăietură umflata. Pe lângă asta am și niște dureri de ovare. Actul sexual este insuportabil, nu am insistat pe partea asta din cauza durerii. Va rog sa mă sfătuiți până ajung la medic. Am aceste probleme din prima săptămână de după naștere. Pe internet nu pot spune multe, trebuie să te vadă un medic. Poate fi vorba atât de o infecție la ovare, o infecție urinară complicată, cât și de o problemă cu fosta cusătură. Tratamentul va fi dat după un control amănunțit.
De 2 saptamani urinez foarte des, si ma dor si sani de la ce ar putea fi? Infectie nu cred ca am, deoarece nu mă ustura si nu ma doare nimic . O problemă hormonală poate avea impact pe sistemul urinar, și duce și la dureri mamare. Recomand un control ginecologic. De exemplu, poți avea un chist mare care secretă hormoni (durere de sâni) și apasă pe vezică.
Am 24 săptămâni și 2 zile de sarcina, am fost la control acum 2 zile și mi s-a spus ca este totul in regula, dar parca de-atunci nu o mai simt atât de activa pe bebelina mea. Ar trebui sa îmi fac griji? Niciodată nu se poate garanta că bebe o să fie bine până la capăt. De obicei, sarcina evoluează fără probleme, în special dacă dr. nu a observat nimic anormal. Atât timp cât o simți totuși, e bine. La 25. săpt. e micuță, cât o sticlă de cola. Rămâi optimistă și bucură-te de fiecare picioruș pe care îl simți în burtică.
Sunt dupa o procedura de fiv. La cite zile o sa am simtome de sarcina? Vraeu sa meiontionez ca burta s-a intarit. Burta e mai tare de la tratamentele hormonale. Primele simptome apare pe la 4 săptămâni.
Puteti sa-mi spuneti si mie daca trebuie sa ma duc la doctor pt ca sunt îngrijorată. Astăzi dimineață, după ce am fost la toaletă, am avut o scurgere roz. Am 18 saptamani. Sângerările mici nu impun probleme în sarcină. Dacă îți faci griji, poți merge la un control medical. Să eviți contactul sexual, și ar fi bine să îți iei concediu medical vreo săpt.
Sora mea tocmai a aflat, prin intermediul unui test de sarcina, ca e însărcinată, insa medicul ginecolog spune ca la ecograf nu se vede nimic, desi si analiza beta hgg a confirmat prezenta sarcinii! E posibil din cauza vârstei sarcinii sa nu se vada ecografic? Ultima menstruatie fiind 27.11.2018. Sau posibil extrauterina? Sarcina trebuie să se vadă la 6 săpt (are deja). Ori e vorba de extrauterină, ori e sarcina de fapt mult mai mică, ori nu s-a dezvoltat sarcina suficient, și o să o elimine la următoarea menstră. Sunt necesare cel puțin 2 teste Beta-hcg ca să se orienteze medicul în ce direcție merge.
Am un bebe in varsta de 3 luni, iar de la 2 săptămâni ni s-a spus ca are hidrocel. Mergem pe fiecare lună la control sa vedem cum evoluează. Doamna Doctor ne-a zis ca, daca pana la vârsta de un an nu se absoarbe, lichidul trebuie operat. Credeți ca am putea scăpa de operație? Da, de obicei se resoarbe de la sine. Mai așteptați, la o adică puteți merge mereu pentru a doua părere, la un chirurg pediatru.
Aş dori să vă întreb dacă anticonceptionalele pot provoca stări de nervi şi oboseală în exces. Am născut acum 3 luni şi ca metodă contraceptivă pentru moment am ales anticonceptionalele, problema e că, de când le iau, sunt foarte nervoasă, nu mă pot controla, şi se întâmplă din nimicuri, abia pot să ma ocup de bebe. Plus ca, oricât aş dormi, sunt mereu obosită. După ce am născut, cauza oboselii a fost lipsa de fier, acum analizele sunt bune, dar oboseala tot nu trece. Nu ştiu ce ar trebui să fac. De obicei, anticoncepționalele ar trebui să calmeze starea de spirit. Tu ai putea fi doar stresată. Stresul (ai un bebe mic) și somnul inadecvat, duc la stări de hiperiritabilitate. Pe Youtube sunt multe filmulețe cu sfaturi despre cum să reduci stresul din viața ta, niște exerciții de meditație. Discută și cu prietenele tale care au copii, pentru că poate descoperi unde sunt probleme. Nu strică să lași pe bebe la bunici pentru o zi, și să te relaxezi fără griji.
Locuiesc in Germania, sunt insarcinata, iar acum la 25 de saptamani trebuie sa fac testul pt diabet. Ginecologul mi-a dat reteta sa iau din farmacie 50g de glucoza, si sa il beau la 10 dimineata, apoi la 10:30 am programarea, iar la 11:00 a zis ca imi ia sange. Intrebarea mea este: e normal asa cum procedeaza dansul? Pt. ca am auzit ca la alte femei le ia sange inainte si dupa ce bea glucoza, si ca o primesc de la cabinet, nu trebuie sa o cumpere ele, si as mai vrea sa stiu in cati ml de apa ar trebui dizolvată? Da, testul OGTT cu 50g Glucoză e acoperit de casa de asigurări, și nu trebuie tu să plătești. Nu contează în câți ml dizolvi. Ajunge un pahar, gramajul e același de glucoză. Nu se ia înainte sânge la testul de 50 (doar la 75). Rediscută problema cu ginecologul tău.
Am mai intrebat si acum o saptamana însă nu mi s a răspuns. Am născut acum 6 luni. Urmez cu anticonceptionale Cerazzete. De 3 luni de zile am mici scurgeri ca la menstruatie care tin 3 zile. În timpul actului sexual am dureri. De la ce poate fi? Răspund la toate întrebările, poate nu ai găsit răspunsul în pozele de acum 6 zile. Dereglările de ciclu sunt normale după naștere, chiar dacă iei anticoncepționale. Durerile la actul sexual pot avea legătură cu cusătura după naștere sau e vorba de infecție ovariană. Pentru ambele probleme trebuie consult ginecologic.
In loc de aspirin cardio pt problema cu trombofilie mi-a dat altceva, Thrombo ASS. e bun? Sa continui sa le beau sau doar cand raman insarcinata? Cele două preparate sunt identice. Ia medicația conform indicației medicului tău, că el e responsabil. Eu le recomand doar cânt se pozitivează testul de sarcină.
Sunt insarcinata in 28 de saptamani si de cateva zile am o durere de spate, dar mai mult in dreapta, parca ar fi un junghi. In pat, cand ma pun, am o groaza la cat de tare ma tine. Doctorul a zis ca e din cauza burticii, findca creste si din cauza greutatii sunt aceste dureri. Da, unele femei sunt mai sensibile și au probleme mari de coloană în sarcină. Nu e grav, însă trebuie ulterior să excluzi staza renală. Ajută masajul și mișcarea (Yoga, aerobică în apă).
Am un chist ovarian hemoragic. Mi a apărut după naștere, descoperit în iulie cu reevaluare peste 3 luni, și iată, după 6 luni, ca nu m-am dus la dr, am dureri ca de menstruație, mai ales la jumătatea ciclului, in săptămâna ovulației, intuiesc. Azi am programare la eco dar as vrea sa știu dacă cineva s-a tratat și fără operație. Avea 4 cm atunci. Un chist care persistă și nu trece după terapie hormonală, ar trebui operat. E alegerea ta dacă faci operația sau nu, însă slabe șanse să mai remită de la sine, odată ce pielea chistului s-a întărit în timp.
Am nascut de 9 luni prin cezariana. La 3 luni de la nastere, s-a spart un chist pe ovarul stang si a sangerat pana hemoglobina a ajuns la 8, si am lesinat. S-a decis si intervenit chirurgical asupra ovarului, facandu-mi „ovarorafie”. De atunci, in fiecare luna in perioada ovulatiei, am dureri de ovare si stare de slabiciune si ameteala. Este normal? Se intampla sa existe astfel de simptomatologie in aceasta perioada sau este cazul sa merg la spital? Mentionez ca experienta a fost tare neplacuta, si ma sperii la fiecare durere destul de tare. S-ar putea ca durerile să fie și mai mari, odată ce ovarul a fost operat. Stările sunt normale pentru unele femei. Recomand tratament hormonal pentru reducerea simptomelor. Cred că asta o să te ajute. Chisturile pot recidiva, și din păcate se poate repeta problema.
Tocmai am descoperit ca am uteru arcuat. Cat de mult poate afecta urmatoarele sarcini? Mentioned ca am a 2a sarcina, in jur de 10 sapt. Un uter malformat are risc de avort. Pentru că deja ai un copil, nu cred că o să îți impună multe probleme. Nu îți fă griji.

Răspunsuri Facebook 11.01.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!

 

Sunt insarcinata în 23 de săptămâni și simt niște înțepături în vagin de câteva zile. Se poate sa fie fulger vaginal? Sunt de intensitate mica și diferite fata de momentul în care lovește bebelușul. Menționez ca e prima sarcina și am colul scurt, de 2.7. Acele înțepături sunt normale, și sunt datorate întinderii ligamentelor uterine. Dacă ai colul scurt, mergi la controalele regulate să vezi evoluția.
Sunt însărcinată în 26 saptamani, am fost la controlul de rutină si se pare ca am anemie. Dr. a cerut inca o analiză, ca sa fie sigura ca nu a fost o greșeală a laboratorului. La control bebe e bine. Pana imi ies analizele, e vreun risc pentru bebe? Mentionez ca si eu ma simt bine. Nu am absolut nimic din stările anemiei, si nici nu e prima dată când mi se gaseste anemie. Foarte multe gravide au anemie, și o suportă bine. Însă la valori de sub 11g/dl ar trebui să se înceapă încetul cu suplimentarea cu Fier, ca să nu fii anemică pe timpul nașterii. Bebe e ok, dacă anemia ta nu e gravă.
Doamna Doctor as vrea ceva păreri,detalii despre eclampsie. Pe data de 22.12 am nascut natural cu epidurala un băiețel perfect sănătos,imediat după naștere au început niște dureri de cap din ce in ce mai insuportabile, pe data de 24 am intrat în coma pana pe data de 28 dec, plus un drenaj la cap, a urmat dupa o sapt de recuperare cu tratament. In momentul de față sunt tot in recuperare dar acasa. Pe toată perioada sarcinii nu am avut probleme cu tensiunea sau cu alte analize totul a fost ok. De la ce credeti ca a pornit totul? Eclampsia înseamnă hipertensiune arterială plus convulsii, și poate apărea din senin. E de obicei o reacție imunologică, care apare ori înainte de naștere (des), ori în timpul travaliului, ori după naștere. În scrisoarea ta scrie că au lezat dura când au făcut epidurala, și de aceea ai avut cefalee postepidurală. Apoi ai avut convulsii – poate nu își amintești. Au găsit și edem intracranian, de aceea ai avut acea sondă de măsurat presiunea. Este o boală rară și deseori mortală, și foarte bine că au avut grijă de tine. După cum am spus, apare de obicei din nimic, iar tensiunea crescută poate persista o vreme – bine că iei medicație. Îți urez multă baftă cu recuperarea și cu bebe:). Îți recomand să nu fii singură acasă, pentru că poți avea din nou convulsii în primele săptămâni. La a doua sarcină se poate repeta, așa că medicii o să aibă mai multă grijă de tine.
Acum 3 ani de zile am facut un avort. De un an încoace tot incerc sa raman insarcinata si nimic.Tin cont de zilele de ovulatie, am facut control ginecologic in care mi s a spus că sunt perfect sănătoasă, dar copilul tot nu apare. Azi am incercat cu o nouă programare, alta parere din partea unui medic ginecolog, in care mi a recomandat Histeroscopie, in concluzie o rană în uter si membrana aproape ca nu mai exista fiind foarte subtire, si nu pot tine o sarcina .Adaug si ceva poze,pt ca eu nu am inteles nimic Endometrul arată normal. Șansele sunt slabe ca să ai probleme din cauza avortului de acum 3 ani. E altceva la mijloc. Dacă tot faci histeroscopie, poate faci și histerosalpingografie, ca să vezi starea trompelor. Aici ai investigațiile necesare: https://drlaurastirbu.com/2017/11/01/cum-sa-obtii-o-sarcina/
Am câteva zile de când am pierdut sarcina la 6 săpt. A doua zi am facut analiza BetaHcg si am avut valoarea de 5500, urma să repet peste două zile,însă în acest interval am eliminat sarcina pe cale naturala. Dr. imi spune ca aceasta sarcina s-a oprit din evoluție din cauza hipotiroidiei, însă pe mine ma neliniștește altceva. Eram răcită, si am mers la farmacie sa cer ceva ce pot lua in sarcina, iar farmacista mi-a dat vit. C de 1000 mg. Am luat 2 zile inainte de a mi se intampla această tragedie. Pe prospect nu scria ca ar fi contraindicată in Sarcina, dar de cand am pierdut sarcina am cautat pe net si am gasit această informație cum ca ar produce avortul spontan, pt ca doza pt gravide este de maxim 100 mg pe zi. Credeti ca aceasta ar fi cauza pierderii sarcinii? După 2 doze asa mari? Știu că e greu să accepți pierderea unei sarcini, și mai toți caută un vinovat. Majoritatea avorturilor spontane apar așa, pur și simplu. De aceea, îți recomand să îți iei timpul pentru a plânge după bebe, însă fără să îți mai faci aceste gânduri. Uneori nu merge. O să mai ai 10 copii sănătoși după aceea. Fi optimistă pentru următoarea sarcină! Aici e un articol despre avortul spontan, poate te ajută: https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Am 34 de saptamani,si de aseara ma inteapa sub burta in partea stanga, foarte tare, nu am avut asa intepaturi pana acum. Oare sa imi fac griji? Am fost la control zilele trecute insa nu mi-a spus nimic ca e de bine ca e de rau, doar CTG si control jos. Desi ultima data mi-a spus ca trebuie sa imi faca ecografia de trimestrul 3 dar nu a facut-o si urmatorul control il am la 37 de saptamani. Oare nu trebuia facuta ecografia? Sa il masoare pe bebe, cantareasca? Partea de sus a burtii in zona stomacului e mereu amortita, daca pun mana e ca si cum as fi fripta si daca ma ciupesc sau ceva nu simt, si ma doare foarte tare si ma inteapa, pana acum ma durea cand stateam pe partea dreapta sau stanga acum si daca stau in picioare ma inteapa rau si ma doare. Doctorita mi-a spus ca e normal si sa port un corset dupa ce nasc,dar problema e ca pana atunci ce sa fac, ca nu pot sta in pat. Cred că la tine stă bebe foarte ciudat, și de aceea te doare. Apasă pe orice în burta ta – coaste, organe, nervi. Ajută uneori să îi schimbi poziția, dacă faci un pic de mișcare – rotații de bazin, de exemplu, ca să iasă cu fundulețul din acel punct. Rar ai durerile din cauza coloanei, pentru că se apasă pe un nerv. Vezi cum ești, dacă cineva te masează pe spate (poți sta pe marginea patului, sau în laterală pentru masaj)Corset nu trebuie să porți, nici înainte, nici după naștere.
La un ciclu de 28 zile, perioada fertila ar trebui sa fie in perioada 9-14 ale CM (in ziua 14 sa fie ovulatia – aproxim) nu? Este posibil sa se produca mult mai tarziu? De la inceputul CM pana acum cateva zile, cand practic s-a incheiat perioada fertila, nu a fost nicio secretie (secretia a aparut abia ieri). In perioada fertila, adica in zilele 26.12-01.01 am resimtit mici intepaturi (dureri de spate, de burtica). Teoretic, ovulația e în ziua 14. Practic, în fiecare ciclu poți avea surprize. E bine că urmărești secreția. Cel mai sigure sunt însă testele de ovulație. Acele înțepături ar fi putut semnaliza ovulația, când se sparge oul în burtică.
Cumnata mea are un retard. În vârstă de 33 de ani. Nu a întreținut relații sexuale cu nimeni. Posibil din aceasta cauza sa aibă și menstruația neregulata? Adică are și de 3 ori pe luna. Dereglările de ciclu nu au treabă cu sexul. Retardul mintal se asociază și cu alte probleme fizice, inclusiv tulburări hormonale. De asta are probleme. Ciclul se poate controla cu hormoni. Pentru că e greu să ia mereu pilule, cel mai bine ar fi la ea preparat cu progesteron tip implantat subcutan (ține efectul 3 luni).
La cat timp dupa operatia de cezariana (eu am 7 luni si jumatate) pot face niste analize hormonale? Doresc sa fac deoarece inainte sa pot ramane insarcinata am avut multi ani testosteronul si prolactina marite si ceva probleme la estradiol. Poți să le faci, însă dacă nu ai simptome, sau nu vrei un nou bebe așa de curând, nu se merită să le faci acum.
Am născut acum 6 luni. Medicul a recomandat sa iau anticonceptionale Cerazzete. De 3 luni, am de 2 ori pe lună mici sangerari, dar nu sunt ca la menstruatie. Ci doar câteva picături pe zi timp de 3 zile. Medicul cu, care am născut a spus că e normal. Însă, sunt cam neliniștită. E normal să ai dereglări de ciclu după naștere, iar cu Cezarette vei avea menstruații mai reduse cantitativ. Nu îți fă griji. Sfat: dacă vrei să nu mai ai menstră, ia Cezarette în continuu.
Am simptomele unei sarcini, mi-am făcut test dar nu mi-a ieșit nimic, iar pana săptămâna viitoare ce am programare nu aș vrea să stau stresantă, că nu știu ce e. Eu sângerez abundent în timpul actului sexual, care ar fi cauzele și ar putea avea vreo legătură cu sarcina? Dacă îți faci griji, mai repetă un test la 3 zile. Sângerarea la contact poate fi dată de modificări la nivelul colului uterin. Medicul o să se uite la col prin examinarea cu valve. Să nu uiți să îi spui de aspectul ăsta.
Am facut chiuretaj uterin hemostatic şi biopsic, am anemie, mi-a recomandat tratament pentru anemie , multivitamine si duhpaston inca trei luni.  Dr. a zis ca daca nu se opreste sângerarea, grabeste operatia. Este bine operație? Dacă sângerarea nu se oprește, e indicată o nouă intervenție, în special dacă ai deja anemie.
Luni mi s-a facut chiuretaj, fiindca am pierdut sarcina. La cateva ore a inceput durerile sub burta si de mijloc, mai rau ca la menstruatia normala .În prima zi am sangerat f mult pana noaptea a doua zi mai putin iar astazi tot mai am sangerari si incep sa aiba si miros. Este normal asa ceva ?inca la spital nu pot ajunge pana vineri din cauza ca sunt internata cu fetita in spital. Dureri mari și secreție vaginală cu miros – posibil infecție. La spital o să facă analizele de rigoare. Să mergi cât mai repede.
Am nascut cu 9 ani in urma, dar inca mai am lactatie intr-unul din sani. Mentionez ca am întrebat medicul si a spus ca nu am de ce sa imi fac griji. Este normal?Ar putea avea consecințe? Secreția aceea trebuie analizată – extrem de rar nu e lapte, ci un semn al altei boli. Dacă e lapte, e ok, însă trebuie stopat ca să nu se ajungă la infecții în timp. În sânge trebuie testată prolactina.
Sunt însărcinată in 26 de săptămâni. Am o ușoară trombofilie (gena PAI-1 modificata) și hashimoto, nu am hemoroizi! Îmi tot ies hematii în urina deși am urmat tratament! Care ar putea fi cauza și ce as putea sa fac sa nu mai fie? Hematiile în urină ne semnalizează starea rinichilor și a vezicii. Ori ai infecție, ori ai nisip care irită căile urinare. Recomand: ecografie de rinichi, Kreatinina în sânge cu proteine totale, sediment urinar și urocultură.
Sunt insarcinata in 26 sapt, acum 3 sapt am sangarat f. putin si m-au internet in spital: un mic hematon pe care la am eliminat cantitativ foarte putin, fara nicio durere. Dupa o zi de trat nu am mai avut nimic. Azi dimineata, iar un firicel de sange inchis la culoare, fara dureri sau altceva. Copilul misca. E posibil sa se fi format alt hematom? Ori e un nou hematom, ori curge încă din hematomul vechi. Odihnă la pat, fără relații sexuale. Atât.
Cât este de grav sa descoperi ca ai un polip in timpul sarcinii? A apărut așa, din senin ,sunt însărcinată în 17 săptămâni, am facut controale (din prima luna), ECO in fiecare luna, analize. Până acum câteva zile nu aveam nimic .Acum sangerez putin dimineața și cam atât. Nu știu dacă e vorba de polip (bucată de carne). Nu apare din senin – o explicație ciudată. Se poate să sângerezi pur și simplu, că uterul are multe vase de sânge mici, care uneori se rup. Nu îți fă griji.
Am facut morfologia fetala de trimestrul II si am citit pe foaie :”gusa absenta”. Doctorul mi a spus ca concluzie a morfologiei ca este totul ok, insa sunt nelinistita de acea „gusa absenta”. Ce inseamna asta? Dvs ce spuneti? E ok dacă nu are gușă – adică probleme cu gâtul.
Am nascut prin cezariana de curand, iar de ceva timp am observat ca am scaun cu sange, nu mult, dar este. Poate fi din cauza operatiei? Hemoroizi? Sau altceva? Pot fi hemoroizi sau fisurp anală. Dacă te deranjează, trebuie un consult medical.
Luna aceasta ciclul menstrual a venit la 26 de zile si a durat 4 zile. Insa luna aceasta a fost o cantitate cam mare de sange in primele 2 zile in comparatie cu lunile trecute. Ce credeti ca poate sa fie? Dereglările menstruale ocazionale sunt normale. Dacă îți faci griji, poți merge la un control ginecologic (poate să fie și un chist, de exemplu).
Iau Cezarette, cele de 28 de pastile. Se face pauza de 7 zile după ce se termina blisterul sau nu? Menționez ca iau din luna Octombrie și de atunci nici CM (exclusa sarcina) Depinde ce vrei: vrei să ai menstră sau nu? Dacă da, atunci iei doar 21 de pastile, 1 sapt pauza, apoi iar 21. Dacă nu vrei menstră, ia tabletele fără oprire. E ok.
Am nascut prin cezariana in urma cu 18 luni. Prima menstruatie dupa nastere a fost acum 3 luni, dupa care nu a mai revenit. De trei zile insa am secretii maronii spre rosu, fara alte simptome. Precisez ca alaptez. Secretiile sunt motiv de ingrijorare? E perfect normal să ai dereglări menstruale când alăptezi. Sună totul foarte bine.
Aseara am aflat ca sunt insarcinata! Am 4saptani si 2zile!(am facut beta hcg). Noi pe data de 23ianuarie plecam in Thailanda si o sa stam 8 nopti! Am tot auzit ca este o mare problema daca zbori cu avionul in primul trimestru de sarcina (12h este zborul)! Si ca in Thailanda este problema cu Zika! Ce ma sfatuiti sa fac? Pot sa merg sau sa renunt la vacanta? Pot sa ma dau cu autan tropical ca sa ,,stea tantarii ,, la distanta de mine? Felicitari! Zborul nu e o problema, cat despre Zika, este la latitudinea ta ce vrei sa faci. Nu vreau sa te sperii, dar pentru ca e o sarcina incipienta, se pot intampla multe pana sa pleci in vacanta. Discută cu soțul și mergi la un nou control ginecologic înainte să decizi ceva.

Răspunsuri Facebook 03.01.2019

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe
  • Mersi mult! Sănătate!
Am luat de curând antibiotic pentru o problema dentară. Am început sa am mâncărimi și usturimi in zona intimă, deși am luat Flucoric. Ma spăl cu gel intim Beliema și calmează doar pe moment. Flucoric ar fi trebuit să ajute. Gelurile intime pot agrava situația, pentru că nu lasă pielea să își revină. Recomand să te speli doar cu apă. Dacă nu se ameliorează în două zile, ajută cremele cu antimicotic – de exemplu cu Clotrimazol.
Am intarcat copilul, pe timpul alaptarii am inceput sa iau Cezarette. Cand termin blisterul pot sa continui cu Regividon? (astea le am luat de cand ma stiu). Mentionez ca de cand iau Cezarette, menstra nu mi-a mai venit de doua lui, ca de doua luni am inceput sa iau. Cezarette poate duce la lipsa menstruației, deci nu e anormal. Dacă ai înțărcat, poți lua ce anticoncepționale vrei, dar anunță și medicul tău ginecolog de intenția ta.
Sunt mamica si imi alaptez bebele la piept de 6 luni. Cand a implinit 5 luni, mi-a venit ciclul menstrual si a durat in jur de o saptamana, dar luna asta a intarziat destul de mult, si desi am facut doua teste, a iesit rezultatul negativ. As vrea sa stiu daca e normal sa intarzie atata si daca sa merg la un control. Dereglările de ciclu sunt normale în alăptare. Nu e necesar un control.
Un Copil de 2 ani a aruncat spre mine un bibelou de la aprox 1,5 m dar m-a lovit in burtica ( sarcina 12 s5 z).  Cât e de periculoasa lovitura? Uterul iese din pelvis pe la 16 săpt. Până atunci e protejat de bazinul osos. Nu e nicio problemă.
Sunt însărcinată în 11 sapt si 4 zile si am folosit crema depilatoare pentru zona fetei (mustață). Îl afectează asta pe bebe? De obicei, aceste creme nu trec în sânge (depinde ce produs ai folosit). Datorită hormonilor, o să fii mai sensibilă în sarcină și pot apărea reacții urâte la aceste produse. Mai bine folosește ceara.
Pe 17 decembrie am făcut embolizare ptr 2 fibroame uterine (după m-am simțit destul de bine). La recomandarea medicului am luat antibiotic -10 zile și antiinflamator -14 zile. După 2 zile de la terminarea antibioticului am început sa ma simt foarte obosita, epuizata chiar. Oare este normala aceasta oboseala? As putea sa iau niște vitamine? M-ar ajuta? Antibioticul nu are legătură cu starea ta. Corpul are nevoie de ceva vreme până să își revină, acel țesut mort trebuie prelucrat de organism. Vitaminele ajută, dacă lipsa lor e cauza oboselii tare. Dacă nu te simți bine, dacă apar grețuri, febră, poți reveni la un control.
Pe data de 18 decembrie am avut menstruatie care a tinut 4 zile (durata ciclului este de 29-30 zile), pe 25,27,29 decembrie am avut contact sexual. Pe data de 31 decembrie am observat pe o scurgere maronie. Nu iau anticonceptionale, noi ne dorim tare mult un bebe .Ce credeti ca ar putea fi? Sunt tare îngrijorată. Teoretic, nu poate fi vorba de spottingul de ovulație, și e prea devreme pentru sângerarea de implantare. Cred că e doar o simplă sîngerare intramenstruală. Dar bebe poate apărea oricând, cine știe. Sper să ai noroc luna asta.
Mie mi-a venit ultima menstra pe 19 decembrie si s a încheiat pe 24 decembrie. Pe data de 1 ianuarie am avut niste scurgeri de sange, iar spre seara am avut usoare dureri de menstruație. Daca imi puteți spune de ce sau câteva sfaturi. Dacă acum totul e bine, atunci nu a fost vorba de nimic grav. Sângerările acestea, plus dureri, se mai întâmplă și nu au consecință pentru sănătate.
Iau de 2 luni acid folic si as vrea sa iau si profecund la indicația medicului. Sa le iau pe amandoua? Imi doresc foarte mult un bebe cat mai curand. Acidul folic e vitamina, profecund e preparat naturist care influențează ciclul menstrual. Poți să le iei împreună, dar nu garantează apariția unei sarcini. Îți urez totuși multă baftă!
Sunt însărcinată în 18 săptămâni, iar pana acum nu am avut probleme. De aproape o săptămână am inceput sa ma simt rau, nu pot sta în picioare, ametesc, imi tremura tot corpul si am pulsul marit tot timpul, iar medicii imi spun ca nu am nimic fara ca macar sa primesc o consultatie (în Anglia). Credeti ca este normala starea pe care o am? În trimestrul 2 ar trebui să te simți cel mai bine. Deficitul de vitamine și minerale ar putea fi cauza, pentru că bebe începe să ia din ce în ce mai mult de la tine. Tahicardia este normală în sarcină. Deci încearcă să mănânci cât mai multe legume și fructe. Suplimentează cu calciu și magneziu. Dacă ești obosită, nu te stresa, și ascultă de corp – să ai suficientă odihnă.
În luna lui decembrie nu am avut menstruația, dar tot acest timp tot am avut câte un pic. Acum pe 1 ianuarie mi-a venit, dar foarte mult și cu cheaguri. Înainte de asta mi-am făcut un test de sarcina și a fost pozitiv. Oare sunt însărcinată, dar menstruația o am și acum? Poate fi vorba de un avort în sarcina incipientă. Să suni la medic pentru un control. Aș repeta acum testul de sarcină, pentru că rezultatul e important pentru medic când te consultă.
Am 46 de ani, şi de 7 luni am dereglare mestruala. Am urmat cu tratament Duhpaston 2, dupa 7 luni de tratament, nu s-a reglat nimic. Am 15 zile de sangerare, în fiecare luna. Dr. mi-a spus ca trebuie sa fac biopsie, si nu inteleg ce este. E bine sa fac? Dereglările de ciclu la vârsta ta sunt tipice pentru perioada perimenopauzală. Dacă medicamentele nu te-au ajutat, se recomandă chiuretajul biopsic cu histeroscopie. Se scoate prin operație acel exces de sânge și, eventual, alte țesuturi care au influențat sângerarea (polip). E o operație rapidă, simplă, și care, de obicei, oprește sângerarea. Indicația e competentă.
La cât timp după nașterea prin cezariană putem merge la schi? Aș recomanda în orice caz 3 luni de pauză, când e vorba de sporturi extreme.
Am ajuns de la medic 6/7 saptamani,  am un hematom.Am primit tratament arefam 200 de 2 ori pe zi, si supozitoare indometacin, 50 mg tot de 2 ori pe zi. Sunt putin ingrijorata daca nu o sa afecteze sarcina si de la ce sa facut acel hematom? Sângerările la început de sarcină sunt frecvente. Este vorba de iminența de avort. Vezi în articolul de mai jos. Eu nu sunt fan AREFAM și nu pricep tratamentul cu Indometacin. O fi vreo schemă românească din secolul trecut. Standardul modern în acest caz este administrarea de RĂBDARE. Atât. https://drlaurastirbu.com/2017/10/05/tema-2-avortul-spontan/
Sunt o proaspata mamica, ce a nascut de 10 zile natural. Moasa ce vine acasa, in urma controlului a spus ca uterul mi s-a retras prea repede si ca sa merg la un control ginecologic. E grav dacă uterul nu se retrage la timp. Ce e la tine e perfect. La 10/14 zile, nu ar trebui să se mai simtă uterul. Nu e nevoie de control.
Cât de grav este o tensiune de 127/78 in 31 de săptămâni de sarcina? Tensiunea e normală.
Am recomandare de la medic sa repet Scor Roma, dar acum mi-a venit menstruatia. Îmi puteti spune va rog, e ok sa il fac acum sau sa astept? Nu înțeleg repetarea scorului Roma. Dacă nu îi convine ceva ginecologului, să ia alte măsuri, pentru că nu îi aduce niciun răspuns exact. În urma ciclului, poate dispărea chistul ovarian (doar de aia faci scorul Roma, nu? de aceea, să îl repeți după menstră, dacă încă vrei). Un chist care nu remite nici cu tratament, se operează. Nu ne mai jucăm. Doar biopsia îți spune ce e. Sunt cancere ovariene cu scor Roma perfect.

Răspunsuri Facebook 26.10.2018

Noile răspunsuri la întrebările din ultimele zile!

Apreciezi ceea ce fac? Hai să ajutăm împreună cât mai multe femei din România, promovând sănătatea astfel:

  • dă LIKE la pagina mea de Facebook Dr. Laura Stirbu , pentru a crește vizibilitatea, și eventual o recomandare
  • DISTRIBUIE articolele, video-urile și pozele făcute de mine pe pagina ta, sau pe grupuri de mămici/femei
  • abonează-te pe acest site și pe Youtube , ca să primești imediat noile articole și filmulețe 🙂
  • Mersi mult! Sănătate!

 

Sunt in saptamana 35 de sarcina, al doilea copil. De ieri am observat cand merg la baie, o usoara scurgere vaginala usor rozalie, nu abundenta, ci din cand in cand. Bebe misca destul de bine, alte dureri nu am. E cazul sa merg la medic? Da, îți recomand să mergi la medic ca să fie exclusă, sau ocnfirmată, fisurarea de membrane. Dacă curge lichid amniotic, trebuie să fii internată.
Este normal ca dupa operatia de cerclaj si montarea unui pesar pt. sarcina sa avem contractii si dureri de burta si de spate? Nu tot timpul, dar sunt. Sunt contractii dureroase si nedureroase. Nici nu stiu ce sa mai fac, misca si bebe sunt panicată toată. Am aproape 25 de săptămâni am stat in spital 16 zile, si de 3 zile sunt acasa. Repaos total doar la pat si merg numai la toaleta. Am tratament medicamentos. Da, e relativ normal să ai aceste dureri. Colul e acum legat, și asta poate duce la dureri care nu sunt contracții, de asemenea, pesarul poate apăsa pe nervi și e inconfortabil. Ia tratamentul în continuare și mergi la controale. Își urez multă baftă, să duci sarcina cât mai mult!
Sunt insarcinata in 6 sapt., dar am dureri sub burtica, este normal? Prima programare este pe 28 octombrie, pentru ca locuim in strainatate si sunt mai diferiti decat la noi! Tin sa mentionez ca nu prea am simptome mai deloc, doar sani un pic crescuti, o secretie alba-galbuie,cateodata mici greturi si cam atat! Nu stiu ce sa ma mai fac! Sunt foarte speriata, plus ca anul trecut am avut o sarcina oprita din evolutie la 8 saptamani! Durerile pot fi sau nu de la sarcină. De obicei totul e bine, dar rar poate anunța avortul. Multe nu pot să faci, decât odihnă, eventual magneziu (3 tablete pe zi). Un control mai rapid nu are sens, dacă ai acces așa de greu. Dacă e să fie totul bine cu sarcina, o să fie. Dacă nu, nu schimbă nici medicamentele, nici contactul cu medicii evoluția avortului, pentru că sarcina este prea mică. Îți urez multă baftă cu această sarcină! Odată ce treci cu bine de primele 12 săpt., riscul ca să se întâmple ceva devine mult mai mic!
Sunt mamica de doua luni, acum alaptez exclusiv si des mi se formeaza niste vezicule albe pe varful mamelonului, care se resorb in cateva zile, azi insa mi s-a facut mare cat tot varful si ma doare tare. Ce as putea face acum si pe viitor sa nu mai apara? Unii recomandă să spargi acele mici beșicuțe cu un ac steril. Dar, pentru un sfat mai corect, trebuie să te vadă un consultant în lactație (de obicei este vorba de medicul de familie, ginecolog, moașă). Pentru că nu văd leziunea, nu pot spune mai multe.
Înainte cu 3 zile de CM + perioada CM si dupa (3 zile), am niste mancarimii jos de mor! Am tot schimbat absorbantele, am zis ca fac alergie la ele, am facut si papanicolau si secretia vaginala si au iesit in regula! Ce sfat imi dati? Sună foarte ciudat, însă după ce descrii tu se pare că disconfortul este legat de perioada când corpul tău are cel mai puțin estrogen. Alte cauze le-am exclus logic sau din descierea ta. Încearcă fie cu anticoncepționale (dacă nu vrei acum copii; acestea le recomand, pentru că se dozează cel mai ușor) sau creme locale cu estrogen. Fitoestrogenii cresc în mod natural concentația de hormoni feminini din sânge (se găsesc de exemplu în soia). Însă discută mai întâi cu medicul tău ginecolog, pentru că există pericolul de hiperestrogenism dacă nu iei dozat preparatele.
Sunt insarcinata in 32s, incepand de la 25s sunt mereu tratata cu Antibiotice, ba chiar si internata in spital 5 zile din cauza unei infectii urinare. Precizez ca sunt in UK .
Totuși nu ma simt așa ok in urma antibioticelor, mereu simt ca revine infectia.
Exista vreun risc, e afectat bebele ? Aveti vreun sfat ?
La 32s încă e bebe mic, și orice infecție ar putea declanșa nașterea prematură. Nu îl afectează în mod direct infecția, ci indirect, pentru că prematuritatea are riscurile ei. Trebuie să mergi la controalele medicale indicate, și să faci mereu analiza urinii. Dacă tot nu trece infecția, e ceva ciudat. Înseamnă că poate nu se dă antibioticul conform antibiogramei. ÎNSĂ, să știi că am avut câteva cazuri de gravide care au stat de 3 sau 4 ori internate cu antibiotic pe venă, chiar dacă le-am tratat corespunzător infecția urinară! Uneori, e prea slăbit corpul ca să se apere, odată ce efectul antibioticului dispare 😦 Nu recomand extracte naturiste în sarcină (care, după părerea uor studii, oricum nu aduc niciun beneficiu).
Sunt insarcinata in 19s și 4z si de cate ori beau apa, imi vine sa vars dupa, desi vreau apa si chiar imi place! Oare care sa fie cauza? Greața, vărsăturile și arsurile stomacale sunt destul de comune în sarcină (hormonii sunt de vină). Dacă e așa sensibil stomacul tău, recomand un antiacid (Rennie sau Riopan). Eventual Omeprazol, dacă nu ajută.
Sunt in saptamana 23 de sarcina si il simt pe bebe numai pe partea dreapta si pe mijloc. Niciodata nu l-am simtit in partea stanga. Acum a descoperit buricul dar tot pe partea dreapta se joaca. La cat de micut e, are niste lovituri foarte  puternice si dese. E normal? Da, unii copii au o afinitate pentru un anumit loc. Unii o lovesc pe mami mereu în stomac, și îi provoacă greață. Ce să le faci? :)) Atât timp cât îl simți, e totul perfect.
Sunt însărcinată în 15 săptămâni. La control si eco doamna doctor s-a pronunțat ca o sa avem un băiețel. Chiar nu se poate înșela la această vârstă?  Se obs atât de bine sexul? Uneori poți vedea bine sexul la această vârstă. Eu prefer pe la 18/20 de săpt. Am avut paciente care toată sarcina avuseră ”fete”, iar după naștere au avut o surpriză 🙂 De aceea eu niciodată nu spun că e 100% un anumit sex. Mai repetă eco data viitoare. Însă, odată ce se văd bine testiculele… e băiețel 99% 😀
La un control de rutina si eco pentru bebe mi s-a depistat in placenta un mic lac vascular. Bebe in parametrii (mai mare cu 1 saptamana). Ce inseamna acel las vascular? Afecteaza cu ceva dezvoltarea fatului? Acest lac vascular e o dilatație a vaselor din placentă, și nu presupune riscuri acute. Trebuie doar monitorizat. Atât timp cât bebe e ok, funcțiunea placentei este perfectă.
Am inceput sa iar Cezarette, mai am un pic si termin primul blister, e prima data cand iau pastile. Sa fie de la ele si apetitul sexual? Inainte nu aveam, cautam motive sa scap de sot, acum nu mai am motive si nu-l mai refuz sub anumite pretexte, iar el e nedumerit. Hi, hi 😀 Ce soț norocos ai. Da, poate fi de la hormoni. Atât timp cât tu te simți bine, atunci nu înțeleg problema. La cât mai multe momente faine!
De cateva luni incoace la fiecare menstruatie, in a doua sau a treia zi ma dor ovarele exact ca la ovulatie, cand in dreapta, cand in stanga, presiune jos si balonata. In restul zilelor nu am nici un fel de probleme, am avut si am un ciclu regulat. Disconfortul este normal. Dacă nu ai avut aceste simptome înainte, nu îți fă griji că acum e diferit. Disconfortul la menstruație se va schimba cu anii, depinzând de tratementele pe care le ei, de sarcină, de stres, etc. Le poți regla de obicei cu anticoncepționale.
Unul din gemenii mei in varsta de 1 an face febra de joi, si i-a iesit si o erupție pe corp. Am fost la urgenta de două ori, mi s-a spus ca are rubeola. Am fost trimisă la boli infecțioase, acolo spunându-mi ca nu este rubeola si nici o boala a copilăriei, doar o alergie. Bun! M-au trimis iar la pediatrie in spital, acolo nici un dr nici nu mi-a pus steoscopul pe copil si mi-a dat antibiotic și antitermice. Au spus sa păstrez cu sfințenie confirmarea celor de la boli infecțioase, pt. ca mi-au confirmat că nu este rubeola. Am întrebat dacă pot da antibiotic copilului, daca este aceasta boala a copilăriei, și mi-a spus că nu pt. ca apar complicatii. Copilul meu este oare laborator de experimente?  Imi este teama sa administrez Augumentinul, desi are 8 zile de temperatura. Dimineata mi-a facut 39, simt ca o iau razna. Nu îi curge nasul, nu tuseste, uneori are un plâns isteric ca si cum il doare ceva. Ajutati-ma va rog cu un sfat, o îndrumare. Știu cât e de frustrant să nu primești un sfat medical competent. E și mai groaznic când e vorba de copilul tău. Și eu aș fi fost disperată. Nu e bine să lași copilul cu febră, trebuie măcar paracetamol. Sfatul meu e să revii la pediatru (în cabinet privat sau spital) și să fie căutat după un focar de infecție (oral, auricular, proba de scaun, de urină). Neapărat analize de sânge, ca să se vadă gravitatea infecției. O alergie nu o să dea zile în șir febră. Antibiotic nu aș da fără să fiu sigură că e infecție bacteriană. Ciudat că celălalt copil nu e bolnav. De aceea trebuie mers din nou la pediatru.
Sunt insarcinata in 29s4z si medicul de familie nu stie cand as putea intra in prenatal. Asadar, va rog daca ati putea sa imi ziceti dvs sigur cand as putea intra in prentatal? Ultima menstruatie am avut-o pe 31 martie, iar data probabila e undeva pe 5 ian. Va multumesc! Cum nu știu legislația din RO, un lucru ce ar trebui să știe însă dr. tău, am dat google pe un site de legislația muncii care zice așa: ”Concediul de maternitate poate fi acordat inainte sau dupa nastere, pe o perioada de cel mult 126 de zile, intrucat perioada de prenatal poate fi compensata in parte cu cea de postnatal, in functie de optiunea persoanei sau de recomandarea medicului.

Care este perioada de acordare a concediului prenatal?

Femeia gravida poate beneficia de 63 de zile de concediu medical prenatal inainte de data previzibila a nasterii, dar nu mai devreme de a 84-a zi anterioara acestei date.”

Sper să te ajute 🙂

Herpes la nas in sarcina saptamana 37 si 2 zile! Nu fac febra, nu e mare,nu se vede, doar e acolo de ieri seara si doare un pic nasul. Afecteaza bebe? Nu e primul herpes, fac de copil in nas sau la buza inferioara. Locuim in UK aici la medic/moasa totul e normal si greu iti da antibiotic (ceea ce e bine). Sa il las sa treaca de la sine? Herpesul în sarcină e OK. Ce e important e după naștere. Când ai Herpes, nu adu bebe la fața ta, ca să nu se infecteze. Cremele cu Aciclovir ajută mereu, și nu dăunează fătului.
Sarcina mea dupa menstruatie are 31 de saptamani, iar la ultima ecografie a zis ca bebe arăta de 34 saptamani. Este vreo problemă? Depinde. Dacă bebe chiar e mai mare, atunci ar fi ”plinuț” și trebuie să excluzi un diabet gestațional. Dacă nu ai diabte, atunci ori e eroare de ecograf, ori e eroare de calculare a vârstei gestaționale după ultima menstruație, ori e bebe mai mare că ambii părinți sunt mai mari! (înalți, nu obezi!). Aici mai multe despre diabetul în sarcină: https://drlaurastirbu.com/2018/07/19/diabetul-gestational-si-copii-din-mamici-diabetice/
La prima sarcina placenta s-a desprins (dupa parerea medicului de garda care m-a operat, undeva pe parcursul ultimei luni de sarcina) si odata cu debutul travaliului a aparut si hemoragia (anterior nu am avut dureri, sangerari, ceva care sa-mi dea de gandit ca ceva nu este in regula). Am intrat in operatie de urgenta – uterul a fost salvat, copilul este ok. Totul a culminat si cu o preeclampsie. De la prima nastere au trecut 3 ani jumatate. Ne gandim la al doilea bebe insa cu teama. Ce riscuri sunt avand in vedere istoricul? Ce masuri de preventie sa luam? (PS: Doctorul ginecolog in evidentele caruia ma aflu mi-a dat ok-ul pentru o noua sarcina in urma cu un an si jumatate.) Poți să treci direct la următorul bebe. ÎNSĂ ai risc de preeclampsie mai mare decât mamele care nu au avut asta prima oară. Trebuie să iei Aspirină de când afli de sarcină. Și controale mai dese la medic, ca să se prindă din timp boala. Pacientele bine monitorizate nasc fără mari probleme.
Am 27 de săptămâni, iar bebe cântărește 850g, mai mic cu o săptămână. Momentan iau Actovegin. Oare o sa creasca suficient bebe? voi duce sarcina până la final? Acuma aud de Actovegin, și după ce am citit despre el, eu una nu ți l-aș recomanda, că nu cred că ajută la ceva. Bebe e încă ok. Dacă dr. are frică că bebe nu crește, atunci trebuie să te revadă într-o săptămână, să facă o nouă biometrie. Pentru mine, dacă văd că bebe e mai mic cu 1 săpt., e totul normal. 2 săpt. ar fi problematic. O să crească suficient, greutatea sa este normală pentru acea săptămână! Eu îți recomand să te calmezi, să renunți la fumat (dacă fumezi), și să mănânci sănătos.
Cum pot obține concediu medical cu risc de sarcina? Menționez am vb cu medicul ginecolog, mi-a dat o scrisoare medicala pt. serviciu cu program redus de 6 ore, dar eu doresc să rămân acasă deoarece nu mă simt bine, îmi este foarte rău dimineața și lucrez intr-un depozit unde trebuie sa car anumite greutăți. Am uitat sa menționez că sunt în sarcina in 11 săptămâni. Dacă medicul recomandă, angajatorul este forțat să îți schimbe activitatea de lucru – de exemplu să lucrezi mai degrabă la birou, și nu să faci muncă fizică. Dacă nu te simți bine, ți se poate acorda concediu medical prenantal cât timp ești bolnavă, trebuie doar să îi spui ginecologului. Dacă vrei să nu mai lucrezi deloc, din secunda asta, la fel, medicul ginecolog trebuie să îți facă hârtiile. Asta discuți cu dr. tău.
Tot am auzit in ultima perioada femei care îmi ziceau ca nu este bine sa nasc la 8 luni, mai bine ar fi la 7 sau 9. Și ma frământa rau întrebarea asta, sunt la a doua sarcina și mi-e teama ca am sa nasc mai repede. Am colul uterin scurt, și la prima sarcina am avut la fel, și am născut la 37 de saptamani. S-ar putea acuma la a doua sarcina sa nasc și mai repede? Cel mai bine e să naști când bebe e destul de mare să supraviețuiască, adică după 34s0z, de preferat 37s0z, când nu mai este oficial prematur. Dacă ai născut mai devreme, se poate să naști și acum la fel, dar nu e obligatoriu. Îți recomand multă liniște, nu mai asculta ce spune lumea – doar ce spune medicul tău ginecolog. Pentru mine, din cât ai descris tu aici, nu reprezinți o sarcină cu risc major 🙂
După ce am născut acum 6 luni jumătate, după menstruație am o scurgere de culoare neagră, care durează 2-3 zile. Nu e abundentă. Înainte de naștere nu aveam. Este normal? Iar menstruație tine doar 2 sau 3 zile. Luna aceasta 2 zile m-a ținut. Credeți ca este în regula? Ce analize as putea sa fac ca sa mă asigur că e totul bine ? Cultura de pe col? Totul e perfect. E o mică dereglare hormonală, normală după naștere. Acea scurgere neagră este sânge. Ți s-a schimbat tipul menstruației, și poate să revină în tip la normalul de dinainte de sarcină, sau nu. Ca ginecolog, nu ți-aș face teste speciale.
As dori sa știu o cauza a durerii din partea stângă jos, zic eu sa fie osul pelvian? Dacă ești tânără, mai probabil ovulație. Dacă ești pe la 40 de ani, poate fi diverticulită. Mergi la un control dacă te deranjează.
Am născut acum 5 luni. Pt. o perioada de 2 luni m-a lăsat durerea, acum văd ca este puțin mai intensă. As dori sa știu de ce și din ce cauza. Menționez ca mă doare doar dacă stau efectiv pe tot fundul, dacă mă ridic brusc de jos, dacă stau cumva „cracita”. Pe scurt, spațiul dintre picioare trebuie sa fie strâns nu depărtat. Am născut normal, oare sa fie din cauza aceasta? Este a 2 oară când nasc, prima data nu am avut nicio problema, bebe având la 1 naștere 2730g, iar bebe 2 având 3820g. Sa fie diferența asta sau altceva? Ar putea să fie diferența de greutate. Fiecare sarcină și naștere e diferită. Dacă ai astfel de dureri, poate e o problemă cu coccisul sau articulațiile pelvisului. Îți recomand un consult la ortoped. Cartilajele în sarcină se înmoaie, iar în timpul nașterii bebe apasă pe coccis, ”coada vestigială de maimuță”, și îi schimbă poziția. Astfel de probleme pot apărea și la articulațiile coapsei sau la simfiză. De obicei revine la normal.
Am fost încă de la început diagnosticată cu candida, am mai luat câte ceva prescris de medic dar fără succes, el însă zice să nu îmi fac griji că nu trece bariera placentară, plus că din anumite motive trebuie să nasc prin cezariană. Vreau să știu și părerea d-voastră! Candida nu trece la bebe, iar dacă naști prin cezariană nu o să îl afecteze. Însă nu există să îi spui paciente-i LAS-O MĂ, CĂ MERGE AȘA. Trebuie un nou antimicotic, plus ovule cu lactobacili după. E sigur medicul să e candida? Poate e altceva. Și de ce să faci cezariană? Îți recomand o a doua părere la un cabinet, să te vadă altcineva.
Am nascut de 1 an si 2 luni, imi alaptez copilul. Prima menstruatie a venit la 1 an si 2 luni, dupa ce am intrerupt anticonceptionalele Cerazette. La controlul de un an, am descoperit 2 chisturi ovariene , unul de 5 cm (pe acesta il stiam) altul de 3 cm. De cel mic nu stiam inainte de sarcina. Medicul mi-a spus sa ca pentru tratament trebuie sa nu alaptez. Eu nu vreau sa întrerup, macar pana la 2 ani i-as da. Întrebarea mea ar fi: la ce riscuri ma supun? In aceasta perioada este posibil sa se mareasca ? Mentionez ca am fost la control inante de menstruatie. Ce ma sfatuiti? La tine sunt ciudate 2 chestii: un chist care nu trece, se operează; dacă chistul nu trece cu Cezarette, atunci se operează. Vorbesc de cel de 5 cm, nu de cel de 3, care poate fi și normal. Mai așteaptă câteva luni fără pilule, să vezi cum ești. Dacă nici după aceea nu trece de la sine, se recomandă operația. Nici nu îmi imaginez la ce tratament se gândește dr. tău, de nu poți alăpta. Ai luat deja progesteron, nu se indică estrogen. Mă scarpin după ambele urechi. De așa ceva nu am auzit. Să revii cu informații 🙂
Am avut niste usturimi urâte in zona intima in timpul actului sexual si la urinare, am mers la doctor si mi-am facut test de urina crezand ca am vreo infectie sau sa fi ramas insarcinata, dar mi-au zis ca nu e nici una dintre acestea. (Atunci aveam intarziere a menstruatie de 8 zile) Ok, mi-au trecut acele dureri si mi-au aparut altele, am acele simptome ca inaintea venirii perioadei menstruale (dureri sani, dureri in partea dreapta jos cate un pic etc.) am intarziere a menstruatiei de 10 zile acum. Este normal? Imi va veni? Ai mers la ginecolog sau la medicul de familie? Ți-a făcut eco? Poate fi chist ovarian, infecție la ovare, infecție vaginală. Revino la un control amănunțit dacă îți mai întârzie o săpt.
Am o fetita de aproape 11 luni mănâncă foarte bine, 4 mese pe zi ,doar ca este foarte slabuta zic eu, nu are nici macar 9 kg. Specific ca este foarte activa, nu sta locului deloc, este foarte energică. Un control la pediatru o să te liniștească. Va fi examinată atât fizic, cât și psihic. Poate pentru tine e energică, pentru alții e cuminte 😀 Medicul va decide dacă e în limitele ”normalului”.
Sunt însărcinată în 36 sapt. Am varice pe ambele picioare, mi s-au spart. Eu doresc sa imi faca doamna dr. cezariana pentru a nu intra in alte complicatii.  Dr. nu este de acord cu cezariana, zice ca nu exista un pericol ca am varice, care specific ca sunt cat un deget de mari, iesite in afara. Plus am palpitati la inima, nu pot sa respir uneori cand stau in pat, ma simt foarte rau. Ieri m-am simțit atat de rau, ca am vomat tot din mine. Nu stiu de la ce ma simt slabita, abia astept sa nasc, sa ma usurez. Pentru unele gravide, trimestrul 3 e un calvar. Te înțeleg. Varicele nu sunt indicație de cezariană, însă după naștere se recomandă tratament cu Clexane 6 săptămâni. Palpitațiile la inimă pot fi din cauza nervozității tale. Poți merge la cardiolog dacă îți faci griji. Starea de rău e de obicei ”normală” însă trebuie excluse anumite boli. Dacă nu te simți înțeleasă de dr. tău, mergi la o a doua părere. Sfaturi mai exacte nu îți pot da, că nu te văd eu pe viu. Dar și eu aș încerca, pe cât posibil, să te conving să încercăm nașterea naturală.

Răspunsuri 23.04.2018

(abonați-vă pe site la newsletter ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Ce înseamnă placenta inserată pe peretele anterior si fundic gradul 1? Voi avea probleme la nastere?  Se poate produce o hemoragie in timpul nașterii? Urmează să nasc prin cezariana (3-a operație). Vă multumesc anticipat.

Placenta inserată anterior înseamă că este fixată pe peretele uterin cel mai aproape de burta mamei. Cea posterioră este lipită de peretele uterin cel mai aproape de spatele mamei. Placenta inserată fundic înseamnă că aceasta se regăsește în vârful uterului, în partea de sub coaste, și este în opoziție cu placenta praevia care se inseră jos, direct pe colul uterin.

Pentru o cezariană, placenta anterioară&fundică nu reprezintă un risc crescut de complicații. Era problematică o placentă anterioară care se regăsește în zona eventualei tăieturi. Deci totul e ok în cazul acestei paciente.

Dacă vorbim de gradul unei placente, vorbim de cât de ”bătrână” e placenta. Gradul 0 e la început de sarcină, gradul I în trimestrul II, Gradul II spre sfârșitul trimestrului III, la fel ca Gradul III. O placentă bătrână nu poate aproviziona bebelușul cu suficienți nutrienți. Apare în anumite boli.

 

2. Am 24 de ani, menstruația mi-a venit ultima oara pe 28 martie, iar astazi (11 aprilie) am observat pe chilot o mica scurgere maronie-deschis. Sa fie de la ovulație? Nu e pruriginoasa, nu ma ustura, nu miroase urat. Folosesc exclusiv prezervativul ca metoda contraceptiva. Am mai avut astfel de scurgeri si le-am pus pe seama ovulatiei. Menționez ca am și un ușor disconfort abdominal. Daca se poate sa imi răspundeți, va rog mult, sunt putin speriata. Mulțumesc!

Aceste simptome se atribuie, într-adevăr, cel mai degrabă ovulației.

Pentru o sarcină incipentă, testul de sarcină zice mai multe decât simptomele!

 

3. Buna ziua! In urma cu aprox 2 luni am avut un contact sexual si s-a rupt prezervativul. La foarte scurt timp am luat pilula de a 2-a zi. Am facut primul test de sarcina dupa aproximativ 2 saptamani de la contact si inca unul dupa ce am observat ca imi interziase menstruatia (cu toate ca menstruatia mea nu este regulata, am estimat perioada). In ambele cazuri testele imi spuneau ca nu prezint o sarcina. Intr-un final am inceput sa am scurgeri maronii, dupa care am “sangerat”, insa nu atat de abundent ca de obicei. Este posibil sa se fi manifestat asa de la pastila sau este posibila nedorita (momentan) sarcina?  Va multumesc!

Dacă testul de sarcină e negativ 3 săptămâni de la contact, atunci nu e vorba de sarcină.

Dupa pilula de a doua zi, este relativ normal să apară dereglări de ciclu, după cum este în cazul acestei paciente. Nu recomand această metodă de contracepție urgentă mai mult de 2 ori pe an!

 

4. Buna seara. Am 39 sapt. si dupa monitorizarea de azi doctorul mi-a recomandat sa mi provoace nasterea pentru ca nu ar fi atat de activ bebe. Eu am ales sa merg vineri din nou la monitorizare pentru ca il simt foarte activ. Va atasez o poza . E vreun motiv de ingrijorare? Va multumesc pentru raspuns.

exempluctg.png

Aici articol despre cum se interpretează un CTG: Cardiotokograma în sarcină

Standardele în obstetrică recomandă minim 30 min. de examinare CTG, nu 20 ca în acest caz. CTG-ul e normal, însă nesatisfăcător pentru mine pentru că îmi lipsesc cele 10 min. în plus. Dacă medicul chiar și-ar fi făcut griji, ar fi continuat monitorizarea sau ar mai fi făcut un control într-o oră – nu ar fi recomandat inducerea imediat. În caz ideal.

CTG-ul de sus nu ne dă motive suficiente să inducem nașterea.

Pacienta a făcut bine că a dorit un al doilea control.

 

5. Buna, sunt insarcinata la 6 luni. La ecograf, doctorul a depistat ca fata are o problema la cap si a spus ca nu vede bine ce ii asa ca ma trimis la alt ginecolog. Acolo a vazut ca da, e o problema la creieru mic – lipseste o bucata si lipseste vena ce leaga creieru mic de cel mare. A spus ca nu creierul e problema, ca el se reface, ci vena ce leaga creieru mic de cel mare. Precizez ca eu locuiesc in Germania. Dupa tot felul de analize facute si asteptari toate au iesit bune si medicii au zis ca nu stiu cauza si ca nu au mai intalnit copil care sa se nasca fara acea vena. Copilul are sindromu Dandy Walker. Ce ati putea sa imi ziceti despre el si chiar se poate sa nu il depisteze prin alte analize? Va multumesc.

Aici articol: Sindromul Dandy-Walker

Aici articol ecografie specială: Morfologie

Acest sindrom se poate depista prenatal numai prin ecografie. Foarte bine a făcut primul ginecolog, că a observat ceva ciudat și a dat trimitere la un coleg cu certificare în ecografia specială.

În acest caz recomand pacientei să discute din timp cu un medic pediatru despre problema copilului, pentru că ei pot da mai multe lămuriri, nu ginecologii. Această boală nu ar trebui să pună vreo altă problemă sarcinii sau nașterii naturale. Nu este indicație de cezariană.

 

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE & DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura