Răspunsuri 14.05.2018

(abonați-vă pe site la newsletter ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Buna ziua! Am usturime la urinare. Am făcut saptamana trecuta sumar de urina si urocultura si am nisip la rinichi. Durerile se resimt în interiorul vaginului si cand am scaun. Am luat Nospa si Uscosin supozitor, fara ameliorare. Ce mai pot face? Va multumesc.

O infecție urinară nu se descoperă neapărat la sumarul de urină. Nu cred că pacienta a făcut urocultură (altfel i s-ar fi spus dacă avea bacterii sau nu), ci un examen al sedimentului urinar (care vede ”nisipul la rinichi”). Dacă pacienta ar fi venit în gardă cu aceste simptome de câteva zile, care a încercat să le trateze fără succes fără tratament specific, atunci i-aș fi dat antibiotic. Bineînțeles după un examen ginecologic cuprinzător:) Rareori pot fi și alte cauze.

 

2. Buna! De 2 zile ma doare jos când urinez imi iese ceva alb și destul de mult. Ma doare foarte tare! Ce pot să i-au sa imi treacă?

În acest caz este vorba tot de infecție urinară, însă o formă evidentă. Tratamentul este antibiotic.

Mai rar este vorba de o infecție vaginală care irită orificiul uretral și dă dureri la urinare. Un consult ginecologic și o examinare rapidă a urinei poate da un diagnostic cert.

 

3. Buna. As vrea sa stiu de ce ma doare sub burta si am scurgeri cu sange maroniu inafara menstruatiei?

Ca să răspund cât mai specific, ar fi trebuit să am vărsta pacientei, bolile asociate și detalii despre ciclul menstrual.

Femeile tinere pot avea sângerări la jumătatea ciclului, când au ovulația (plus dureri de burtă). Alte cauze ar fi dereglările hormonale, leziunile vaginale&cervicale&uterine, chisturile ovariene sau infecțiile. De aceea este necesar un control ginecologic amănunțit.

 

4. Buna ziua! Sunt in a 18-a săptămâna de sarcina, la USG mi-au spus ca copilul are distanța dintre ventriculele cervicale de 6,5mm, adăugând ca este dilatata (mare)! Nu stiu ce sa fac, ce sa cred… Am apelat la un alt medic care mi-a zis ca e prea devreme făcută aceasta concluzie! Ce as putea face, o fi așa sau nu! Va mulțumesc frumos!

Din câte observ, totul este normal la această ecografie. Nici la concluzii nu se specifică vreo patologie. Eu cred că pacienta a înțeles greșit ce a vrut să spună medicul. Sau poate doctorul a vrut să o sperie ca să mai facă o dată morfologia. Pacienta poate să o repete, dacă dorește. Eu nu găsesc vreo indicație medicală.

INFO: dacă nu aveți factori de risc și/sau medicul vostru ginecolog nu vede nimic anormal la ecografia simplă, nu recomand morfologia înainte de 24 de săptămâni.

Vedeți aici articole despre Ecografia în sarcină, Biometria fetală și Morfologia fetală (3 chestii destul de diferite).

32294172_1718824288204278_414414127306375168_n.jpg

 

5. Buna ziua. Am 14 ani iar luna trecuta mi-a venit menstruația pe data de 8 aprilie și a durat pana în data de 11. Trebuia sa îmi vina pe data de 3, dar încă nu a venit. Am niște dureri groaznice de burta. Ce poate fi?

Dacă nu e vorba de sarcină, la adolescente e relativ normal să apară dereglări de ciclu, în special în primii ani. Cred că despre asta e vorba aici. Durerile de burtă ar fi mai degrabă un simptom al sindromului premenstrual. Cu siguranță va apărea în curând și săngerarea.

 

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE & DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

Răspunsuri 30.04.2018

(abonați-vă pe site la newsletter ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Iau anticonceptionalele Logest de aproape 1 an. Totul a fost ok pana acum, insa luna aceasta am niste scurgeri maronii sau rosii, destul de abundente, desi eu inca mai am 3 pastilute de luat din folie. Pare a fi ciclu menstrual, cu o usoara durere ca la menstruatie. De aseara ma confrunt cu problema aceasta. Mentionez ca am luat acum 2 zile una din pastile la ora 2:00 dimineata in condiitile in care eu de obicei o luam la ora 20:00. Se poate sa fie aceasta cauza sau nu mai suporta corpul aceste anticonceptionale?

Puțin probabil ca această dereglare hormonală să fie din cauză că pacienta a luat pilula la o altă oră. Uneori corpul reacționează diferit la hormoni după o vreme (există multe cauze, de exemplu luarea sau scăderea în greutate, stres, sport excesiv). Nu e grav. Pacienta trebuie să ia pilula ca înainte, 21 de zile și 7 pauză. Dacă problema reapare, atunci medicul ginecolog ar putea schimba preparatul (doză mai mare de hormoni).

 

2. Buna seara. De cateva luni am scurgeri vaginale dese. Am fost la medic si mi-a dat tratament de doua ori dar tot am scurgeri si a inceput sa ma usture cand urinez. Ce mai pot face?

În primul rând aș face acestei paciente un test rapid de urină. Dacă e pozitiv pentru infecție, se poate pentru început încerca fără antibiotic – multe lichide neîndulcite, produse naturiste, de exemplu extract de merișor. Antibiotic doar dacă simptomele persistă (Urocultura nu e necasară la prima infecție).

Dacă secreția vaginală persistă cu tot cu tratament, ar trebui făcut examinată microbiologic + antibiogramă. Așa putem trata infecția cu un medicament la care microbul este sensibil.

Atenție! UNEORI secreția vaginală abundentă este normală (de exemplu în a doua jumătate a ciclului menstrual).

 

3. Buna seara. Eu sunt insarcinata si am in fiecare zi stari de somnolenta. De azi dimineata am inceput sa iau Elevit 1. Cineva mia spus ca si de la Elevit am stari de somnolenta. Este adevarat?
Foarte multe gravide au stări de somnolență din cauza sarcinii. Nu au nicio treabă suplimentele alimentare.

 

4. Buna seara! Am rezultatul testului Panorama. Ma puteti ajuta cu interpretarea lui va rog? Va multumesc!

panorama

Testul PANORAMA este metoda alternativă AMNIOCENTEZEI (citiți aici despre amniocenteză) și este un test de sânge (al mamei). Este cu mult superior testului HARMONY, după spusele unui renumit profesor german care se ocupă numai de medicina prenatală. Poate detecta atât sexul copilului cât și anumite boli cromozomiale.

În acest caz este vorba de un BĂIAT care are risc scăzut (Low Risk) de a avea boli genetice.

 

5. Buna seara! As dori sa efectuez morfologia fetală de trim. 1 la doi medici diferiți pentru a avea două pareri. Poate afecta într-un fel bebelușul? Mentionez ca sunt la distanță de o zi. Va multumesc.

Aici articole despre Morfologie, Biometrie și Ecografia în sarcină.

Ecografia nu afectează bebelușul. Nu înțeleg de ce pacienta ar merge la doi medici. Gravida ar trebui să aibă încredere în ginecologul ei. Dacă acesta nu îi oferă răspunsurile necesare, de abia atunci ar trebui să se gândească la o a doua părere (care nu este neapărat cea corectă).

 

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE & DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

Răspunsuri 26.03.2018

(abonați-vă pe site ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Buna ziua. As dori sa discut mai multe cu dumneavoastra in legatura cu sarcina mea. Am doar 16 ani și as dori pe cineva capabil să-mi explice ce este bine sau nu sa fac in toata perioada asta. Multumesc.

În primul rând, o gravidă minoră ar trebui să aibă o persoană majoră care să se îngrijească de ea, și care să fie în măsură să îi dea anumite sfaturi. În niciun caz nu se discută despre aceste aspecte cu străini pe internet.

O gravidă minoră TREBUIE SĂ IA CONTACT CU SERVICIILE SOCIALE! pentru că pot apărea diverse probleme, în special juridice.

O gravidă minoră este la risc pentru naștere prematură și copii cu retard de creștere, de aceea va fi monitorizată îndeaproape de ginecolog.

În rest, sarcina se va desfășura ca la oricare altă femeie. Fără alcool, fumat, droguri.

O să postez în curând un articol despre cum trebuie să ne comportăm în sarcină (ce e voie, ce nu, s.a.). Abonați-vă să fiți anunțate când apare.

 

2. Buna ziua. Am 20 de ani si acum un an am avut o sarcina oprită in evoluția in săptămana 8. Cand am fost la ginecolog mi s-a spus ca totul e Ok, si dupa câteva saptamâni aveam sângerări si am aflat ca fătul murise. La chiuretaj mi s-a spus ca era o sarcina extrauterina, lucru ce nu mi s-a spus la primul control. Atunci nu m-am alimentat corespunzător, nici vitamine nu am primit, nici macar acid folic . Acum vreau sa concep iar un bebe si am început sa iau elevit1 . E bine? Care sunt șansele sa pierd iar sarcina?

O întrebare foarte interesantă. Haideți să analizăm fiecare aspect.

Avortul e un lucru neplăcut, însă des întâlnit în obstetrică (aici articol). Se poate ca la controlul de la 5/6 săptămâni ca inima sa bată, și la următorul control să nu mai fie vorba de acest caz.

Nu prea înțeleg partea cu sarcina extrauterină. Cred că pacienta a înțeles greșit. Nu există să pui acest diagnostic în urma chiuretajului uterin.

Alimentația nu contează. Nu influențează rata avorturilor. Aici un articol despre suplimentele în sarcină (nu sunt așa importante precum crede lumea).

Șansele de a avea un nou avort sunt mici. Femeia trebuie să continue să încerce. Am avut mămici cu multe avorturi înainte să aibă o sarcină normală.

 

3. Buna ziua doamna doctor. Va rog din suflet sa ma ajutati va rog dacă puteți suntem o famile si incercam de mai bine de trei ani pentru a avea un copilaș dar din pacate nu vine se pare ca din cauza mea problema e la spermograma. Va rog să-mi spuneti ce sanse avem pentru a avea un copil? mentionez că soției i-au iesit bine toate analizele. va mulțumesc foarte mult si va rog să-mi dati un răspuns.

29633483_1641557282592299_975660321_o.jpg

Rezultatul este normal, după cum se menționează și la CONCLUZII. Problema nu este la bărbat.

Domnul spune că analizele soției sunt bune. Care? Sunt foarte multe analize și investigații prin care trebuie sa treacă femeia. Îi recomand acestui cuplu să meargă la un ginecolog specialist în medicină reproductivă. Aici sunt două articole care au legătură cu această temă: Cum să obții o sarcină și Interpretare Spermogramă.

4. Bună ziua . As vrea sa știu daca e vorba despre o sarcina sau nu. Pe data de 24 martie trebuia sa îmi vina menstruația dar înainte de asta acum o saptamana mi-a curs câteva picături de sânge de culoare roza. Am așteptăm să îmi vina menstruație pe data de 24 și deja a întârziat 4 zile. Am făcut teste de sarcina și au esit negativ. Mulțumesc dacă mi-ați răspunde.

DE REȚINUT, pentru că astfel de întrebări primesc zilnic: DACĂ TESTUL E NEGATIV, 99% nu e vorba de sarcină ci de o dereglare hormonală. Menstra va veni în curând. Dacă nu, încă un test în 3 zile. Doar dacă menstra întârzie 2 luni și testul rămâne negativ, este vorba de amenoree secundară și pacienta trebuie sp se prezinte la medic pentru a i se provoca sângerarea. Uneori e vorba chiar de un chist ovarian care face aceste probleme.

5. Ma puteti ajuta cu un sfat urgent ?Am avut contact sexual cu prietena mea dar fara sa ne protejam. Nu am ejaculat in vaginul ei dar tot imi fac griji la fel si ea. Ce am putea face?

REGULA 1: mereu protecție! (nu garantează mereu ceea ce promite, dar e mai bine decât fără) – repet regula pentru că, deși toți o știu, cam nimeni nu o bagă în seamă fix când este necesară.

Șansele ca o femeie să rămână gravidă sunt mici în această situație. Acest cuplu trebuie să decidă singuri dacă iau vreo atitudine sau nu.

Ce ar putea ajuta: spălături vaginale și, bineînțeles, ”pilula de a doua zi” (chiar și steriletul, dar nu se potrivește pentru acest cuplu).

Pilula de a doua zi se ia o singură dată, în primele 5 zile de la contact. Poate duce la grețuri, vărsături și dereglări hormonale (sângerări abundente sau lipsa menstruației). Acest medicament se ia de la farmacie fără prescripție medicală. Nu recomand acest medicament mai mult de 1 dată pe an.

 

 

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE&DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

Răspunsuri 12.03.2018

(abonați-vă pe site ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Am 25 de ani, am migrena cu aura vizuala și bicuspidie aortica. Momentan folosesc prezervativul ca metoda de contracepție însă doresc să încerc și altceva. Medicul ginecolog mi-a recomandat ca cea mai buna opțiune steriletul cu aur.
Ce alte opțiuni as mai avea? Am citit pe internet ca mai exista și implanturi contraceptive, se pun în România? Mulțumesc anticipat.

Salut. Din cauza patologiilor tale, nu se recomandă decât cu grijă preparate cu estrogeni. Însă poți lua progesteron (acele implantate sub piele, sau sub forma de injecție, care se găsesc și în România) sau sterilet fără hormoni (cu cupru, aur, s.a.).

2. Ce medicamente pot sa iau ca sa raman insarcinata ? De 2 ani incerc si nu raman!

Aici am răspuns în detaliu: Cum să obții o sarcină

Întrebarea aici ar trebui să fie CE ANALIZE SĂ FAC, CA SĂ AFLU DE CE NU RĂMÂN ÎNSĂRCINATĂ, și nu ce medicamente să iau. Din medicamente nu se fac bebe. Medicamentele funcționează doar dacă totul ambii parteneri sunt fertili (într-o mai mare sau mai mică măsură).

3. Buna ziua! Va deranjez cu o intrebare…trebuia sa imi vina menstruatia de marti si nu a venit, asa ca ieri am fost la un control ginecologic. In urma ecografiei pelvine, doamna doctor mi-a spus ca am un chist pe ovarul stang de 5.5mm. Mi-a spus ca imi va veni menstruatia si ca din cauza chistului imi intarzie. Mi-a prescris niste anticonceptionale „Stodette” pe care sa le administrez din prima zi a menstruatiei, 21 de zile cu pauza de 7 zile…Sincer, imi este cam frica sa le iau, pentru ca nu am mai luat niciodata(am 20 de ani). Acum, ceea ce ma ingrijoreaza este ca inca nu mi-a venit menstruatia…Intrebarea mea este daca este posibil ca acest chist sa imi stopeze de tot menstruatia? Sau cat timp, estimativ, mi-o intarzie?

Un chist ovarian poate fi cauza atât a întârzierii menstrei, cât și a sângerărilor excesive. Hormonii pot reduce dimensiunea unui chist, dacă, cauza sa este hormonală.

Nu trebuie să îți fie frică să încerci medicamentele. Eu recomand să se încerce tratamentul medicamentos înainte să se apeleze la operație. Chisturile ovariene trec des de la sine, unele cu hormoni, iar foarte puține ajung la tratamentul chirurgical.

4. Am făcut morfologia de trimestrul 2 la 22 saptamani. Acum am 30 de saptamani si 3 zile. Urmează să merg la morfologia de trimestrul 3 la 32 saptamani. Ideea este ca mie mi s-a depistat inca de la inceput o malformatie a uterului, mai exact:uter septat. Din cauza aceasta era sa pierd si sarcina de 2 ori,având niste secretii maronii. Am trecut cu bine peste ele, urmez tratament de susținere inca de la inceput.. la ultima ecografie, la 27 de saptamani mi-a zis medicul ca este totul bine, dar ca, din pacate, partea dreapta a uterului meu nu functioneaza aproape deloc, pana acum suplimentand cu nutrienti doar partea dreapta, unde este copilul dezvoltat. Mi-a spus ca este posibil ca din aceasta cauza, în ultimul trimestru, fătul poate sa nu ia destul in greutate. (Avea 1100 g). Intrebarea este: daca a iesit totul perfect la morfo de 22 sapt, toate organele fiind dezvoltate, se poate ca acum sa se observe probleme? Adica ele sa nu se fi dezvoltat cum trebuie? Stiu ca sunt un pic paranoică, dar este și primul bebe si tinand cont de problemele pe care le-am întâmpinat pana acum, ma gandesc la orice . Mai am putin pana la morfologie (14 martie), dar ma macină întrebarea.

Dacă la morfologie totul a fost ok, atunci nu o sa apara noi malformatii (atenție că ecografia morfologică nu depistează oricum toate bolile).

Am discutat în următoarele articole despre diferențele dintre MORFOLOGIE și BIOMETRIE.

Ce o să facă în continuare medicul va fi doar BIOMETRIE (nu mai are rost morfologia) și sonografie Doppler. Daca placenta nu poate aproviziona cu nutrienți bebele, atunci acesta nu va lua mult în greutate. Vedeți un exemplu în articolul următor: BIOMETRIE.

5. Am 50 de ani și de câteva luni am sângerări abundente. Mentionez că înainte nu am avut probleme de ciclu. Am înțeles că e normal înainte să intru la menopauză. Ce pot face totuși ca să opresc sângerarea? Schimb zilnic foarte multe absorbante.

În primul rând, control ginecologic. Sângerarea poate fi din cauza dereglărilor hormonale în perimenopauză, sau poate fi vorba de un chist sau uter miomatos. Cu hormoni se pot controla sângerările, însă trebuie înainte un chiuretaj biopsic pentru a exclude alte patologii. Aici mai multe despre uterul miomatos.

 

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE&DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

Răspunsuri 26.02.2018

(abonați-vă pe site ca să primiți următoarele răspunsuri direct prin e-mail! dacă întâmpinați probleme, dați un mesaj la secțiunea Contact)

1. Buna ziua. De curand, am fost la primul control ginecologic, sarcina confirmata in urma unui test de sarcina. Primul copil a venit dupa 5 ani de incercari. A fost o sarcina usoara, fara greturi, cu nastere la 42 saptamani, prin cezariana (anul 2010).. In urma cu 3 ani am avut o operatie pentru limfom si nu a trebuit sa fac citostatice. La doi ani de la interventie, am reluat proiectul cu cel de-al doilea bebe. La primul control ginecologic (20 feb.2018), mi s-a spus ca bebe s-a oprit din evolutie. Prima zi a CM a fost pe 25 dec.2017. Am cicluri neregulate, variind intre 28 si 44 zile. Cica ar fi trebuit sa fiu in saptamana 8 de sarcina si sarcina este de 4 saptamani, in urma unei ecografii transvaginale. Mi s-a spus sa revin la consult dupa 2 saptamani. Mi-e teama, avand in vedere ca ne dorim mult cel de-al doilea copil. La ce ar trebui sa ma astept? Multumesc.

(Cazul este complex, însă pentru că e vorba de primul avort, nu o să spun că este vreo cauză evidentă pentru oprirea fătului în evoluție. Aici e un articol mai cuprinzător.)

Văd o problemă însă cu acest diagnostic: s-a pus după un singur ecograf, când nu se vede mai nimic în uter. Chiar dacă menstra a fost acum 2 luni, la un ciclu neregulat ovulația poate avea loc oricând. Ai fi putut rămâne acum o lună însărcinată și de fapt sarcina e viabilă, însă nu se vede la ecograf. SAU e vorba de sarcina extrauterină.

În momentul de față există astfel 3 diagnostice probabile: ori sarcina e viabilă dar prea mică momentan, ori e extrauterină, ori e sarcină oprită în evoluție.

Eu ți-as fi făcut minim 2 controale de sânge ca să dozez ß-HCG în 2 zile diferite (la distanță de 2 zile). Un control la 2 săptămâni e prea târziu. Dacă e extrauterină se poate rupe și poți sângera cataclismic.

Recomandare: fă-ți acele 2 controale de sânge și revino imediat la medic cu ambele rezultate.

Dacă crește exponențial, e o sarcină viabilă. Dacă nu, la extrauterină se face laparoscopie, la sarcina oprita in evolutie as astepta sa elimini sarcina de la sine pentru ca e mica (fara chiuretaj).

2. Buna ziua, o intrebare am si eu. In urma analizelor profilului Torch,am primit urmatoarele rezultate. Inca nu am ajuns la medic si sunt oarecum nelinistita. Daca ma puteti ajuta, multumesc anticipat!

Anticorpii IgM au în ambele teste un rezultat echivoc, adică nici DA, nici NU. Pentru că Ig G sunt pozitivi, atunci aș spune că nu e vorba de o infecție activă cu Citomegalovirus în sarcină. Rezultatul trebuie discutat cu medicul ginecolog curant. Cine știe, poate recomandă un nou test. Eu nu aș recomanda. Rezultatul e ok pentru mine.

3. Întrebarea mea este: Ureaplasma hominis se tratează? Am făcut deja 3 tratamente cu antibiotic și niciun rezultat. Ce sa fac mai departe? Medicul la care am mers mia spulberat orice speranță.

Articol detaliat: Ureaplasma urealyticum

Ureaplasma răspunde la tratament antibiotic. Dacă infecția reapare, poate e pentru că partenerul sexual nu a fost tratat. La 2 săptămâni de la tratament se analizeaza urina prin metoda PCR pentru determinarea Ureaplasmei si/sau examinarea secretiei vaginale.
4. Buna ziua. Am terminat pe data de 8 februarie pilule in data de 11 februarie am avut contact sexual neprotejat. Exista riscul sa raman insarcinata?
Riscul teoretic este mereu 1% ca să rămâi însărcinată în orice zi a tratamentului cu anticoncepționale (dacă tratamentul e luat corect!). Cine reușește, e ca și cum ar câștiga la Lotto.
5. Am facut un examen de rutina si mi s-a depistat un fibron de 63 / 50 mm , de care nu am stiut. Nu mi-a dat nici o senzatie si sunt foarte suparata ca mi sa recomandat Histerecomie totala cu anexectomie bilaterala. Ce imi recomandati sa fac?
Un fibrom fără simptome NU se operează. Aici articol plus video in care am explicat diferitele operatii.
Eventual se face tratament conservativ pentru micsorarea tumorii.
Dacă pacienta dorește îndepărtarea tumorii, se poate face laparoscopic doar miomectomie (doar fibromul) sau histerectomie totala sau supracervicala. În niciun caz adnexectomie daca ovarele arată bine. Unii medicii lasă chiar și trompele.

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE&DISTRIBUIE pe Facebook!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

Ce este BIOMETRIA fetală + poze

Salut!

Voi vorbi în acest articol despre ce este biometria fetală și ce vedem la ecograf + poze.

Am mai vorbit scurt despre ea în Utilizarea ecografiei în sarcină și Morfologia fetală.

Vă rog dați LIKE și DISTRIBUIE pe Facebook (pagină+grupuri) ca să ajungă informația la cât mai multe femei:) Poate astfel putem să le raspundem la câteva întrebări 🙂 Mersi!

(video va urma în curând)

Prin biometria fetală măsurăm anumite părți fetale și le comparăm dimensiunile cu datele din anumite tabele, conform vârstei gestaționale. Astfel putem determina dacă un bebe crește normal sau are anumite probleme.

Biometria fetală se confundă cu SCREENINGUL pentru sindrom Down sau Morfologia  (majoritatea medicilor ginecologi fac Biometrie și nu Morfologie, iar unii nu știu cum să interpreteze corect măsurătorile pentru sdr. Down!).

morfo 2

Biometria standard cuprinde minim 3 măsurători: BIP, AC și Fe (distanța dintre urechile bebelușului, mărimea burticii și lungimea femurului; se măsoară în centimetri), iar la final putem aproxima astfel greutatea fătului. Se mai poate măsura și HC (mărimea capului, care poate speria uneori unii medici și mămici; nu vă faceți griji; unele mame nasc un cap fetal de 37 cm fără să se rupă jos, pe când altele se rup chiar și cu un cap fetal de 33 cm). La final ori ne uităm pe tabele, ori interpretăm rezultatul automat al ecografului: dimensiunile corespund vârstei gestaționale sau sunt mari discrepanțe?

Eu când fac biometria, aranjez monitorul ca să vadă și părinții și le explic pe unde mă aflu și ce văd. Pacienții ar trebui involvați pe cât posibil în actul medical. Părinții se bucură enorm când înțeleg ce văd la bebe lor 🙂

morfo 4.png

Poze pentru sdr. Down o să le explic în alt articol pe care îl voi publica în curând.

Diferite tabele pentru Biometrie le găsiți online (mai jos un exemplu; unele tabele sunt diferite, făcute de diferiți autori conform altor studii). Ecograful le calculează și le interpretează automat, la final menționând și unde se încadrează copilul în curba de percentile. Dacă este sub 10%, este un copil prea mic, dacă este peste 90%, este un copil prea mare. De obicei acest lucru nu este patologic, însă gravida ar trebui investigată pentru a determina cauzele (bebe mici – de obicei la mamele care fumează, hipertensiune; bebe mari – de obicei diabet gestațional). La diferite biometrii, bebe trebuie să crească proporțional. Dacă nu, atunci se caută cauzele (de obicei probleme de placentă/hipertensiune).

Interpretări fictive, recomandări internaționale:

  1. bebe are vârsta gestațională de 36 de săptămâni; cântărește conform ecografului 2300 g, fiind mai mic decât majoritatea celorlalți bebeluși la această vârstă (media e de ca. 2600 g), încadrându-se în percentila 20% și corespunzând vărstei ecografice de 35 de săptămâni.  REZULTAT PERFECT NORMAL. Biometrie de control în 2 săptămâni.
  2. bebe are vârsta gestațională de 36 de săptămâni; cântărește conform ecografului 1900 g, fiind mult mai mic decât majoritatea celorlalți bebeluși la această vârstă, încadrându-se sub percentila 10% și corespunzând vărstei ecografice de 33 de săptămâni.  REZULTAT ANORMAL. Făt cu deficit de creștere. Se recomandă ecografie Doppler, diagnostic de hipertensiune, controale regulate ale greutății. Dacă analizele sunt patologice și bebe nu mai crește, se induce nașterea mai devreme de termen.
  3. bebe are vârsta gestațională de 36 de săptămâni; cântărește conform ecografului 3300 g, fiind mult mai mare decât majoritatea celorlalți bebeluși la această vârstă, încadrându-se peste percentila 90% și corespunzând vărstei ecografice de 39 de săptămâni.  REZULTAT ANORMAL. Făt macrosom. Se recomandă diagnostic de diabet gestațional, ecografie Doppler și cardiacă, controale regulate ale greutății. Dacă analizele sunt patologice, se poate induce nașterea mai devreme de termen.

REALITATEA: Știți câți bebeluși se nasc peste termen cu greutate sub percentila 10% și sunt perfect sănătoși? Majoritatea. La fel ca și feții macrosomi. Biometria trebuie făcută ca metodă de screening și interpretată din mai multe puncte de vedere. Dacă ne luăm după cărți, 90% și nu 10% dintre sarcini sunt patologice. De aceea un medic bun nu va putea fi niciodată înlocuit de un calculator 🙂

morfo5

Cam atât despre biometria fetală 🙂 Sper că ați învățat lucruri interesante și data viitoare la doctor o să puteți recunoaște ceva la ecograf 🙂

În următorul articol voi vorbi despre debutul nașterii naturale! Când e vremea să mergi la spital? Abonează-te prin mail ca să primești imediat înștiințarea!

Mai ai întrebări? Accesează secțiunea Întreabă sau lasă un comment la articol.

Vezi și celelalte articole+video-uri facute de mine, sigur afli ceva interesant despre evoluția sarcinii!

Sănătate!

 

Ți-a plăcut articolul? Nu uita de LIKE și DISTRIBUIE pe Facebook!

Abonează-te pe acest site și, dacă ai întrebări de ginecologie/obstetrică, accesează secțiunea Intreaba !

Morfologia fetală – de ce se merită, sau nu

Salut!

Voi vorbi în acest articol despre ce e morfologia fetală și ce vedem la ecograf + poze.

Vă rog dați LIKE și DISTRIBUIE pe Facebook (pagină+grupuri) ca să ajungă informația la cât mai multe femei:) Poate astfel putem să le raspundem la câteva întrebări 🙂 Mersi!

(video va urma în curând)

Am observat multe întrebări de la mămici pentru mămici de genul: Ați făcut morfologia? De ce? Se merită?

Majoritatea gravidelor au făcut bineînțeles această investigație, însă nu prea știu de ce. Ideea principală au înțeles-o: vreau să știu dacă totul e în ordine cu bebelușul meu.

O ecografie de morfologie se face pentru a observa dezvoltarea fetală în uter. Se poate face de îndată ce se pot recunoaște distinctiv elementele de bază ale fătului (ca. săpt. 10). Se recomandă efectuarea ei în săpt. 16, pentru că atunci se poate vedea clar structura organelor.

Înainte să mergem mai departe, vreau să accentuez un lucru pe care mulți medici în România nu îl amintesc (conform unui sondaj făcut pe internet): O ECOGRAFIE MORFOLOGICA NU DEPISTEAZA TOATE BOLILE FĂTULUI, oricât de bun ar fi aparatul și/sau medicul. Astfel se pot naște copii cu probleme, deși părinții au făcut toate investigațiile posibile. Uneori nu se determinü corect nici sexul copilului.

morfo 1

 

Bineînțeles că există și alte patologii decât cele menționate în grafic, însă mult mai rare.

 

morfo 3Dacă anumite aspecte ale morfologiei sunt anormale, recomand pacientelor să meargă cu rezultatul la un expert in ecografie și medicină prenatală (dacă ecografia nu a fost făcută la un astfel de medic). Unii ginecologi se grăbesc să indice întreruperea de sarcină, chiar și atunci când de fapt bebelușul nu are o afecțiune incompatibilă cu viata. Mămici, nu vă speriați! Mergeți la o părere competentă (pentru că nu orice ginecolog este expert în medicina prenatală). Des este vorba de un diagnostic pus eronat, la un bebeluș perfect sănătos. Îmi e rușine să recunosc faptul că există astfel de colegi, însă eu consider că pacientele și pruncii lor sunt cei mai importanți, de aceea trebuie știut acest adevăr inconfortabil pentru unii (o prietenă de a mea a fost trimisă să avorteze pentru că bebe ”cică” avea sindrom Down; bine că m-a ascultat și nu a avortat; are un bebe perfect sănătos acum).

Multe boli fetale se pot trata cu succes prin chirurgie fetală sau chirurgie pediatrică, așa că toate cuplurile afectate ar trebui să discute cu medicii care fac aceste operații, pentru a afla ratele de succes, beneficiile și riscurile operației. Un bebeluș cu probleme nu trebuie neapărat avortat, iar niciun cuplu nu ar trebui forțat să ia această alegere! Fugiți de medicii care vă obligă să faceți acest lucru. Nu văd pacienții ca oameni, ci ca diagnostice din cărți.

Morfologia a nu se confunda cu SCREENINGUL pentru sindrom Down sau Biometria (de fapt majoritatea medicilor ginecologi fac Biometrie și nu Morfologie, iar unii nu știu cum să interpreteze corect măsurătorile pentru sdr. Down). Vedeți aici articolul cu Biometria fetală.

morfo 2

Poze pentru sdr. Down o să le explic în alt articol pe care îl voi publica în curând.

Cam atât despre morfologia fetală 🙂 Sper că ați învățat lucruri interesante și data viitoare la doctor o să puteți recunoaște ceva la ecograf 🙂

În următorul articol voi vorbi despre debutul nașterii naturale! Când e vremea să mergi la spital? Abonează-te prin mail ca să primești imediat înștiințarea!

Mai ai întrebări? Accesează secțiunea Întreabă sau lasă un comment la articol.

Vezi și celelalte articole+video-uri facute de mine, sigur afli ceva interesant despre evoluția sarcinii!

Sănătate!

 

Ți-a plăcut articolul? Nu uita de LIKE și DISTRIBUIE pe Facebook!

Abonează-te pe acest site și, dacă ai întrebări de ginecologie/obstetrică, accesează secțiunea Intreaba !

Răspunsuri 12.02.2018

1. Este normal sa am durerii insuportabile de burtă, nu zilnic, dar uneori?

Aceasta este cea mai des pusă întrebare unui medic.

Răspunsul: depinde la ce te referi. Aș avea nevoie de mai multe informații.

Deseori, și nu e o glumă, pacienții/pacientele care au așa ceva suferă de… constipație. Ceva prune uscate și o vizită la toaletă rezolvă problema.

Vă rog puneți întrebări mai specifice, dragi cititori:)

2. Vreau un bebe. Cum pot să îmi calculez exact data ovulației dacă am un ciclu de 31 de zile?

Aici am un articol detaliat: Cum să obții o sarcină.

La un ciclu de 28 de zile, ovulația pică in ziua 14 – standardul din cărți.

Femeile care nu au un ciclu standard, trebuie să scadă 14 zile DIN PRIMA ZI A URMĂTOAREI MENSTRUAȚII. Deci dacă următoarea săngerare va începe pe 28 Februarie, Ovulația a avut loc pe 14 Februarie.

ATENȚIE! Uneori ovulația apare când nu se așteaptă nimeni, de exemplu în timpul menstruației! De aceea, dacă sarcina nu apare după un an de încercări, se merită o vizită la medic pentru a determina cauza.

3. Bună seara! De aproape 2 saptamani am diverse stări de rau: dureri de sani , de cap, de burta , greturi nu prea am si acum am niste arsuri (din gât in piept). Am făcut test de sarcina si arata negativ! Noi din noiembrie tot incercam sa mai facem un copil. Pot sa fiu gravida? Menstruatia imi vine mereu neregulat.

Răspuns: Dacă tu crezi că ești gravidă, fă un test de sarcină!

Nu există să ai simptome de sarcină cu un test negativ (decât dacă testul e fals negativ). Uneori sindromul premenstrual se asociază cu problemele amintite de pacientă. Arsurile în piept pot indica o boală de reflux (vizită la medicul de familie).

4. Mi-au găsit la biopsie DISPLAZIE pe col și o să fac conizație. E cancer?

Nu. Dacă era vorba de cancer, asta ar fi scris CLAR în buletinul histo-patologic. Modificările pot duce în timp la cancer de col, și de aceea se recomandă operația. Conizația rezolvă de obicei problema pentru toată viața. Pe preparatul de conizație medicul va spune ce modificări au fost până la urmă și ce trebuie făcut în continuare (o nouă operație dacă nu toate celulele rele au fost îndepărtate, sau controale regulate Babeș-Papanicolau).

5. Sunt gravidă în 20 de săptămâni și mi-au găsit un chist ovarian de 4 cm acum 2 luni. Ce ar putea fi? Dăuneză sarcinii?

Dacă chistul a fost descoperit de-abia în sarcină, atunci totul e ok. Ori o să se retragă de la sine, ori o să se spargă, ori o să persiste până după naștere. Nu dăunează per se sarcinii. Trebuie monitorizat în continuare.

Foarte rar este vorba de cancer ovarian (am avut 2 paciente anul trecut care au făcut cezariană de urgență și li s-au descoperit incidental acest diagnostic). Orice ar fi, nimeni nu o să opereze o gravidă pentru un chist de 4 cm.

 

Gata pe azi!

Aștept și întrebările voastre data viitoare!

Nu uitați să vă abonați pe site și de LIKE&DISTRIBUIE pe Facebook!

Vedeți pe Youtube răspunsuri prin video!

Sănătate!

Cu drag,

Laura

FEMIBION – afacerea murdară cu gravide

(video urmează în curând; abonează-te să primești de îndată înștiințarea)

De când am făcut Farmacologia în anul III, am început să văd medicamentele cu alți ochi. Până atunci credeam că Paracetamolul e antibiotic și că Nurofenul e cel mai bun pentru durerile de cap. Eram în necunoștință de cauză.

Situația nu e alta în cazul persoanelor care nu au cunoștinte medicale. Astfel companiile framaceutice profită de această lipsă de cunoștință a consumatorilor, băgându-le pe gât variante mai scumpe ale aceluiași produs și/sau produse inutile.

Dat fiind faptul că sunt ginecolog, în acest articol o să vorbesc de grupul țintă GRAVIDA (o să scriu un articol cuprinzător despre alte grupuri țintă în viitor).

GRAVIDA vrea să facă orice ca să asigure bunăstarea copilașului ei. Astfel este vulnerabilă la reclamele pentru suplimente alimentare în timpul sarcinii.

Gravida modernă are o alimentație zilnică bogată în nutrienți; o să ia în sarcină ca. 15kg; de preferabil nu fumează, nu bea și rar are alți factori de risc în sarcină. Astfel suplimentele alimentare la această femeie sunt în plus și nu înseamnă neaparat că sarcina o să decurgă fără probleme.

Ca medic începător, pentru că multe paciente mă întrebau ce suplimente alimentare să ia, am făcut cercetarea de rigoare. La nivel internațional se recomandă pentru țările civilizate numai ACIDUL FOLIC, așa că acesta e singurul pe care îl recomand 100%, iar restul e alegerea pacientei.

De ce acid folic? Pentru că lipsa sa duce la defecte de tub neural, adică sistemul nervos nu se dezvoltă cum trebuie (ex. Spina bifida).

De ce nu recomand alte produse?

  1. După cum am mai spus, personal, după cercetarea de rigoare, consider că nu sunt necesare în cazul majorității pacientelor.
  2. Nu vreau ca eu personal să îndemn pacientele să dea bani (mulți bani) degeaba.

ATENȚIE! Dacă pacienta are alte probleme, se vor recomanda individual suplimentele necesare (de exemplu Fier la pacientele anemice).

IOD în sarcină și alăptare: OMS nu recomandă sistematic suplimentarea cu iod pentru că multe țări au obligat un surplus de iod in alimente (de exemplu sarea iodată). Pentru că multe preparate de acid folic vin cu iod adăugat, gravidele iau automat acest component (și este și ieftin).

În continuare:

-o să vedem niște reclame de produse (Folio, Femibion, Elevit ) – NU FAC PERSONAL RECLAMĂ; folosesc pozele de pe net în scop de cercetare

-o să studiem lista mineralelor și vitaminelor incluse

-o să facem comparație de prețuri

O să încep cu acest grafic, în care am comparat prețurile. După cum vedeti, produsele cu multivitamine și minerale complexe sunt exorbitant de scumpe. Oare cum au născut bunicile și mamele noastre fără ele?

grafic preturi

 

RECLAME (doar cu scop de cercetare)

elevitelevit3femibion 1elevit1femibion 2folicfolioiodid

Dacă citiți reclamele, sunt scrise ca și cum CHIAR ai avea nevoie de aceste suplimente. Nu există gravidă care să nu ia așa ceva! Dă 50 RON pe lună și vei avea un copil perfect! Mda. (sunt gravide care nu au luat nimic în plus și au avut bebei sănătoși, și mame care au făcut zeci de controale și au luat toate suplimnetele posibile și au născut bebei cu diverse probleme)

Dacă ne uităm pe lista componentelor și ne folosim mintea, observăm că aceste elemente le luăm automat zilnic din mâncare. Vă dau un exemplu și voi mai puteți căuta pe net.

VALORI NUTRIȚIONALE BANANĂ (sursa http://retetesmart.ro/valori-nutritionale-avansate-ingredient/plantains-banana-09277)

BANANA

Graviduțe și mămici, acesta este recomandarea mea și este la latitudinea voastră ce doriți să luați în timpul sarcinii și alăptării. Personal consider că o alimentație echilibrată este cea mai benefică pentru mami și copil și că firmele farmaceutice încearcă cu disperare să profite de dragostea mamei, vânzându-i suplimente alimentare de care nu are neapărat nevoie.

Vă doresc o sarcină ușoară!

Sanatate!

CTG-ul in sarcina: monitorizarea batailor cardiace fetale

Toate mamicile ar trebui sa stie cum se aude un CTG (aparat de monitorizare a batailor cardiace fetale + a contractiilor). Asta pentru ca monitorizarea CTG atat prepartal cat si intrapartal e esentiala.

Orice cabinet de obstetrica-ginecologie si orice sala de nastere (ma refer la o incapere, nu la intreaga sectie) ar trebui sa aiba un asemenea aparat.

Monitorizarea este ieftina si nu dauneaza bebelusului si mamei, de aceea poate fi facuta ori de cate ori este nevoie (in timpul travaliului chiar si constant).

Cateva mamici m-au intrebat cum pot ele sa stie daca bebe este bine conform CTG-ului si de aceea am decis sa fac acest scurt video+articol.

Sper sa va fie de folos!

Nu uitati sa va abonati pe site si pe Youtube si va rog sa dati LIKE si DISTRIBUIE pe Facebook ca sa afle cat mai multe femei de acest site:)

Sanatate!

ctg1.png

ctg2

ctg3.png

ctg4

ctg5

ctg6.png

ctg7.png

ctg8.png

ctg9.png

ctg10.png